Recenzie: Panica de Lauren Oliver

Cartea mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie.Mulțumesc mult!

Descriere:

Bestseller New York Times

Un roman despre prietenie, curaj, frici si sperante, de la autoarea bestseller-ului Delirium.1071118

Intr-un oras micut, unde tinerii sufera de claustrofobie, jocul Panica e singurul care le da sentimentul libertatii, prin probele absurd de periculoase.

Panica incepe ca atatea altele in Carp, un oras mort, de numai 12.000 de oameni din mijlocul pustietatii. Doar pentru ca era vara si nu era nimic de facut. Heather vrea sa participe la Panica, un joc legendar pentru cei din ultimul an de liceu, unde premiul si mizele sunt immense. Nu s-a considerat niciodata neinfricata, dar cand gaseste ceva si pe cineva pentru care sa lupte, descopera ca e mai curajoasa decat isi imagina. Lui Dodge nu i-a fost niciodata frica de Panica. Secretul pe care-l pastreaza cu sfintenie il va ajuta sa treaca prin joc. Dar ceea ce nu stie e ca nu este singurul cu secrete. Toata lumea are o miza. Pentru Heather si Lodge jocul aduce aliante noi, revelatii neasteptate si infiriparea primei iubiri. Dar si constientizarea faptului ca, uneori, lucrurile de care ne temem sunt cele de care avem cea mai mare nevoie.


Recenzie:

tumblr_nmtaugqfq01ur7215o1_1280

În Carp,un orășel de la periferia statului New York, unde toată lumea cunoaște pe toată lumea, un joc inițiat de câțiva absolvenți dornici de aventură dezbină comunitatea, punându-și competitorii față în față cu cele mai mari temeri. Fără bani, relații sau oportunități de a lăsa în urmă peisajul anost din Carp, spiritul liber al tinerilor este îngrădit, miza jocului crește, acesta devenind o cursă pentru libertate. Lauren Oliver se reinventează prin acest roman alert, tensiunea și suspansul împletindu-se pentru a oferi poveștii o atmosferă unică. Se pare că autoarea a vrut să scrie ceva cât mai diferit de Delirium și, după părerea mea, a reușit. Când mă gândesc la Lauren Oliver, în minte îmi vin descrierile poetice din seria Delirium, firul epic construit în jurul unei eroine ce se lasă ghidată de sentimente. Oliver are un stil de scriere distinctiv; acțiunea nu este întotdeauna surprinzătoare, dar ceva din felul în care sunt descrise întâmplările te face să simți că iei parte la narațiune, lucru pe care îl apreciez enorm la scriitori. În centrul acțiunii regăsim patru personaje: Heather,Dodge,Natalie și  Bishop, primii doi  luând pe rând postura de narator. Nici Heather nu este eroina tipică de ficțiune pentru adolescenți, în primul rând pentru că ea este conștientă de puterea de care dispune, nu dă înapoi și nici nu așteaptă pe cineva care să o salveze când lucrurile nu ies cum trebuie. Ea nu joacă Panica pentru glorie sau pentru a demonstra ceva; are nevoie de acei 67 000 $ pentru a-și ajuta sora, dar cu toții tumblr_nmtaugqfq01ur7215o2_1280știm că „Iadul e pavat cu intenţii bune”. Heather este genul de tânără maturizată de circumstanțe pe care o simpatizezi pentru că știi prin câte a trecut pentru a ajunge într-un anumit punct. Natalie, cea mai bună prietenă a lui Heather, speră să câștige pentru a-și finanța cariera de model. În schimb Bishop nu participă în mod direct la joc, dar rolul său de susținător al fetelor nu trebuie ignorat. Dodge, îndrăgostit iremediabil de Natalie, reușește să pătrundă în grupul celor trei prieteni, fiind singurul personaj a cărui motivație nu vizează  banii. Îmi place cum a fost nuanțată povestea: este măsurat curajul prin teamă, explorează  loialitatea prin infidelitate, etc.Provocările specifice jocului nu sunt doar deosebit de periculoase, ci reprezintă și probleme de etică. Scopul scuză întotdeauna mijloacele? Poți să rănești pe cineva încercând să-l salvezi? Răspunsurile nu vin în forma clasică pentru că nu poți să limitezi  la „corect” și „greșit” acțiunile unei persoane, dacă nu știi și contextul, ce l-a determinat să ia acea decizia. Fiecare personaj are câte un motiv  pentru care consideră că merită să câștige jocul, unele justificate, altele nu, dar ce au în comun toate aceste motive este frica. Frica de a rămâne blocat în oraș, frica de a eșua sau de a confrunta realitatea. Un om poate fi curajos doar atunci când îi este teamă și până la urmă asta înseamnă Panica: a-ți realiza temerile înainte de a le înfrunta. fb_img_1478768345973Am insistat să citesc romanul lui Oliver în ciuda faptului că am mai citit o carte cu o premisă asemănătoare în octombrie, și anume Nerve. Eram curios în ce direcție se va îndrepta scrierea autoarei acum că seria Delirium este completă și nu am fost dezamăgit. Este o poveste captivantă și merită să vă rupeți câteva ore în fiecare seară pentru a o citi. Și trebuie să recunosc:  mă bucur că este vorba de un roman independent pentru că ,oricât de mult m-ar intriga stilul lui Oliver, nu am timpul și motivația necesară să încep o noua serie YA. I-am acordat patru stele pentru că autoarea știe cum să inducă cititorul într-o anumită stare, dar uneori exagerează cu detaliile și atmosfera își pierde farmecul.Puteți achiziționa cartea online din categoria cărți beletristică.


