Despre devoratoruldecarti200

Nu sunt foarte diferit de oricare dintre tinerii cititori romani.Citesc de la young adult la non-fictiune si lucrez la propria carte. Blogul meu a fost actualizat in ianuarie 2013(atunci cand m-am apucat serios de el) si am postat pana in prezent cateva sute de articole de care va puteti bucura :D

Recenzie: Viata secreta a marilor scriitori de Robert Schnakenberg

Niciodata marea literatura n-a fost atat de amuzanta.
Pornind de la William Shakespeare si ajungand pana la Thomas Pynchon, Viata secreta a marilor scriitori ne prezinta o serie de portrete scandaloase si necenzurate ale scriitorilor celebri, incercand sa abordeze toate intrebarile dificile pe care profesorii de liceu se tem sa le puna: Care-i treaba cu Lewis Carroll si fetitele? E adevarat ca J. D. Salinger isi bea propria urina? Cu cate femei ‒ si barbati – s-a culcat, de fapt, Lord Byron? Si cum se face ca lui Mark Twain nu-i placeau copiii?


 Recenzie:

Surorile Brontë au trăit într-o casă înconjurată din trei părți de cimitire.

Cu un titlu ce a determinat cel puțin un profesor de literatură să-și dea ochii peste cap, Viaţa secretă a marilor scriitori ne propune o versiune necenzurată a  istoriei literare, completată cu anecdote, mărturii și secrete din viața celor mai strălucite minți artistice din toate timpurile. Robert Schnakenberg dezminte încă de la început mitul conform căruia geniile literare au dus o viață austeră, lipsită de controverse, dimpotrivă, autorul promite să dezvăluie informații incomode spre încântarea amatorilor de senzațional. La prima vedere, cartea se prezintă ca un fel de „revistă deghizată” în sensul în care biografia fiecărui scriitor este însoțită de câteva articole de „ziar” uneori satirice, alteori dramatizate pentru a capta atenția cititorilor. Dacă v-ați întrebat vreodată cum integrează scriitorii experiența personală în operă, veți fi intrigați să descoperiți că sursele de inspirație sunt dintre cele mai neașteptate. Cartea lui Schnakenberg practic „cartografiază” viața a 41 mari scriitori – în mod cronologic, de la Shakespeare până la Thomas Pynchon. Dacă nume precum Hemingway, Sartre și Kafka nu mai necesită nicio introducere, nu toți cititorii sunt familiarizați cu Toni Morrison, Carson McCullers sau William Burroughs și operele lor- pentru cititorii aflați în căutarea de noi recomandări literare, cartea aceasta va fi o adevărată comoară. Construit ca o enciclopedie cu informații triviale și ilustrații în culori vii, acest ghid practic de a înțelege mecanismele complicate ale minții de scriitor scoate la lumină o mulțime de detalii surprinzătoare despre titanii literaturii mondiale. De exemplu, știați că Mark Twain a început să fumeze la vârsta de 8 ani și până la finalul vieții a fumat peste douăzeci de țigări pe zi? Sau că J.R.R. Tolkien a inventat paisprezece limbi diferite, fiecare cu propriul alfabet? Vă imaginați că Sylvia Plath avea un IQ de geniu – 166? Cartea surprinde totodată nevrozele și fobiile ce au influențat scrierile a zeci de prozatori și poeți – Emily Dickinson, ale cărei poeme de dragoste evocă o puternică admirație pentru o ființă necunoscută, a decis să trăiască complet izolată, vorbind cu prietenii și familia din spatele unei uși închise, aparent din cauza unei traume în dragoste.

Agatha Christie suferea de o afecțiune numită disgrafie, care o împiedica să scrie lizibil. Toate romanele ei au fost dictate.

Rămâne la latitudinea cititorului dacă alege să valorifice cunoştinţele literare sau blamează cartea pentru că dezonorează memoria scriitorilor consacrați. Un neajuns în redactarea cărții mi s-a părut lipsa obiectivității – autorul este cât se poate de subiectiv când vine vorba de convingerile sale asupra evenimentelor povestite (asta deși încurajează cititorii să își formeze propria opinie). Și pe alocuri sursele citate nu sunt tocmai demne de încredere (bloguri despre teorii ale conspirației) sau și mai rău, lipsesc cu desăvârșire. Poate că încercarea de a transforma fiecare conflict minor  din lumea literară într-o poveste senzațională, nu a fost cea mai inspirată abordare pentru  Schnakenberg. Oricum ar fi, cartea este ușor de citit – o puteți răsfoi în autobuz sau puteți să treceți direct la autorul preferat și să vă minunați de toate aceste detalii obscure pe care cu siguranță le veți împărtăși cândva prietenilor: „Hei, ați auzit că Maria tocmai s-a logodit? Ce nebunie! Edgar Allen Poe s-a însurat la 27 de ani, cu verișoara lui de 13 ani.” Bine, poate că nu este cel mai bun exemplu și nu vă recomand să-l aduceți pe Poe în discuție la o petrecere, dar cartea demonstrează că fiecare om are defectele sale și este recomandat să judecăm opera, nu persoana. Vă pot sfătui să vă păstrați mintea deschisă și să tratați indexul cărții ca pe o listă de lecturi obligatorii, pentru că în principiu acesta este scopul întregii colecții- de a reintroduce operele clasice unei noi generații de cititori. Selectați autorii de care sunteți interesați și faceți propriile cercetări- există câte ceva pentru fiecare, fie că sunteți adepții poeziei, ai romanelor experimentale, criptice sau din contră, vă pasionează poveștile de dragoste.  Cartea mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie și voi o puteți achiziționa online din categoria cărți beletristică. Multumesc pentru lectură și spor la citit!


