Recenzie: Uite-aşa o pierzi de Junot Díaz

Cartea mi-a fost oferită de editura Black Button Books pentru recenzie. Mulțumesc !

Descriere:

New York Times Bestseller şi finalistă la National Book Award, Uite-aşa o pierzi este modalitatea câştigătorului de premiu Pulizer, Junot Díaz de a sărbători iubirea, cu toate faţetele sale: iubirea obsesivă, iubirea ilicită, iubirea pierdută, iubirea maternă.

În proza extrem de energică, inventivă, delicată şi amuzantă, poveştile din Uite-aşa o pierzi sunt expuse la dorinţa infinită şi slăbiciunea inevitabilă a inimii. Ne amintesc că pasiunea triumfă mereu în faţa experienţei şi că „timpul de înjumătățire al dragostei este veșnicia”.

Recenzie:

„Uite-aşa o pierzi” este o carte care m-a pus în dificultate; am pornit de la ideea că am de-a face cu o lectură ușoară, comică și puțin controversată, având în vedere că personajul principal, Yunior, prezintă imaginea streotipică a dominicanului infidel pe care am tot întâlnit-o în filme și seriale. Primul capitol aproape că-mi confirma bănuielile, dar romanul are un farmec aparte,ceva ca o vrajă care nu îți permite să te oprești din citit. Mi-au trebuit așadar trei capitole ca să înțeleg mesajul autorului (ascuns cu subtilitate în spatele greșelilor făcute de Yunior) și încă unul, cel de-al patrulea, ca să ajung să îndrăgesc cartea în forma ei noncomformistă. Dacă în majoritatea povestirilor întâlnim evenimente ce au culminat viața lui Yunior (sosirea în America,relațiile din adolescență, boala fratelui său, pierderea marilor „războaie” ale iubirii), în cea de-a patra distingem o problemă socială și anume greutățile pe care trebuie să le înfrunte imigranții pentru a-și câștiga traiul într-o țară capitalistă. “Otravida, Otravez” este singurul capitol din carte care nu îl vizează în mod direct pe Yunior, ci redă povestea de viață a unei simple femei dominicane, bucuriile și suferințele ei de zi cu zi, iubirea pe care i-o poartă unui bărbat divorțat și teama că acesta se va întoarce la soția și copiii lui. Poate cel mai complex personaj din întreaga narațiune, femeia aceasta misterioasă m-a fascinat întocmai pentru că ea nu ar fi trebuit să fie acolo – povestea în sine pare a fi nelalocul ei printre amintirile lui Yunior. Așa că m-am gândit: de ce autorul a simțit nevoia să includă și acest personaj în carte? Ce conexiuni există între Yunior și femeia misterioasă? Inițial am presupus că ar fi vorba de una dintre fostele iubite, dar după cercetări serioase pe internet, am descoperit că ea nu a făcut niciodată parte din viața protagonistului și totuși i-a schimbat percepția asupra lumii pentru totdeauna. Nu vă pot dezvălui identitatea personajului, dar am insistat asupra acestui episod pentru că odată ce am descifrat misterul lui Díaz am realizat cât de departe de adevăr am fost în așteptările mele. Nu este doar o lectură ușoară,de amuzament; poate că așa este percepută la prima vedere,dar există o profunzime nebănuită în cuvintele lui Yunior. Poți alege să vezi infidelitățile, incapacitatea de a se dedica unei singure femei și excesele sau poți vedea evenimentele care l-au împins spre problemele de relaționare. Vinovat sau victimă, Yunior are întradevăr defectele lui, dar faptul că în final încearcă să fie o persoană mai bună dovedește că nu este chiar un caz pierdut, ci ar putea fi „excepția” de la regulă. Nu știu dacă prontagonistul a fost inspirat din experiența de viață a autorului,dar cred că ar fi mai bine să nu aflu.

„Ana Iris m-a întrebat odată dacă-l iubesc iar eu i-am vorbit despre luminile din vechea mea casă din capitală, despre cum pâlpâiau și nu știai niciodată dacă urmau să se stingă sau nu. Îți lași treaba deoparte și aștepți și nu poți face cu adevărat nimic până ce luminile nu se hotărăsc. Asta, i-am spus, este ceea ce simt.”

Personal nu aș scrie o carte a cărei acțiune să se desfășoare în țara mea pentru că nu aș putea reprezenta obiectiv societatea, tradițiile și așa mai departe, dar întotdeauna mă bucur să descopăr mici frânturi din istoria și obiceiurile unei culturi prin intermediul romanelor citite (oricât de subiective ar fi ele). De acum voi asocia cultura dominicană cu Junot Díaz, așa cum îi asociez pe britanici cu Shakespeare. Oricum, ideea de a lăsa câteva cuvinte în limba natală a autorului mi s-a părut inspirată. Mereu mă întreb ce semnificații ale poveștii rămân lost in translation și mulțumită acestui roman mi-am mai potolit curiozitatea (plus că anumite detalii sunt ușor incomode și m-am bucurat că nu a trebuit să le citesc în română). În finalul romanului regăsim Ghidul Infidelului În Dragoste și dacă ar trebui să aleg un titlu alternativ pentru întreaga narațiune sau să fac rezumatul a tot ce am citit într-o singură propoziție, nici nu m-aș gândi la altceva. Sfatul meu este să citiți romanul lui Díaz cu mintea deschisă,preferabil cu dispoziția de a vă distra. Nu vă grăbiți să-l condamnați pentru că odată cu societatea și iubirea a evoluat și dragostea modernă nu ține cont de rațiune. Puteți comanda cartea de aici.