 Scor: 4/5
patru stele

Black Button Books, un nou partener al blogului

Salutare cititori🙂 Avem deosebita plăcere de a anunța colaborarea cu o nouă editură pe piața literară din România și anume Black Button Books. Colecția Black Button numără deja șapte volume atractive pe teme inedite și mai ales,variate. Faptul că în România nu sunt înregistrate cazuri de discriminare în documentele oficiale, deși populația este formată în procent de 11% din minorități, ar trebui să ne dea de gândit. Mă bucur că acum există și în țara noastră o editură care să abordeze probleme sociale reale și să susțină diversitatea în literatura contemporană. Dacă doriți să  aflați primii de noile apariții și evenimente literare, puteți să urmăriți parcursul editurii pe pagina de Facebook.

   Astăzi am primit romanul „Uite-aşa o pierzi” de Junot Díaz și o să revin cu o recenzie cât de curând. Până atunci vă propun să aruncați o privire la cărțile oferite de editură și să-mi spuneți ce volume v-au captat atenția. ;)
14589692_211312665955255_3646318471040859287_o

Cu îndrăzneala de a oferi o perspectivă diferită asupra lumii, Black Button Books îşi propune să informeze şi să inspire. Idei inovatoare, subiecte incomode, perspective inedite, argumentaţii solide și umor neiertător sunt lucrurile pe care ne propunem să le aducem comunității de cititori implicați, atât online, cât şi offline.

Cărţile noastre spun poveşti care deschid comunicarea şi oferă perspective noi, încurajează curiozitatea și invită cititorii la dialogul care creează conexiuni şi lărgește constant reţeaua de idei care schimbă atitudini, convingeri şi societăţi. Credem cu tărie în importanța accesibilității marilor idei ale prezentului oricui doreşte să aprofundeze, să absoarbă şi să descopere mai multe despre actualitatea relevantă şi atât de diversă a principiilor fundamentale, de la business, la ştiinţă, design şi tehnologie, de la politică şi valori umane, la conectivitate şi ficţiune.

Recenzie: Nu veți avea ura mea de Antoine Leiris

Cartea mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie.Mulțumesc mult!

Descriere:

1065807Antoine Leiris si-a pierdut sotia, Hélène Muyal-Leiris, pe 13 noiembrie 2015 in atacurile teroriste de la Bataclan, Paris. Ravasit de durere, Leiris scrie o scrisoare deschisa catre atacatorii care au omorat-o pe sotia lui. El refuza ca aceasta crima sa ii defineasca viata sau pe cea a copilului lor, in varsta de numai 17 luni la momentul atacului. Scrisoarea lui este preluata de ziare si televiziuni din intreaga lume ca un manifest impotriva urii.

    In acest volum, Leiris spune intreaga poveste a luptei sale cu suferinta dupa pierderea sotiei lui. Nu veti avea ura mea este o carte de o frumusete sfasietoare, despre cum el si fiul lui, Melvil, au supravietuit durerii. O carte plina de curaj si sinceritate, care raspunde unei intrebari imposibile: cum pot sa merg mai departe? O marturie rara si greu de uitat despre supravietuire, ce transmite un indemn universal la speranta. Mesajul lui Leiris este o stea calauzitoare in aceste vremuri intunecate. Despre cum numai dragostea poate invinge intotdeauna ura.