Scor: 4/5


 

 

 

 

 

Anunțuri

Recenzie: Salvand-o pe Francesca de Melina Marchetta

Cartea mi-a fost oferită de editura Storia pentru recenzie. Mulțumesc mult! 

Descriere:

Francesca invata la St. Sebastian, o scoala de baieti care se pretinde mixta doar pentru ca fetele au toaleta separata de cea a baietilor. Singurele prietene ale acestei fete sunt o ultra-feminista, o tipa despre care umbla vorba ca ar fi „usoara” si o acordeonista cam batuta in cap. Nici baietii nu sunt mai prejos, incepand cu Thomas, care incearca sa se specializezez in ragaitul pe muzica, si continuand cu Will, un idiot vesnic incruntat si ingamfat, la care Francesca se gandeste mai tot timpul. Apoi mai este si mama Francescai, care mereu are impresia ca stie ce este mai bine pentru fata ei, pana cand intra subit intr-o depresie acuta, lasand-o pe Francesca singura, deznadajduita si fara cea mai mica idee despre cine este cu adevarat. Deopotriva amuzanta, emotionanta si imposibil de lasat din mana, „Salvand-o pe Francesca” este povestea unei fete care trebuie sa-si gaseasca puterea pentru a-si salva familia, viata sociala si, cel mai greu, pe sine.


  Recenzie:

„Salvând-o pe Francesca” redă povestea unei tinere rezervate care se străduiește să facă față schimbărilor din viața ei: fie că este vorba de îmbolnăvirea subită a mamei, transferul la o școală de băieți în penultimul an de liceu sau formarea unui nou grup de prieteni din rândul celor considerați „paria sociali„. Francesca Spinelli este dezorientată, exasperată de cerințele și așteptările celorlalți: părinții vor ca ea să fie fiica înțelegătoare, Luca, fratele ei, o consideră un model; Thomas, băiatul-problemă alături de care dezvoltă o prietenie neașteptată, crede că ea este mult prea retrasă, în timp ce fostele prietene de la liceul de unde s-a transferat îi repreoșează că se dă în spectacol. Și în cine poate să se încreadă? În Will, băiatul care  nu ratează nicio ocazie să o privească de sus? Fostele prietene care nu o caută niciodată și care tratează fiecare întâlnire în autobuz ca un prilej de a-i spori nefericirea? Liceul este perioada în care îți dorești pur și simplu să fi acceptat, să te integrezi ușor și să poți fi tu însuți și Francesca simte că trebuie să iasă cumva din sfera așteptărilor celor din jur, acel impuls de rebeliune de care ne-am lovit cu toții în liceu. Da, este un roman despre identitate și înfrângerea temerilor care stau în calea fericirii noastre, dar în același timp cartea ne învață să prețuim ceea ce avem pentru că viitorul este incert. O altă temă abordată este maturizarea și aici boala Miei servește drept pretext pentru părăsirea zonei de confort, Francesca fiind obligată să preia o parte din sarcinile mamei sale. De asemenea, noii săi prieteni îi invadează subtil viața, ajutând-o să răzbată obstacolele și nefericirea, deși fata crede în continuare că este pe cont propriu. Una dintre scenele mele preferate din roman este momentul în care fata realizează cât de norocoasă este să aibă prieteni devotați, când se uită în jur și este înconjurată de fețe zâmbitoare. Sunt momente ca acestea care conferă cărții caracterul profund și personal, sinceritatea debordantă a autoarei accentuând anumite afirmații incomode pe care nouă nu ne place să le rostim cu voce tare: părinții nu sunt întotdeauna fericiți alături de copii și uneori și-ar dori o pauză, este mai ușor să pierzi prieteni adevărați decât să îi găsești, nu toate relațiile vor fi un succes și așa mai departe. Este interesant și faptul că atât autoarea cât și personajul principal sunt de origine italiană așa că pe parcursul romanului observăm cum cultura italiană se contopește cu traiul într-un mare oraș australian. De fapt, bunica Francescăi organizează un cerc săptămânal de rugăciune și acolo îl întâlnește fata pe William Trombal, pe care inițial îl consideră un idiot notoriu. Relația cu Trombal complică și mai mult situația tinerei: acesta se află în ultimul an de liceu și urmează să părăsească orașul natal și implicit urmează să o părăsească pe Francesca. Nu este o relație perfectă și uneori cei doi nu își vorbesc cu zilele pentru că nu știu să își exprime sentimentele, dar în cel mai bun caz stângăcia tinerilor vă va aduce zâmbetul pe buze. Proza Melinei Marchetta este sinceră, dramatică și plină de speranță – Francesca este un personaj în care fiecare dintre noi se poate identifica și putem urma exemplul ei pentru a face față provocărilor. În schimb, un punct slab al cărții este tendința autoarei de a lega depresia de un anumit eveniment din viața Miei, ca și cum odată depășită trauma, femeia scapă de depresie, fără medicamente sau consiliere psihologică, ceea ce nu este deloc realistic. Aș fi preferat un cu totul alt final, dar poate că asta este doar opinia mea. În rest, vă mărturisesc că am devorat cartea în câteva zile în ciuda subiectului sensibil și în viitor nu voi ezita să cumpăr alte romane scrise de autoare, în special datorită tehnicii narative căreia îmi este greu să îi găsesc defecte. Dacă vă doriți să citiți cartea, o puteți cumpăra cu un simplu click aici.


