Cartea mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie.Mulțumesc mult!
Descriere:
Toate povestirile reunite in acest volum sunt legate de teribilul cutremur din 1995 care a zguduit regiunea Kobe din Japonia. Spiritul patrunzator si poetic al scriitorului urmareste destinele unor oameni condusi in acelasi timp de speranta si disperare, cutremurul fiind un ecou al trecutului de mult ingropat. Astfel, Satsuki isi uraste fostul iubit care, cu treizeci de ani in urma, ii distrusese visul de a avea copii. Oare dorinta ei de razbunare a provocat cutremurul? Junpei s-a instrainat de parintii lui care locuiesc in Kobe, iar micuta Sara are cosmaruri in care „nenea Cutremur” incearca sa o bage intr-o cutie. Miyake si-a parasit familia si aprinde focuri pe plaja. Katagiri se intoarce acasa, unde il asteapta o broasca uriasa, ce are o misiune speciala: sa salveze Tokio de o rama imensa care, cind se-nfurie, face pamantul sa se cutremure; acum, rama e furioasa…
Recenzie:
„După cutremur” este o colecție de șase eseuri în care autorul imortalizează efectele cutremurului în viețile locuitorilor din vecinătatea orașului afectat de seism. Tensiunea acumulată după cutremur se ridică la suprafață dar nu are ocazia să izbucnească, de aceea personajele trăiesc într-o permanentă stare de derută, care îi este insuflată și cititorului. Murakami explorează conceptul de „realism magic”, personajele desprinse din realitate confruntându-se cu situații bizare, în lipsa unor criterii stricte a ce anume este real și ce este imaginar. Rezultatul este un tablou social ambiguu, imposibil de descifrat și explicat. De exemplu, în „Toți copiii Domnului dansează”, Yoshiya, un tânăr crescut cu ideea că este fiul Mântuitorului, pleacă într-o noapte pe urmele unui străin care ar
putea fi tatăl său biologic și sfârșește prin a dansa până la epuizare pe un teren abandonat. Situațiile sunt neobișnuite și uneori de-a dreptul absurde, cutremurul fiind doar un pretext, un catalizator care grăbește anumite evenimente,dar nu le avansează într-atât încât să schimbe cursul destinelor protagoniștilor. Ceea ce era inevitabil să se întâmple, se întâmplă oricum. Este adevărat că în prima povestire, soția îl părăsește pe Komura în urma cutremurului, că evenimentul nefericit declanșează ceva în ea, dar ea nu a locuit niciodată în Kobe și nu cunoaște pe nimeni din regiune, întreaga situație devenind și mai confuză. Finalul povestirii, schimbul de replici dintre soțul dezorientat și tânăra excentrică întâlnită în Hokkaido, denotă o alegere arbitrară de a lăsa lucrurile să își urmeze cursul firesc („Ce zici,începi să te simți departe?” (…) „Mă simt chiar foarte departe” (…) „Dar ești de-abia la început.„) Cred că scriitorul a vrut să ilustreze cât de obscură e ființa umană: pe de-o parte există tendința de a te detașa de suferință, dar drumul spre vindecare nu este (și nu ar trebui să fie) ușor. În „Plăcintă cu miere”, Junpei, scriitorul introvertit îndrăgostit de soția celui mai bun prieten, decide să îi mărturisească acesteia sentimentele ascunse timp de decenii întregi. Pentru curajul și sinceritatea dovedită, după ani și ani de așteptare, personajul primește o oarecare mângâiere, dar destinul celor doi îndrăgostiți rămâne incert. Am senzația că Murakami construiește intenționat povestirile fără un final propriu-ziu pentru a spori misterul ce înconjoară acest roman. Din titlu, mă așteptam ca seismul să aibă o importanță majoră în narațiune, dar cea mai mare parte a personajelor tratează evenimentul cu indiferență și foarte puține dintre ele empatizează cu victimele. O fetiță de patru ani, care încă nu și-a dezvoltat sentimente de apatie împotriva morții, este mai afectată de cutremur decât o femeie matură al cărei fost iubit locuia chiar în regiunea zguduită de seism. Natura umană, așa cum o interpretează Murakami în opera sa, este mai degrabă preocupată de probleme personale, de zi cu zi, înainte de a privi imaginea de ansamblu, de a se gândi la acele evenimentele ce schimbă cursul istoriei. În toate romanele „murakamiene” pe care le-am citit până acum, apariția unei probleme personale coincide cu declanșarea unui eveniment istoric, percepția protagonistului asupra amândurora fiind adeseori neclară.