Recenzie:

Cartea lui Antoine Leiris este în primul rând o lecție de viață, mărturia vie a faptului că victime ale terorismului nu sunt doar cei care și-au pierdut viața, ci și familiile, prietenii, persoanele dragi care îi așteaptă acasă. Atentatul de la Bataclan, unde câteva sute de persoane se adunaseră să urmărească un concert, a îndoliat Franța în aceeași măsură în care tragedia de la Colectiv a lovit România. Sunt momente pentru care nu există cuvinte și totuși este nevoie de ele pentru a te elibera de durere, pentru a găsi tăria de a merge mai departe. „Nu veți avea ura mea” este jurnalul unui astfel de supraviețuitor; în cele două săptămâni de singurătate, după ce a fost văduvit de soție, jurnalistul Antoine Leiris scrie o serie de eseuri, descriindu-și viața de zi cu zi alături de fiul său. Melvil avea șapte luni în momentul atentatului, nu va păstra nicio amintire a mamei sale – acestea sunt urmările terorismului, cei inocenți vor plăti pentru greșelile celor aflați la putere. Consider că într-o oarecare măsură cartea a fost scrisă pentru Melvil, pentru a-l ajuta să înțeleagă absența definitivă a mamei. Subiectul cărții este unul foarte serios,cutremurător, și înțeleg de ce majoritatea cititorilor evită astfel de cărți,dar manifestul lui Leiris merită și trebuie citit. Nu mai urmăresc jurnalele de știri de ani buni,din același motiv: accidentele, crimele și dezastrele naturale, numărul victimelor afișat în partea de jos a ecranului, toate acestea mă deprimă, îmi amintesc că tragedia poate lovi în orice moment, oriunde și pe oricine. Și eu am pierdut la rândul meu persoane apropiate, dar nu-mi pot imagina durerea provocată de pierderea unei soții sau a unui părinte (și nici nu vreau să-mi imaginez). Am simțit această durere năucitoare în fiecare pasaj, prin fiecare aforism și evocare; autorul și-a imaginat cum ar fi arătat viața în trei, o imagine ideală combătută de cruzimea realității.

„Credeam că, dacă luna ar dispărea într-o zi, marea s-ar retrage ca să n-o vedem plângând. Vânturile ar înceta să danseze. Soarele n-ar mai vrea să răsară.”

Locuind într-o zonă relativ sigură,cum este Europa, conceptul terorismului mi-l imaginez la mii de kilometrii distanță de ceea ce înseamnă societatea modernă – și totuși,atentate la siguranța și integritatea europeană confirmă faptul că armele nu ne vor rezolva în mod miraculos problemele. A trecut un an de la tragedia în urma căreia 90 de persoane și-au pierdut viața, clubul Bataclan va fi redeschis luna aceasta și cu timpul urmările atacului nu vor mai  ajunge pe paginile ziarelor. „Când toți se vor fi întors la viețile lor, noi vom trăi cu asta. Această poveste va fi povestea noastră. S-o resping ar însemna s-o neg.” A citi manifestul lui Leiris înseamnă a-i împărtăși suferința, a-i susține cauza: răspândirea mesajelor anti-violență. Am observat că romanele de non-ficțiune au alt efect asupra mea și poate că în viitor mă voi reorienta spre astfel de povești de viață.

142198193-jpg-crop-rectangle3-large

„Dacă acest Dumnezeu pentru care voi ucideți orbește ne-a făcut după chipul său, fiecare glonț din corpul soției mele va fi o rană din inima lui. Așa că nu vă voi face darul urii mele.”

Nu veți avea ura mea” este o colecție de trăiri, emoții și cugetări, un volum sincer despre durerea provocată de pierderea unei ființe dragi și puterea de a merge mai departe.Ce m-a determinat să o citesc a fost chiar scrisoarea deschisă adresată de Antoine Leiris celor care i-au ucis cu sânge rece soția – dacă atentatul m-a înfiorat, scrisoarea m-a cutremurat de-a dreptul. Pe atunci cartea aceasta nu exista încă, era sfârșitul lui noiembrie și eram încă în faza în care ne schimbam poza de profil cu steagul Franței pentru a arăta solidaritate. Scorul acordat volumului este pur simbolic; nu poți să notezi durerea unei persoane, dar luând în considerare mai multe aspecte, am considerat că merită cu desăvârșire cele cinci steluțe pe Goodreads. Dacă doriți să comandați cartea v-am lăsat un link util la începutul articolului. De asemenea, găsiți o varietate de romane interesante în categoria cărți beletristică.

"De la decesul lui Hélène nu mai există narațiune. E sfârșitul poveștii."

„De la decesul lui Hélène nu mai există narațiune. E sfârșitul poveștii.”