Scor: 5/5


 

Recenzie: Frânturi de lumină de Amie Kaufman și Meagan Spooner

Al treilea volum al Trilogiei Constelatii, bestseller New York Times;
O tulburatoare poveste despre dragoste si curaj, un omagiu pentru omenire si pentru unul dintre cele mai pretioase atribute ale sale: puterea de a alege. 

Intr-un viitor in care oamenii au gasit modalitatea de a calatori in univers si de a infiinta colonii pe alte planete, doi tineri, Sophia si Gideon, incearca sa-l rastoarne pe cel pe care il considera responsabil de moartea multor oameni: bogatul om de afaceri LaRoux. Desi lupta separat, sub identitati false, drumurile li se intersecteaza si se indragostesc. Treptat, descopera ca toti cei pe care ii credeau aliati ai dictatorului ii sunt, de fapt, victime. 
Surpriza cea mai mare vine atunci cand si fortele enigmatice folosite de LaRoux – Soaptele – se dovedesc a fi nu calai, ci victime, entitati inteligente din univers la fel de dornice de libertate ca si oamenii pe care ii posedau.


Recenzie:

Deși capitolul final al îndrăgitei drame spațiale s-a lăsat așteptat mai bine de doi ani și între timp aproape că îmi pierdusem speranța de a-mi completa seria în română, mă bucur că editura Trei a decis să lanseze în cele din urmă concluzia trilogiei. Acum, după ce am parcurs întreaga poveste din perspectiva celor șase protagoniști, pot spune că sunt impresionat de iscusința de care au dat dovadă autoarele în construcția universului fictiv. Până acum s-a pus accentul pe extinderea acestui univers (deplasarea prin hiperspațiu pe Elysium, Avon și Corint) și descifrarea misterului propriu-zis a căzut în planul secundar, dar fiind ultimul roman, Frânturi de lumină promite să pună capăt întregului conflict, înt-un ultim efort al eroilor principali de a salva umanitatea. Și în ciuda faptului că volumul are aproximativ 600 de pagini (mai mult decât suficient pentru a oferi seriei un final adecvat)- consider că prima jumătate a poveștii nu evoluează destul de rapid în comparație cu alte momente ale narațiunii. Pe Sofia Quinn, tânăra carismatică care caută să-și răzbune tătăl și Gideon Marchant, hackerul genial supranumit „Valetul de Inimă Roșie” i-am cunoscut deja în Fărâme de șoapte și dacă fiecare cuplu din serie a avut la dispoziție un întreg roman să își dezvolte relația, cei doi sunt oarecum dezavantajați de structura cărții. Este nevoie doar de căteva capitole pentru ca aceștia să renunțe definitiv la suspiciuni și să se regrupeze într-o echipă, ceea ce nu pare extrem de credibil. În plus, cei doi nu se încred unul într-altul până aproape de final, dar cu toate asta își doresc o relație, fiind o situație deja confuză. Fiecare personaj acționează din propriile convingeri și este interesant să privești cum relațiile sunt afectate de motivații ascunse, deși toți sunt determinați să pună capăt crimelor comise de Roderick LaRoux. Fanii seriei vor fi încântați să afle că atât Lilac & Tarver precum și Jubilee & Flynn își fac apariția și în ultimul volum, având un rol important în lupta împotriva corporației LaRoux Industries, ceea ce a reprezentat un mare plus pentru mine pentru că fiecare personaj reusește cumva să se reinventeze fața de cum i-am văzut ultima oară. Trebuie să recunosc că m-am simțit puțin dezorientat atunci când personaje secundare din primele două volume au fost reintroduse în poveste, asta pentru că a trecut ceva timp de când am terminat lectura și am uitat unele conexiuni dintre acestea. Cea de-a doua jumătate a romanului poate fi considerată o reuniune de familie, unde toate conflictele secundare se sting în anticiparea marelui final și toate personajele noastre preferate contribuie la demascarea conspirației ființelor-șoptitoare. Așa cum știți deja, seria nu dezamăgește niciodată când vine vorba de neprevăzut – și acest ultim capitol al trilogiei vă pregătește o surpriză, una pe care nu ați fi putut-o anticipa. Îmi este greu să mă despart de personajele create de Amie Kaufman și Meagan Spooner, după ce le-am urmărit destinele intersectându-se în conflictul interplanetar timp de trei ani. După acest roman am decis să iau o pauză nedetreminată de la literatura științifico-fantastic; simt că mi-ar fi greu să găsesc un înlocuitor seriei și nici nu intenționez. În clasamentul preferințelor „Frânturi de lumină” se ridică deasupra volumului „Fărâme de șoapte” dar nu se apropie de succesul primului volum „Cioburi de stele„, unul dintre cele mai bune romane s.f. pe care le-am întâlnit. Seria este dinamică, captivantă și surprinzătoare, într-un cuvânt magică și poate fi savurată și de cititorii reticenți față de genul științifico-fantastic, pentru că este în primul rând o colecție de povești de dragoste, fiecare unică în felul ei. Carte mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie și voi o puteți achiziționa online din categoria cărți beletristică. Multumesc pentru lectură și spor la citit!