Menționez că acesta este cel de-al patrulea roman de Haruki Murakami pe care am ajuns să îl citesc și totodată primul roman căruia i-am acordat cinci stele anul acesta. Nu aveam așteptări extraordinare de la carte – am pus pe seama numărului relativ mic de pagini, lipsa unei consistențe în narațiune,dar nu e cazul aici, pentru că fiecare povestire aduce ceva nou și original romanului. Nu este vorba despre o simplă secvență narativă care să ateste în profunzime calitatea romanului, ci despre toate acele referințe culturale care m-au făcut să îndrăgesc povestea . Broscanul din „Broscanul salvează Tokyo” nu este un simplu monstru mitic, el este un strălucit observator obiectiv al societății urbane, cu vaste cunoștiințe literare (îi menționează pe Joseph Conrad și Dostoevsky, Hemingway și Anna Karenina). Cu un cutremur atât în planul exterior cât și în cel interior (psihologic) universul lui Murakami include ființe complexe, a căror natură nu o putem aprecia decât la modul obiectiv. Puteți achiziționa cartea online din categoria cărți beletristică.
Scor: 5/5
Viata linistita a lui Hajime, proprietarul unui bar din Tokyo, este tulburata de amintirea unei povesti de dragoste din tinerete. Ceea ce il obsedeaza pe erou nu e neaparat imaginea iubitei din trecut, ci caracterul unic si irepetabil al relatiei dintre doi oameni si convingerea ca destinul uman e o problema de optiune. Reintilnirea cu una dintre iubite echivaleaza cu o incercare disperata de a recupera timpul pierdut, fie si cu riscul ruperii legaturilor cu prezentul. O poveste aproape ireala despre dragoste si despre moarte, ca mai toate povestile lui Murakami, invaluita in acordurile melodiei lui Nat King Cole „South of the Border”.
împarte generos cu toți cei din jur. În liceu își înșela iubita, dar nu se simțea vinovat pentru că nu avea sentimente reale pentru amantă; mai târziu folosește aceeași scuză când își înșeală nevasta. Descrie toate femeile din viața lui ca persoane după care „nu întoarce lumea capul pe stradă”, toate în afară de Shimamoto în jurul căreia sunt concentrate toate calitățile. Pentru mai mult timp își împarte viața între cele două cluburi de jazz pe care le deține și lasă familia pe locul 3. Până la urmă el este o victimă a universului și nu e vina lui că persoanele care îl iubesc suferă. Poate că îl judec prea dur pentru un personaj de ficțiune, dar nu este un personaj oarecare, ci eroul povestirii, de la care așteptam o altfel de energie.
Salutare, cititori! A reînceput școala și putem să ne luăm adio de la ochelarii de soare și trândăveală. Dacă săptămâna trecută făceam eforturi supraomenești să țin ochii deschiși pe parcursul orelor de curs, acum, mulțumită frigului și ploii care îndeamnă la visare, îmi este aproape imposibil. Am avut parte de un început de săptămână frumos, la aflarea veștii că aproape toate actrițele mele preferate au câștigat câte un Emmy: Sarah Paulson (din „American Horror Story”), Kate Mckinnon („SNL”), Amy Poehler (a câștigat după opt nominalizări) și bineînțeles Tatiana Maslany (din „Orphan Black”). Ziarul Libertatea a considerat victoria Tatianei o reușită a românilor, deși actrița este în proporție de 10% „româncă”. Nu uitați că luna aceasta revin serialele American Horror Story cu sezonul 6 și Cum Să Scapi Nepedepsit cu sezonul 3. Cu toată agitația de început de an, mi-am făcut timp și pentru două lecturi despre care o să vă scriu mai multe în continuare.