Scor: 5/5 

cinci stele

Recenzie: Biblioteca sufletelor de Ransom Riggs

Cartea mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie.Mulțumesc mult!

Descriere: 

Un baiat cu puteri extraordinare. O armata de monstri nimicitori. O batalie magistrala1062731 pentru viitorul deosebitilor.

Copiii deosebiti aflati in grija lui Miss Peregrine isi tin fanii cu sufletul la gura pana in ultimul moment. Dupa doua volume naucitoare, Ransom Riggs aduce in cea de-a treia parte a indragitei serii, Biblioteca Sufletelor, deznodamantul mult asteptat. Jacob descopera, in sfarsit, care este rolul sau in lumea deosebitilor, pe masura ce abilitatile lui devin din ce in ce mai sofisticate. Alaturi de Emma si Addison MacHenry, cel mai deosebit caine vorbitor, Jacob sare din prezent in trecut, dintr-o bucla in alta, pentru a-si salva prietenii captivi intr-o fortareata in care strigoii ticluiesc cele mai diabolice planuri. Astfel, cei trei eroi ajung de pe strazile Londrei moderne in labirinticul Pogonul dracului, o mahala uitata de lume a Angliei victoriene. Aici se va decide, odata pentru totdeauna, soarta lumii deosebitilor, intr-o lupta pe viata si pe moarte impotriva strigoilor si a sufletelor-pustii.


Recenzie:

tumblr_nwom09m3an1u0w14jo2_1280Sincer, deși am primit volumul la o săptămînă de la lansarea oficială, eram ușor ezitant dacă să mai amân puțin lectura sau nu. Foarte multe serii de ficțiune populare au fost „distruse” de volumul final și nu voiam să adaug și această serie pe lista cărților care „aveau potențial dar și-au pierdut farmecul pe parcurs”. Autorii cunoscuți sunt adesea presați de edituri să scoată ceva,orice pentru fani și parcă la final, odată ce și-au format deja un fandom și editurile le promovează excesiv lansările, nu-și mai dau interesul așa cum o făceau la început. Miss Peregrine este excepția care confirmă regula, mi-a depășit așteptările și ultimul volum mi s-a părut chiar mai reușit decât Orașul Pustiu. Vorbim despre o serie care și-a păstrat capacitatea de a captiva cititorii până la ultima pagină. Folosindu-se doar de câteva fotografii vechi, autorul a creat un întreg univers „deosebit” pe care noi, cititorii, l-am explorat alături de personajele îndrăgite. Seria devine mai întunecată cu fiecare volum; imaginile descrise în Biblioteca Sufletelor par a fi desprinse dintr-un coșmar. Ajutați de un nou deosebit misterios pe nume Sharon, Jacob,Emma și Addison sfârșesc în Pogonul dracului, un loc atât de periculos pe cât e de grotesc. Cred că Sharon a fost personajul meu preferat pe parcursul acestui volum pentru că destinde atmosfera cu replicile sale spirituale și își ajută prietenii chiar dacă ei încearcă să scape de el în mod constant. Sharon este prietenul pe care eroii noștrii nu-l merită, dar de care au nevoie și nu este singurul personaj memorabil introdus în acest ultim capitol al trilogiei. Poate că bătălia finală nu a fost cea la care se așteptau fanii seriei, dar cartea nu duce lipsă de situații limită și felul cum s-a încheiat povestea mi-a amintit într-o oarecare măsură de Harry Potter. Nu m-aș supăra ca Miss Peregrine să câștige aceeași simpatie de care s-a bucurat seria lui Rowling, dar știu că este puțin probabil cu schimbările aduse de regizor adaptării cinematografice. Ransom Riggs nu a avut prea multe de spus în legătură cu filmul Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children, dar din recenziile urmăritorilor am dedus că nu au fost cu toții impresionați de cum a abordat Tim Burton ideile. Revin la „Biblioteca Sufletelor” și vă mai spun că titlul face referire la o legendă foarte interesantă despre originile deosebiților, aflăm mai multe informații despre istoria și buclele în care se ascund cei cu însușiri neobișnuite. Așa cum bănuiți deja din descriere, nu toți deosebiții vor lua parte la această aventură și dacă aveți alt personaj preferat în afara cuplului Jacob-Emma nu o să fiți pe deplin mulțumiți. Știți cum în primul volum fiecărui deosebit îi era dedicat câte un capitol și toți interacționau ca o familie? În Biblioteca Sufletelor  majoritatea membrilor grupului au câte două-trei replici, pentru că situația continuă să se înrăutățească și fiind ultimul volum, nu mai este timp de dezvoltare a personajelor. În schimb sunt mai multe accente romantice decât au fost în primele două volume și Jacob are de făcut o alegere importantă care nu mai vizează viața prietenilor săi. Fotografiile sunt la fel de înfricoșatoare pe cât te-ai aștepta de la o astfel de carte, dar cred că Ransom Riggs a salvat cele mai neobișnuite poze pentru final. Îmi va fi cu siguranță dor de starea pe care mi-o provoacă aceste cărți – în niciun moment al lecturii nu m-am plictisit și nu m-am oprit din citit decât atunci când era absolut necesar. Miss Peregrine este una dintre seriile care m-au captivat și m-au îndemnat să îmi pun imaginația la contribuție cel mai mult în ultimii ani și nu știu dacă îi voi găsi un înlocuitor prea curând. Să citesc cărțile lui Riggs a fost o experiență unică, surprinzătoare și uneori bizară, dar plăcută, de care merită să vă bucurați și voi. Dacă ați citit primele două volume și vă doriți să luați parte și la această ultimă aventură, v-am lăsat câteva linkuri utile de unde puteți achiziționa cărțile, la începutul articolului. Găsiți toate romanele autorului în categoria cărți beletristică. Între timp, o să vizionez și eu filmul, să mă conving de ceea ce am citit și aștept traducerea volumui Tales of the Peculiar să îmi completez seria în bibliotecă😉