Scor: 4/5


Citește și:


 

Recenzie: Inimi chimice de Krystal Sutherland

Cartea mi-a fost oferită de editura Storia pentru recenzie. Mulțumesc mult! 

Descriere:

1072045

Henry Page nu a fost niciodata indragostit. Se considera un spirit romantic fara speranta, caruia nu i-a fost dat sa intalneasca iubirea la care spera – una de tipul celor din filme, care faca inima sa tresara si sa nu-I lase sa doarma si sa manance. In schimb, s-a multumit sa invete ca sa ia note mari si sa intre la o facultate buna; dar si sa devina in sfarsit redactor-sef al ziarului de liceu. In clasa a XII-a, intr-o zi de joi, la prima ora, isi face aparitia Grace Town, iar Henry isi da seama ca totul se va schimba.

    Grace nu seamana cu fata din visurile lui – merge in baston, poarta haine baietesti care-i sunt prea mari si pare sa faca dus cam rar. E limpede ca ceva e defect in fiinta lui Grace, dar lui Henry i se pare cu atat mai frumoasa si isi doreste mai mult ca orice s-o ajute sa-si lipeasca bucatile pierdute din suflet. 


 Recenzie:

   În „Inimi chimice”, Krystal Sutherland se adresează noii generații cu mult umor și ingeniozitate, oferindu-ne personaje tridimensionale și o perspectivă dinamizată asupra iubirii adolescentine tragice. Dacă tot suntem obișnuiți cu iubirea idealizată în limitele realismului, cu îndrăgostiții care își mărturisesc sentimentele sub lumina palidă a lunii, să vedem partea aceasta întunecată, inestetică a iubirii este categoric reconfortant. Autoarea creează așadar o alternativă la poveștile de dragoste cu care ne-am obișnuit: cine spune că, pentru a fi memorabilă, iubirea trebuie să fie împărtășită sau eternă? Henry Page își împarte ultimul an de liceu între timpul petrecut cu prietenii săi, Lola și Murray, și selecția articolelor pentru ziarul școlii, unde este desemnat redactor-șef. O relație spontană nu se regăsește pe lista lui de priorități, dar Henry nu anticipează apariția misterioasei Grace Town. Grace, cu toate obiceiurile ei lipsite de sens și cu o ușoară indiferență față de micile controverse ale vieții de liceu, este un personaj atipic pentru literatura Young Adult. M-a intrigat modul cum eroina poate fi vulnerabilă și îndurerată, dar în același timp emană siguranță de sine în relațiile cu cei din jur. Henry este o persoană foarte sociabilă și se bucură de o oarecare popularitate în liceu, în timp ce fata se autoizolează. Sacrificiile pe care Henry este dispus să le facă pentru a o cunoaște pe Garce capturează perfect entuziasmul specific primei iubiri. Din partea prietenilor lui Henry, vă puteți aștepta la mult umor și ironie, dar și scurte conflicte și dezamăgiri ca în orice prietenie. Lola este probabil cel mai rațional personaj din carte, ea va încerca să-l aducă cu picioarele pe pământ pe Henry și intervine atunci când misterul ce înconjoară viața lui Grace începe să îl bântuie pe tânăr până când acesta nu se mai poate concenta la nicio altă activitate. Sadie, sora lui Henry, savant genial și copilul problemă al familiei, este fără îndoială personajul meu preferat din carte, în timp ce Murray, deși extrem de simpatic, mi s-a părut destul de stereotipizat, ceea ce m-a făcut să mă întreb dacă autoarea a întâlnit vreodată un australian (și da, se pare că este originară din Australia). La fel ca prietenul său, și Murray are parte de o dramă sentimentală, dar niciuna nu eclipsează suferința  lui Grace. Grace este captivă într-o relație din trecut, genul acela de iubire pe care o întâlnești o dată în viață și pe care nu o vei putea înlocui vreodată. Cât de greu este sa concurezi cu o astfel de iubire, stiind ca vei fi intotdeauna a doua opțiune? Aceasta este întrebarea care îl va chinui pe Henry pe parcursul romanului. Echilibrul vieții lui Grace este  fragil și pare să se deterioreze rapid, iar singurul care o poate salva pe fată din acest purgatoriu este tocmai băiatul pe care ea îl refuză.

