Recenzie: Salvand-o pe Francesca de Melina Marchetta

Cartea mi-a fost oferită de editura Storia pentru recenzie. Mulțumesc mult! 

Descriere:

Francesca invata la St. Sebastian, o scoala de baieti care se pretinde mixta doar pentru ca fetele au toaleta separata de cea a baietilor. Singurele prietene ale acestei fete sunt o ultra-feminista, o tipa despre care umbla vorba ca ar fi „usoara” si o acordeonista cam batuta in cap. Nici baietii nu sunt mai prejos, incepand cu Thomas, care incearca sa se specializezez in ragaitul pe muzica, si continuand cu Will, un idiot vesnic incruntat si ingamfat, la care Francesca se gandeste mai tot timpul. Apoi mai este si mama Francescai, care mereu are impresia ca stie ce este mai bine pentru fata ei, pana cand intra subit intr-o depresie acuta, lasand-o pe Francesca singura, deznadajduita si fara cea mai mica idee despre cine este cu adevarat. Deopotriva amuzanta, emotionanta si imposibil de lasat din mana, „Salvand-o pe Francesca” este povestea unei fete care trebuie sa-si gaseasca puterea pentru a-si salva familia, viata sociala si, cel mai greu, pe sine.


  Recenzie:

„Salvând-o pe Francesca” redă povestea unei tinere rezervate care se străduiește să facă față schimbărilor din viața ei: fie că este vorba de îmbolnăvirea subită a mamei, transferul la o școală de băieți în penultimul an de liceu sau formarea unui nou grup de prieteni din rândul celor considerați „paria sociali„. Francesca Spinelli este dezorientată, exasperată de cerințele și așteptările celorlalți: părinții vor ca ea să fie fiica înțelegătoare, Luca, fratele ei, o consideră un model; Thomas, băiatul-problemă alături de care dezvoltă o prietenie neașteptată, crede că ea este mult prea retrasă, în timp ce fostele prietene de la liceul de unde s-a transferat îi repreoșează că se dă în spectacol. Și în cine poate să se încreadă? În Will, băiatul care  nu ratează nicio ocazie să o privească de sus? Fostele prietene care nu o caută niciodată și care tratează fiecare întâlnire în autobuz ca un prilej de a-i spori nefericirea? Liceul este perioada în care îți dorești pur și simplu să fi acceptat, să te integrezi ușor și să poți fi tu însuți și Francesca simte că trebuie să iasă cumva din sfera așteptărilor celor din jur, acel impuls de rebeliune de care ne-am lovit cu toții în liceu. Da, este un roman despre identitate și înfrângerea temerilor care stau în calea fericirii noastre, dar în același timp cartea ne învață să prețuim ceea ce avem pentru că viitorul este incert. O altă temă abordată este maturizarea și aici boala Miei servește drept pretext pentru părăsirea zonei de confort, Francesca fiind obligată să preia o parte din sarcinile mamei sale. De asemenea, noii săi prieteni îi invadează subtil viața, ajutând-o să răzbată obstacolele și nefericirea, deși fata crede în continuare că este pe cont propriu. Una dintre scenele mele preferate din roman este momentul în care fata realizează cât de norocoasă este să aibă prieteni devotați, când se uită în jur și este înconjurată de fețe zâmbitoare. Sunt momente ca acestea care conferă cărții caracterul profund și personal, sinceritatea debordantă a autoarei accentuând anumite afirmații incomode pe care nouă nu ne place să le rostim cu voce tare: părinții nu sunt întotdeauna fericiți alături de copii și uneori și-ar dori o pauză, este mai ușor să pierzi prieteni adevărați decât să îi găsești, nu toate relațiile vor fi un succes și așa mai departe. Este interesant și faptul că atât autoarea cât și personajul principal sunt de origine italiană așa că pe parcursul romanului observăm cum cultura italiană se contopește cu traiul într-un mare oraș australian. De fapt, bunica Francescăi organizează un cerc săptămânal de rugăciune și acolo îl întâlnește fata pe William Trombal, pe care inițial îl consideră un idiot notoriu. Relația cu Trombal complică și mai mult situația tinerei: acesta se află în ultimul an de liceu și urmează să părăsească orașul natal și implicit urmează să o părăsească pe Francesca. Nu este o relație perfectă și uneori cei doi nu își vorbesc cu zilele pentru că nu știu să își exprime sentimentele, dar în cel mai bun caz stângăcia tinerilor vă va aduce zâmbetul pe buze. Proza Melinei Marchetta este sinceră, dramatică și plină de speranță – Francesca este un personaj în care fiecare dintre noi se poate identifica și putem urma exemplul ei pentru a face față provocărilor. În schimb, un punct slab al cărții este tendința autoarei de a lega depresia de un anumit eveniment din viața Miei, ca și cum odată depășită trauma, femeia scapă de depresie, fără medicamente sau consiliere psihologică, ceea ce nu este deloc realistic. Aș fi preferat un cu totul alt final, dar poate că asta este doar opinia mea. În rest, vă mărturisesc că am devorat cartea în câteva zile în ciuda subiectului sensibil și în viitor nu voi ezita să cumpăr alte romane scrise de autoare, în special datorită tehnicii narative căreia îmi este greu să îi găsesc defecte. Dacă vă doriți să citiți cartea, o puteți cumpăra cu un simplu click aici.