Scor: 5/5

cinci stele


Trailer Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children:

 

In My Mailbox #20

Salutare, cititori! Deși eram absolut convins că ultimul an de liceu nu-mi va permite să mai citesc, deocamdată reușesc să împac școala cu lectura. (Viața socială e la pământ, dar asta e altă poveste). În șapte săptămâni de școală am citit șapte romane și sper să apuc să-mi completez provocarea Goodreads până în decembrie. Am tot spus că nu o să mai cumpăr cărți  (doar am atâtea necitite în bibliotecă) dar luna viitoare este Black Friday și în Decembrie este Crăciunul, așa că economiile mele sunt ca și cheltuite.

Am cumpărat: 

img_2317

Nerve” de Jeanne Ryan: Pe 16 septembrie a avut loc premiera filmului Nerve în cinematografele din România și tot atunci am adăugat și eu cartea pe lista de lecturi. Câteva zile mai târziu am găsit-o pe Elefant la jumătate de preț și cu transport gratuit. Am comandat-o. Pot spune că este o lectură ok, alertă, de care vă puteți bucura într-un week-end. Dacă sunteți ca mine și nu vreți să vedeți filmul până ce nu ați citit cartea, nu vă faceți probleme – singurul lucru pe care îl au în comun cartea și filmul sunt numele protagoniștilor, în rest totul a fost schimbat.

Am primit:

img_2320

Marat” de Natașa Alina Culea: Luna aceasta am fost destul de norocos încât să câștig romanul Marat la un concurs organizat de autoare pe Goodreads. Este prima dată când câștig o carte și îi mulțumesc autoarei pentru oportunitatea de a-i citi povestea. Este un roman de dragoste, acțiunea se desfășoară în China și dacă v-am stârnit curiozitatea puteți găsi citate și informații pe blogul autoarei.

img_2319

Nu veți avea ura mea” de Antoine Leiris: De la partenerii noștrii, Libris, am primit două volume pentru recenzie. Nu veți avea ura mea este unul dintre ele, un roman cutremurător despre urmările atentatului terorist de anul trecut de la clubul Bataclan din Paris. Volumul este un manifest anti-violență de o frumusețe tragică. Autorul și-a pierdut soția și mama fiului său, Melvil, dar refuză să le răspundă teroriștilor cu aceeași mânie care a curmat viața persoanei iubite. În ultimele zile am tot încercat să duc la bun șfârșit recenzia cărții,dar este dificil să surprinzi tragedia cuiva, durerea și pierderea în 1000 de cuvinte.

img_2316

Biblioteca sufletelor” de Ransom Riggs: Cel de-al doilea titlu trimis de prietenii noștrii de la Libris a fost  Biblioteca sufletelor. Am așteptat lansarea acestei cărți mai mult de un an și nu aș putea fi mai fericit, acum că mi-am completat colecția Miss Peregrine. A fost o lectură excepțională, chiar mai bună decât mă așteptam. După ce am terminat-o, week-end-ul trecut, am rămas cu un book hangover, de unde îmi dau seama de obicei că am citit o carte bună😀 Recenzia în curând!

În final, o poză de grup:

img_2321

Recenzie: La sud de graniță, la vest de soare de Haruki Murakami

Cartea mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie.Mulțumesc mult!