Inimi chimice„, debutul în literatura pentru adolescenți al scriitoarei Krystal Sutherland, explorează prima iubire, între suferință și vindecare, posibilitatea de a o lua de la capăt și urmările acestei alegeri. Astfel evenimentele tragice din trecut se îmbină cu situații comice în drumul tinerilor spre maturizare. Probabil că aș fi apreciat mai mult glumele în engleză, pentru că unele jocuri de cuvinte sunt intraductibile în română. Oricum, această carte este relevantă pentru tineri și datorită referințelor culturale din cărți, filme și seriale. Dacă referințe din seria „Harry Potter” sunt destul de frecvente, tot am fost surprins să citesc despre alegerile prezidențiale de anul trecut și campania lui Hillary- aceste detalii conferă romanului acea senzație de familiaritate, fiind mai aproape de realitate. Trebuie să mulțumim editurii Storia pentru apariția acestui roman la noi în țară și bineînțeles autoarei deoarece a reușit să abordeze acest subiect sensibil într-o manieră realistă și să surprindă și alte ipostaze ale iubirii. Foarte curând voi organiza un nou concurs cu titluri de la editura Storia pe pagina de Facebook a blogului și voi reveni cu mai multe recenzii, dar acum vă urez vacanță plăcută și spor la citit!


 Scor: 5/5

 

 

Recenzie: Vegetariana de Han Kang

Înainte să înceapă coşmarurile, Yeong-hye şi soţul ei aveau o viaţă cât se poate de normală. Dar visele – imagini copleşitoare, însângerate şi brutale – o torturează pe Yeong-hye, făcând-o să încerce să se elibereze de ele renunţând la carne. Acest mic act de independenţă îi tulbură însă căsnicia şi pune în mişcare un şir de evenimente din ce în ce mai groteşti. În timp ce întreaga ei familie se luptă să recapete controlul asupra ei, Yeong-hye îşi apără obsesiv alegerea, dându-i o dimensiune sacră. În curând, încercările apropiaţilor devin disperate, supunând mai întâi mintea, mai apoi corpul lui Yeong-hye unor violuri din ce în ce mai intruzive, aruncând-o pe aceasta în bucla unei înstrăinări bizare şi periculoase.

Apreciată de criticii din întreaga lume, Vegetariana este o poveste întunecată, alegorică şi kafkiană despre putere, obsesie şi lupta unei femei de a se elibera de violenţa care îi stăpâneşte atât lumea exterioară, cât şi pe cea interioară.


  Recenzie:

Vegetariana” este o lectură unică, fascinantă și cutremurătoare, despre destinul înfiorător al unei femei, ajunsă în situația tragică în care nici propriului trup nu îi mai aparține. În acest roman alegoric, decizia eroinei de a renunța la carne, aparent insignifiantă într-o societate care își impune standardele de frumusețe prin diete, va avea urmări radicale, de neimaginat. Într-o dimineață oarecare, în pragul celui de-al cincilea an de căsnicie, Cheong asistă la o scenă bizară, surprinzându-și soția în timp ce aceasta distrugea toate produsele animale din casă, motivându-și simplu acțiunile cu „Am avut un vis…” Acesta va fi începutul sfârșitului pentru cuplu. Coșmarul psihologic se va extinde ulterior în planul exterior- prin decizia subită de a nu mai curma vieți, protagonista sfârsește ea însăși prin a fi  „devorată” de cei pe care îi considera apropiați. Odată afirmată decizia de a-și schimba regimul alimentar, familia recurge la soluții extreme, invadându-i în mod brutal intimitatea femeii, ridiculizând-o și amintindu-i de traume adânci din copilărie ( mustrările tatălui agresiv, torturarea și uciderea lentă a câinelui familiei). Deși Han Kang își prezintă eroina în mai multe ipostaze narative, extrem de diferite una față de cealaltă (pentru Cheong, soțul ei, este o femeie absolut banală, care nu atrage atenția din punct de vedere fizic,în timp ce pentru bărbatul lui In-hye ea reprezintă o ființă exotică, debordând de senzualitate) avem totuși prilejul să o cunoaștem sumar pe Yeong-hye, în fragmente din coșmarurile ce îi tulbură nopțile. Personajul rămâne o enigmă pentru mine deoarece, deși pot înțelege motivele și principiile care stau la baza renunțării la sine, însăși autoarea descurajează o abordare rațională a romanului,