dintre cele mai citite romane din literatura japoneza contemporana si i-a adus autorului faima internationala.Poate va intrebati de ce o carte despre sinucidere a ajuns atat de populara in randul tinerilor? Nu,cartea nu romanteaza moartea sau depresia, ci ne ajuta sa intelegem ca „moartea nu se afla la polul opus al vietii,ea face parte din viata.” S
leaga pierderea unei persoane apropiate,Kizuki,cel mai bun prieten al lui Toru si iubitul lui Naoko. Midori este un alt personaj interesant,o fata noncomformista,amuzanta si grijulie,de care Toru se indragosteste la un moment dat (personal este personajul meu preferat din carte; intr-un fel mi s-a parut ca este singurul personaj cu adevarat fericit,in ciuda problemelor de familie,plus ca veselia ei specifica este adorabila si m-a cucerit). Si povestea lui Reiko,prietena lui Naoko, mi-a inspirat compasiune ,desi mi-ar fi placut mai mult de ea daca nu as fi citit finalul cartii. Iar Nagasawa a fost pentru mine un mister pe care nu voiam sa-l dezleg,un personaj intalnit adesea si in zilele noastre,care doreste ca lumea sa se schimbe pentru el,in loc sa fie el schimbarea asteptata de lume. Personajul prinicpal,Toru se maturizeaza foarte mult pe parcursul povestirii si un alt lucru care mi-a placut la acest roman este acela ca povestea nu se limiteaza doar la anii de studentie,ci ne arata si ce efecte au avut alegerile lui Toru odata cu trecerea timpului.Modelul naratiunii este simplu,de tip jurnal,cu descrieri,cugetari si cuvinte potrivite.Cred ca se poate citi si in cateva ore daca iti pui asta in gand,nu ca v-as recomanda sa o cititi repede.Este nevoie de timp pentru a o intelege cu adevarat.Asadar,daca timpul este o problema,ar trebui sa pastrati cartea pentru vacanta de iarna.Este adevarat ca romanul contine destule scene erotice,dar nu as spune ca este un roman de dragoste. Per total mi se pare un volum bine gandit de la constructia personajelor la atmosfera intima a jurnalului. Eu l-am perceput ca un roman al 
contradictiilor: scris simplu,dar cu mesaj puternic,tema pierderii deghizata subtil intr-o povestea de dragoste. Si momentul desfasurarii actiunii (anii ’60) si tara (Japonia) au fost nimerite pentru mine.Nu am citit prea multe despre aceasta perioada si nici carti japoneze nu am prea citit in ultimii ani (cel putin nu unele de care imi pot aminti acum). Am citit cartea potrivita la momentul potrivit si ma bucur ca l-am adaugat pe Haruki Murakami pe lista de lecturi.Anul acesta nu am in lista alte romane de-ale autorului dar cu siguranta voi citi mai multe lucrari de-ale sale cand o sa am mai mult timp liber. Este un autor „diferit” si credeti-ma ca nu folosesc cuvantul asta foarte des. I-am acordat 4 stele si un vot de incredere pentru oricine vrea sa citeasca romanul.Garantez pentru el ca o sa va emotioneze si o sa va amintiti de el mult timp. Din cate am inteles ecranizarea cartii este foarte apreciata in Japonia. Inca nu am vizionat filmul, astept sa ma cuprinda melancolia de dorul cartii 🙂 Ironic,titlul cartii in japoneza este Noruwei no mori.Puteti achizitiona 
Devoratorul de cărți 