Descriere: 

825329Viata linistita a lui Hajime, proprietarul unui bar din Tokyo, este tulburata de amintirea unei povesti de dragoste din tinerete. Ceea ce il obsedeaza pe erou nu e neaparat imaginea iubitei din trecut, ci caracterul unic si irepetabil al relatiei dintre doi oameni si convingerea ca destinul uman e o problema de optiune. Reintilnirea cu una dintre iubite echivaleaza cu o incercare disperata de a recupera timpul pierdut, fie si cu riscul ruperii legaturilor cu prezentul. O poveste aproape ireala despre dragoste si despre moarte, ca mai toate povestile lui Murakami, invaluita in acordurile melodiei lui Nat King Cole „South of the Border”.


Recenzie:

Romanul „La sud de graniță, la vest de soare are ca temă relația a doi îndrăgostiți născuți sub o stea potrivnică, doi oameni pe care destinul îi unește și dezbină de mai multe ori pe parcursul vieții. Dacă vreți, puteți privi cartea ca pe o continuare a romanului Pădurea Norvegiană: Hajime este la rândul lui un Toru Watanabe maturizat, care primește o a doua șansă pentru a-și împlini iubirea din adolescență. Este scris cu aceeaşi sinceritate/emoție care i-a adus lui Murakami o nominalizare la Premiul Nobel pentru literatură în anul 2013 și poate fi împărțit în două: în prima jumătate a romanului se urmărește viața aparent banală dusă de Hajime până la varsta de treizeci și șase de ani, în timp ce în cea de-a doua avem parte de mai multă acțiune odată cu apariția misterioasei Shimamoto. În cazul în care nu ați mai citit nimic de Murakami puteți începe cu acest roman. Dacă sunteți cititori fideli, atunci probabil ațí observat că toate romanele sale prezintă similarități și cartea în discuție nu face excepție. Ca în majoritatea lucrărilor semnate de Murakami, unul din personajele principale,Hajime, se confruntă cu niște probleme de natură psihică (eu am presupus că ar fi vorba de depresie) care îl împiedică să își vadă viața împlinită. La început se plânge de faptul că e singur la părinți într-un oraș în care toți copiii au frați și surori, apoi se plânge de iubita din liceu, de job, de lipsa provocărilor vieții, de propria nefericire, dar nu face nicio schimbare pentru a ieși din situația sa. După ce norocul îi surâde și ajunge să trăiască viața la care visează mulți, după ce pare că s-a împăcat cu sine la 36 de ani,atunci apare fata de care era îndrăgostit în copilărie și Hajime simte că poate să o ia de la capăt. Mi-a fost extrem de dificil să empatizez cu protagonistul nostru pentru că își creează singur nefericirea și apoi odesign-interior-cluj-joben-91 împarte generos cu toți cei din jur. În liceu își înșela iubita, dar nu se simțea vinovat pentru că nu avea sentimente reale pentru amantă; mai târziu folosește aceeași scuză când își înșeală nevasta. Descrie toate femeile din viața lui ca persoane după care „nu întoarce lumea capul pe stradă”, toate în afară de Shimamoto în jurul căreia sunt concentrate toate calitățile. Pentru mai mult timp își împarte viața între cele două cluburi de jazz pe care le deține și lasă familia pe locul 3. Până la urmă el este o victimă a universului și nu e vina lui că persoanele care îl iubesc suferă. Poate că îl judec prea dur pentru un personaj de ficțiune, dar nu este un personaj oarecare, ci eroul povestirii, de la care așteptam o altfel de energie.

  „Reușesc să-i supăr și să-i jignesc pe cei din jurul meu fără vreun motiv anume și în felul acesta îmi fac și mie rău.” 