Am observat că autoarea  pune accentul pe erotism în aceeași măsură în care este reprezentată și drama psihologică, astfel în Pata Mongolă, Han Kang evocă tendința bărbaților de a obiectiviza femeile, Yeong-hye devenind un simplu obiect sexual pentru cumnatul ei, care profită de femeie fără rețineri, într-un moment de maximă vulnerabilitate psihică. Tabloul grotesc al abuzului este remarcabil prin profunzimea  sentimentelor  insuflate cititorului: toată revolta și suferința personajului se regăsesc în neputința de a acționa în acest punct. Lipsa apetitului va impune totodată schimbări fizice drastice, corpul femeii își pierde forma, nu mai este nimic erotic în înfățișarea ei, dar asta nu îi oprește pe cei din jur să pretindă control asupra ei. Cartea este puternic metaforizată, de la refuzul categoric de a mânca produse animale (un prim pas în parcursul femeii  spre dezumanizare) ca o expresie a libertății umane, până la  înfometare ca un simbol al opoziției față de patriarhism și feminitate.  Personajul își reprimă totodată gândurile și sentimentele, fiind captivă în propriul trup, în propria viață („Și ce, nu e voie să mori?” este replica care pare să pecetluiască soarta eroinei).

In-hye, sora protagonistei, este singura care îi rămâne alături, după ce Yeong-hye este părăsită de soț și abandonată de familie, singura care înțelege că în spatele interpretărilor și a diagnosticelor doctorilor, sora ei se opune însăși naturii umane și nu există un tratament care să o mai poată salva. Capitolul final al poveștii, „Copaci în flăcări” reflectă asupra suferinței, a mecanismul psihic de autoapărare: personajul feminin triumfă în cele din urmă, renunțând la sine, dar prețul libertății induce cititorului  sentimentul dulce-amărui de resemnare. „Vegetariana” reprezintă așadar o călătorie în tenebrele minții umane, un act de curaj și sacrificiu, un roman îndrăzneț în care veți regăsi cu siguranță propriile cugetări. Este Yeong-hye eliberată prin alegerea făcută, este moartea ultima expresie a libertății? Han Kang este autoarea care m-a introdus în literatura sud-coreeană și nici nu se putea un start mai puternic. Categoric nu va fi ultima lecturare a acestui autor, dar pentru moment vă recomand romanul acesta, pe care îl puteți achiziționa online din categoria cărți beletristicăCartea mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie. Mulțumesc mult!


 Scor: 5/5


Recenzie: După cutremur de Haruki Murakami

Cartea mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie.Mulțumesc mult!

Descriere:

777592Toate povestirile reunite in acest volum sunt legate de teribilul cutremur din 1995 care a zguduit regiunea Kobe din Japonia. Spiritul patrunzator si poetic al scriitorului urmareste destinele unor oameni condusi in acelasi timp de speranta si disperare, cutremurul fiind un ecou al trecutului de mult ingropat. Astfel, Satsuki isi uraste fostul iubit care, cu treizeci de ani in urma, ii distrusese visul de a avea copii. Oare dorinta ei de razbunare a provocat cutremurul? Junpei s-a instrainat de parintii lui care locuiesc in Kobe, iar micuta Sara are cosmaruri in care „nenea Cutremur” incearca sa o bage intr-o cutie. Miyake si-a parasit familia si aprinde focuri pe plaja. Katagiri se intoarce acasa, unde il asteapta o broasca uriasa, ce are o misiune speciala: sa salveze Tokio de o rama imensa care, cind se-nfurie, face pamantul sa se cutremure; acum, rama e furioasa…


 Recenzie:

După cutremur” este o colecție de șase eseuri în care autorul imortalizează efectele cutremurului în viețile locuitorilor din vecinătatea orașului afectat de seism. Tensiunea acumulată după cutremur se ridică la suprafață dar nu are ocazia să izbucnească, de aceea personajele trăiesc într-o permanentă stare de derută, care îi este insuflată și cititorului. Murakami explorează conceptul de „realism magic”, personajele desprinse din realitate confruntându-se cu situații bizare, în lipsa unor criterii stricte a ce anume este real și ce este imaginar. Rezultatul este un tablou social ambiguu, imposibil de descifrat și explicat. De exemplu, în „Toți copiii Domnului dansează”, Yoshiya, un tânăr crescut cu ideea că este fiul Mântuitorului, pleacă într-o noapte pe urmele unui străin care artumblr_ogn3y7nsrh1s8fgnzo1_500 putea fi tatăl său biologic și sfârșește prin a dansa până la epuizare pe un teren abandonat. Situațiile sunt neobișnuite și uneori de-a dreptul absurde, cutremurul fiind doar un pretext, un catalizator care grăbește anumite evenimente,dar nu le avansează într-atât încât să schimbe cursul destinelor protagoniștilor. Ceea ce era inevitabil să se întâmple, se întâmplă oricum. Este adevărat că în prima povestire, soția îl părăsește pe Komura în urma cutremurului, că evenimentul nefericit declanșează ceva în ea, dar ea nu a locuit niciodată în Kobe și nu cunoaște pe nimeni din regiune, întreaga situație devenind și mai confuză. Finalul povestirii, schimbul de replici dintre soțul dezorientat și tânăra excentrică întâlnită în Hokkaido, denotă o alegere arbitrară de a lăsa lucrurile să își urmeze cursul firesc („Ce zici,începi să te simți departe?” (…) „Mă simt chiar foarte departe” (…) „Dar ești de-abia la început.„) Cred că scriitorul a vrut să ilustreze cât de obscură e ființa umană: pe de-o parte există tendința de a te detașa de suferință, dar drumul spre vindecare nu este (și nu ar trebui să fie) ușor.  În „Plăcintă cu miere”, Junpei, scriitorul introvertit îndrăgostit de soția celui mai bun prieten, decide să îi mărturisească acesteia sentimentele ascunse timp de decenii întregi. Pentru curajul și sinceritatea dovedită, după ani și ani de așteptare, personajul primește o oarecare mângâiere, dar destinul celor doi îndrăgostiți rămâne incert. Am senzația că Murakami construiește intenționat povestirile fără un final propriu-ziu pentru a spori misterul ce înconjoară acest roman. Din titlu, mă așteptam ca seismul să aibă o importanță majoră în narațiune, dar cea mai mare parte a personajelor tratează evenimentul cu indiferență și foarte puține dintre ele empatizează cu victimele. O fetiță de patru ani, care încă nu și-a dezvoltat sentimente de apatie împotriva morții, este mai afectată de cutremur decât o femeie matură al cărei fost iubit locuia chiar în regiunea zguduită de seism. Natura umană, așa cum o interpretează Murakami în opera sa, este mai degrabă preocupată de probleme personale, de zi cu zi, înainte de a privi imaginea de ansamblu, de a se gândi la acele evenimentele ce schimbă cursul istoriei. În toate romanele „murakamiene” pe care le-am citit până acum, apariția unei probleme personale coincide cu declanșarea unui eveniment istoric, percepția protagonistului asupra amândurora fiind adeseori neclară.tumblr_o6kqm9bfgn1rilyu2o1_1280 Menționez că acesta este cel de-al patrulea roman de Haruki Murakami pe care am ajuns să îl citesc și totodată primul roman căruia i-am acordat cinci stele anul acesta. Nu aveam așteptări extraordinare de la carte – am pus pe seama numărului relativ mic de pagini, lipsa unei consistențe în narațiune,dar nu e cazul aici, pentru că fiecare povestire aduce ceva nou și original romanului. Nu este vorba despre o simplă secvență narativă care să ateste în profunzime calitatea romanului, ci despre toate acele referințe culturale care m-au făcut să îndrăgesc povestea . Broscanul din „Broscanul salvează Tokyo” nu este  un simplu monstru mitic, el este un strălucit observator obiectiv al societății urbane, cu vaste cunoștiințe literare (îi menționează pe Joseph Conrad și Dostoevsky, Hemingway și Anna Karenina). Cu un cutremur atât în planul exterior cât și în cel interior (psihologic) universul lui Murakami include ființe complexe, a căror natură nu o putem aprecia decât la modul obiectiv. Puteți achiziționa cartea online din categoria cărți beletristică.


 Scor: 5/5

cinci stele


Recenzie: Lumina iubirii de Jay Asher

Cartea mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie.Mulțumesc mult!