 Pe Shimamoto autorul nu ne-a permis să o descifrăm cu totul – este femeia pentru care Hajime ar renunța la soția și la cele două fete ale sale, dar ea apare și dispare de atâtea ori din viața lui încât bărbatul se întreabă dacă nu cumva totul se petrece doar în imaginația sa. Shimamoto a salvat oarecum lectura și mi-a oferit un motiv să citesc în continuare, pentru a afla ce se petrece în viața ei. Unde dispare mereu? Este oare prizoniera cuiva? Dacă spune că are atâta timp liber la dispoziție de ce pleacă mai repede decât Cenușereasa la bal? Mi-am format tot felul de ipoteze, i-am pus faptele în balanță și cu toată alura ei enigmatică tot nu am găsit ceva concret de care să mă leg în recenzie. Este un personaj care nu este nici pozitiv, nici negativ, este ceva ce englezii ar numi „chaotic neutral” și recunosc că am un fel de fascinație în jurul acestui tip de personaje. Shimamoto compensează pentru caracterul lui Hajime. „La sud de graniță, la vest de soare” pune accentul pe psihologia personajelor și de aceea acțiunea este relativ simplă. Ai impresia că ești în auditoriu la conferința unui om care a ajuns departe și acum își exprimă drumul parcurs,greutățile pe care a trebuit să le înfrunte, incertitudinile și regretele. Titlul reunește un element din începutul povestirii cu unul din final, formându-se astfet un fel de circularitate a universului creat de Murakami. Romanul împrumută numele unei melodii de jazz „South of the Border”, fiind una dintre cele 5 cărți „murakamiene” ale căror titluri sunt referințe directe la melodii (regăsite pe parcursul cărților). Îmi place ideea și când o să lansez la rândul meu o carte puteți fi siguri că  va conține câteva din melodiile mele preferate. În orice caz, s-a observat că după ce o melodie apare într-unul dintre romanele lui Murakami, ea își găsește curând un loc și în topurile japoneze (o melodie clasică folosită în ultimul său roman a vândut într-o săptămână de la apariția volumului mai mult decât reușise în ultimii cinci ani).

large

„Pretend you’re happy when you’re blue,
It isn’t very hard to do.”

În concluzie, este un roman bine scris,care deși nu atinge complexitatea temelor abordate în alte volume de Murakami, capătă un renume pe cont propriu.Dacă vă așteptați la o lectură ușoară și intrigantă, s-ar putea chiar să vă placă mai mult decât sperați. Și da, finalul nu a fost cel la care speram, dar a jucat un rol important în acordarea celor 4 stele. Mă gândeam că o să obțin mai multe informații, dar Murakami a ținut să păstreze aerul acela de mister prezent în tot romanul. Nu știu când voi reveni la acest autor, dacă va fi peste o lună sau peste un an, dar sunt sigur că voi reveni la cărțile sale și sper să îmi iau revanșa cu următoarea recenzie. Până atunci puteți achiziționa cartea online din categoria cărți beletristică.


Scor: 4/5

patru stele


 Alte ediții :

south_of_the_border_west_of_the_sun_large_6979

tumblr_mjah83p5gv1qjd1kgo1_1280

tumblr_nw04hzlfqm1sorrnlo1_1280

19707500599

Recenzie: Magonia de Maria Dahvana Headley

Cartea mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie.Mulțumesc mult!

Descriere: 

  Inca de cand era mica, Aza sufera de o boala de plamani, din cauza careia ii este tot mai magoniagreu sa respire. Doctorii ii dau medicamente sperand ca reusesc sa o mentina in viata. Cand Aza vede o corabie in cer, familia ei considera ca e vorba de un efect secundar al pastilelor. Dar Aza e sigura ca nu e o halucinatie. Poate sa auda pe cineva de pe vas strigandu-i numele. Doar cel mai bun prieten al ei, Jason, o crede. Jason, care intotdeauna a fost alaturi de ea si pentru care ea ar putea avea sentimente mai mult decat prietenesti. Dar inainte ca Aza sa se gandeasca mai bine la asta, ceva groaznic se intampla. Boala o doboara. Aza pleaca din aceasta lume. Si ajunge intr-alta: MAGONIA.