Descriere:

 Familia Sierrei traieste din cultivarea pomilor de Craciun undeva, in Oregon. In fiecare an1072805 insa, se muta cu totii in California pentru a-si vinde brazii. Asa ca Sierra traieste, practic, in doua lumi, unde are doua vieti diferite. Si in oricare din ele ii este, inevitabil, dor de cealalta. Pana de acest Craciun, cand Sierra face cunostinta cu Caleb. Reputatia lui Caleb nu e aceea a unui baiat model: cu ani in urma a facut o greseala ingrozitoare pe care o tot ispaseste de atunci. Sierra poate trece insa peste trecutul lui si se hotaraste sa il ajute pentru a-si dobandi iertarea. Dar, atunci cand se trezesc inconjurati de neinţelegere, dezaprobare si suspiciuni, Caleb si Sierra incep sa se intrebe daca, intr‑adevar, asa cum se spune, dragostea chiar iti este de ajuns pentru a depasi orice obstacol…


 Recenzie:

După „Cele treisprezece motive” și „Viitorul nostru”, eram extrem de curios să aflu în ce sferă se va situa ”Lumina iubirii”, cel de-al treilea roman pentru adolescenți lansat de Jay Asher. În primul său roman scriitorul a atins un subiect controversat, depresia în rândul tinerilor americani; m-a impresionat profund destinul protagonistei și tot atunci, după o discuție cu autorul, am promis că îi voi citi toate cărțile (cele puțin pe cele lansate la noi). Din nefericire, celui de-al doilea volum publicat i-a lipsit profunzimea aceea pe care o așteptam de la autor și nici mesajul nu a fost bine definit (recenzia aici). Mi-am pus toate speranțele în acest nou roman pentru că nu poți da greș cu o frumoasă poveste de dragoste  ce ia ființă tocmai în perioada sărbătorilor de iarnă. Lumina iubirii” este ca un film de Crăciun care se derulează în mintea ta, o comedie romantică pe care ți-ai dori să o savurezi alături de o c0dm_cyxcaetukvcană de ciocolată caldă. Proza lui Jay Asher este sinceră și emoționantă, special concepută pentru nopțile friguroase de iarnă. Personal,nu sunt adeptul genului romantic datorită caracterului repetitiv- în cele mai multe cazuri poți intui intriga și finalul poveștii după doar câteva paragrafe, dar trebuia să mă conving de tehnica narativă a lui Asher. Acesta introduce un element nou în formula clasică de „fata cuminte întâlnește băiatul rău”: în mod inedit „băiatul rău” nu se bucură de reputația de copil problematic și fata nu îl salvează pe tip de demonii din trecut, el este cel care are inițiativa de a se schimba. Cu mult umor, autorul a surprins naivitatea primei iubiri, o relație de sezon care depăsește așteptările protagoniștilor; Sierra își propune să nu se atașeze prea tare de partenerul ei de sărbători, relația având un termen de expirare. Dar, deși timpul petrecut împreuna se apropie de inevitabilul final,afecțiunea pe care o simt unul față de celălalt nu face decât să sporească. Un alt aspect original al poveștii este ocupația familiei Sierrei; fata pare să trăiască într-un glob de Crăciun și nu mi-am imaginat niciodată că voi întâlni atâtea amănunte despre brazi și afacerile cu pomi de Crăciun. Cartea este perfectă dacă doriți să resimțiți magia Crăciunului sau dacă sunteți genul sentimental care aspiră întotdeauna la un final fericit. Este reconfortant să citești despre farmecul sărbătorilor, când oamenii se străduiesc să fie mai buni și coopereazăcubakacukaqfh6f pentru a atinge un ideal comun. Într-o anumită măsură,cartea este despre reinventare: din încercările lui Caleb de a-și reconstrui familia, Sierra învață să prețuiască mai mult relația de înceredere pe care o are cu proprii părinți. În afară de prietena Sierrei, Heather, celelalte personaje sunt construite destul de sumar. Dacă de cele mai multe ori Caleb se străduiește să vadă aspectele pozitive ale fiecărei persoane, Sierra este cea scoate la suprafață optimismul din oameni prin căldura și sinceritatea de care dă dovadă. Încă de când eram foarte mic, mă fascinează ideea de Crăciun cu tot ce include această sărbătoare; mă bucur, în special, că autorul a reușit să redea valoarea sentimentală a tradițiilor moderne, fără a le omite pe cele vechi. Poate că astăzi Crăciunul ține mai mult de partea comercială,dar bucuria de a dărui este principalul motivul pentru care ar trebui să așteptăm cu nerăbdare Crăciunul. 9781509840762-what-lightLumina iubirii” ne oferă așadar un exemplu de reinventare, frumoasa idilă dintre Sierra și Caleb fiind dezvoltată pentru a ilustra combaterea prejudecăților. Consider că în spatele nesiguranței și a temerilor noastre se ascunde de fapt nevoia de a fi acceptați și dacă suntem dispuși să evităm zvonurile, este posibil să descoperim persoane speciale pe care altminteri le-am fi ignorat. În orice caz, m-am convins de stilul narativ al autorului și mă pot vedea scriind recenzii și pentru viitoarele sale romane. Cărții a trebuit să-i acord patru stele pentru că, așa cum am tot repetat pe blog, romanele de dragoste sunt foarte previzibile. Puteți achiziționa cartea online din categoria cărți beletristică.


 Scor: 4/5

patru stele