    Deasupra norilor, pe taramul corabiilor, Aza nu mai este faptura slaba, pe moarte. In Magonia, ea poate sa respire pentru prima data. Mai mult, are o putere imensa, pe care o poate folosi pentru a schimba lumea. Caci Magonia si Pamantul sunt in pragul razboiului, iar soarta intregii omeniri sta in mainile Azei – inclusiv soarta baiatului pe care il iubeste. Incotro se va indrepta loialitatea ei?
Recenzie:
Uneori, după fiecare 30-40 de romane citite,îmi pun întrebarea: „Care dintre aceste cărți ar putea deveni un clasic contemporan?”. Anul acesta îi acord votul de încredere Magoniei. Efectiv nu am putut să o las jos, am citit câte o sută de pagini pe zi, asta pentru că nu voiam să o termin într-o singură noapte. Asemenea unei picturi suprarealiste universul Magoniei este minuțios construit și poți descoperi noi sensuri în fiecare detaliu al narațiunii. Sincer, aveam nevoie de o provocare, de o carte care să mă pună la încercare și Magonia a picat la fix. Afirm că o astfel de lectură este o provocare pentru că nu poți anticipa ce urmează să se întâmple. Aza Ray, eroina romanului, este o tânără pasionată de cărți, sarcastică și încăpățânată, cu o pasiune secretă și pentru cel mai bun prieten, sfsJason. Vă regăsiți în descriere? Pentru că eu mă regăsesc puțin🙂 Romanul este prezentată atât din perspectiva Azei, cât și a lui Jason, prietenul ei la fel de sacastic și încăpățânat. Relația dintre cei doi protagoniști este înduioșătoare și îmi amintește de romanele lui John Green. Dacă mi-ar cere cineva să fac rezumatul cărții într-o singură propoziție aș spune că este despre o fată care moare și un băiat care moare după ea. Desigur, aș putea să fac o paralelă între „Sub aceeaşi stea” și „Magonia” ,dar cel de-al doilea roman este remarcabil dintr-atâtea puncte de vedere încât l-ar eclipsa pur și simplu pe Green și alte completări nu ar mai fi necesare. În primul rând tehnica narativă este marcată de nuanţe lirice și se distinge de tot ce am citit în ultimii ani. Singura carte care s-a apropiat ușor de această performanță a fost Atingerea lui Juliette de Tahereh Mafi (atunci nu eram deloc familiarizat  cu stilul de scriere și i-am acordat trei stele). Mi-au trebuit câteva capitole să mă obișnuiesc cu metoda de scriere a autoarei.Pe urmă povestea, o aventură memorabilă cu pirați, mercenari, ființe pe jumătate om pe jumătate pasăre și cântece apocaliptice, toate acestea între nori, pe un tărâm numit Magonia. Este o lume atipică, a contrariilor, cu personaje colorate și o atmosferă magică. Pentru prima dată nu m-a deranjat faptul că personajele principale nu se încadrează în tiparul realismului și cătumblr_o2av1qpjhg1s03z7mo3_1280 autoarea și-a luat libertatea de a le contura cât mai  „deosebit”. De exemplu, Jason poate recita numărul  π până la cea de-a cincizecea zecimală și este atât de hipster încât citește romane din secolul al șaisprezecelea pentru amuzament. Nu numai că Jason are cunoștințe despre absolut orice domeniu și relații dubioase de la agenți guvernamentali la tipii care lucrează la morgă (?) dar și prietena lui, Aza, este unică din toate punctele de vedere și la  șase ani știa mai multe zecimale din π decât Jason. În mod normal, când întâlnesc asemenea personaje iau o pauză de la lectură, pentru că vreau să mă identific cât de cât cu protagoniștii și  să pot face o conexiune între ficțiune și realitate. În această carte am înțeles că realitatea Magoniei nu dorește să aibă nimic de-a face cu realitatea noastră pentru că rasa umană distruge toate misterele, tot ce nu poate și nu vrea să înțeleagă. În plus discuțiile celor doi tineri îți vor aduce zâmbetul pe buze pentru că au farmecul acela nonșalant și inocența primei iubiri. Cum spuneam, dialogul nu are o cursivitate studiată, el este chiar mai imprevizbil decât narațiunea: într-un moment ni se vorbește despre boala Azei, despre faptul că îi creștea o pană în plămâni și în momentul următor autoarea ne lovește cu ceva de genul „Apropo, am menționat că Aza învățase singură limbajul Silbo, alcătuit din fluierături, specific Insulelor Canare? Era o fată atât de specială„. Pe mine astfel de pasaje neașteptate m-au  distrat și am aflat o mulțime de informații pe care nu știu cum le-aș putea folosi în viața reală. Finalul cărții m-a luat prin surprindere pentru că nu este doar lupta generică dintre bine și rău – cele două tabere par a se confunda și loialitatea personajelor este pusă la încercare într-un conflict de proporții, care va avea urmări iremediabile (în ambele lumi și pentru ambii eroi).
tumblr_ntlmkwzrjb1qdlytco1_1280Vreau să vă opriți puțin din lectură pentru a admira coperta. Nu-i așa că este fantastică? Mă bucur că echipa Leda Edge a decis să păstreze coperta originală a cărții, pentru că se potrivește de minune poveștii.Maria Dahvana Headley are o voce puternică țn literatură și din cele  treizeci de povești publicate în Statele Unite, mă întreb care va fi următoarea tradusă în română. Sper să fiți la fel de încântați de călătoria Azei printre nori, alături de membrii echipajului corabiei Amina Pennarum. Dacă ați citit-o deja sau aveți de gând să o citiți, aștept impresiile voastre. Puteți achiziționa cartea online din categoria cărți beletristică.
Scor: 5/5
cinci stele