Scor: 5/5


 

Anunțuri

Recenzie: Lumina iubirii de Jay Asher

Cartea mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie.Mulțumesc mult!

Descriere:

 Familia Sierrei traieste din cultivarea pomilor de Craciun undeva, in Oregon. In fiecare an1072805 insa, se muta cu totii in California pentru a-si vinde brazii. Asa ca Sierra traieste, practic, in doua lumi, unde are doua vieti diferite. Si in oricare din ele ii este, inevitabil, dor de cealalta. Pana de acest Craciun, cand Sierra face cunostinta cu Caleb. Reputatia lui Caleb nu e aceea a unui baiat model: cu ani in urma a facut o greseala ingrozitoare pe care o tot ispaseste de atunci. Sierra poate trece insa peste trecutul lui si se hotaraste sa il ajute pentru a-si dobandi iertarea. Dar, atunci cand se trezesc inconjurati de neinţelegere, dezaprobare si suspiciuni, Caleb si Sierra incep sa se intrebe daca, intr‑adevar, asa cum se spune, dragostea chiar iti este de ajuns pentru a depasi orice obstacol…


 Recenzie:

După „Cele treisprezece motive” și „Viitorul nostru”, eram extrem de curios să aflu în ce sferă se va situa ”Lumina iubirii”, cel de-al treilea roman pentru adolescenți lansat de Jay Asher. În primul său roman scriitorul a atins un subiect controversat, depresia în rândul tinerilor americani; m-a impresionat profund destinul protagonistei și tot atunci, după o discuție cu autorul, am promis că îi voi citi toate cărțile (cele puțin pe cele lansate la noi). Din nefericire, celui de-al doilea volum publicat i-a lipsit profunzimea aceea pe care o așteptam de la autor și nici mesajul nu a fost bine definit (recenzia aici). Mi-am pus toate speranțele în acest nou roman pentru că nu poți da greș cu o frumoasă poveste de dragoste  ce ia ființă tocmai în perioada sărbătorilor de iarnă. Lumina iubirii” este ca un film de Crăciun care se derulează în mintea ta, o comedie romantică pe care ți-ai dori să o savurezi alături de o c0dm_cyxcaetukvcană de ciocolată caldă. Proza lui Jay Asher este sinceră și emoționantă, special concepută pentru nopțile friguroase de iarnă. Personal,nu sunt adeptul genului romantic datorită caracterului repetitiv- în cele mai multe cazuri poți intui intriga și finalul poveștii după doar câteva paragrafe, dar trebuia să mă conving de tehnica narativă a lui Asher. Acesta introduce un element nou în formula clasică de „fata cuminte întâlnește băiatul rău”: în mod inedit „băiatul rău” nu se bucură de reputația de copil problematic și fata nu îl salvează pe tip de demonii din trecut, el este cel care are inițiativa de a se schimba. Cu mult umor, autorul a surprins naivitatea primei iubiri, o relație de sezon care depăsește așteptările protagoniștilor; Sierra își propune să nu se atașeze prea tare de partenerul ei de sărbători, relația având un termen de expirare. Dar, deși timpul petrecut împreuna se apropie de inevitabilul final,afecțiunea pe care o simt unul față de celălalt nu face decât să sporească. Un alt aspect original al poveștii este ocupația familiei Sierrei; fata pare să trăiască într-un glob de Crăciun și nu mi-am imaginat niciodată că voi întâlni atâtea amănunte despre brazi și afacerile cu pomi de Crăciun. Cartea este perfectă dacă doriți să resimțiți magia Crăciunului sau dacă sunteți genul sentimental care aspiră întotdeauna la un final fericit. Este reconfortant să citești despre farmecul sărbătorilor, când oamenii se străduiesc să fie mai buni și coopereazăcubakacukaqfh6f pentru a atinge un ideal comun. Într-o anumită măsură,cartea este despre reinventare: din încercările lui Caleb de a-și reconstrui familia, Sierra învață să prețuiască mai mult relația de înceredere pe care o are cu proprii părinți. În afară de prietena Sierrei, Heather, celelalte personaje sunt construite destul de sumar. Dacă de cele mai multe ori Caleb se străduiește să vadă aspectele pozitive ale fiecărei persoane, Sierra este cea scoate la suprafață optimismul din oameni prin căldura și sinceritatea de care dă dovadă. Încă de când eram foarte mic, mă fascinează ideea de Crăciun cu tot ce include această sărbătoare; mă bucur, în special, că autorul a reușit să redea valoarea sentimentală a tradițiilor moderne, fără a le omite pe cele vechi. Poate că astăzi Crăciunul ține mai mult de partea comercială,dar bucuria de a dărui este principalul motivul pentru care ar trebui să așteptăm cu nerăbdare Crăciunul. 9781509840762-what-lightLumina iubirii” ne oferă așadar un exemplu de reinventare, frumoasa idilă dintre Sierra și Caleb fiind dezvoltată pentru a ilustra combaterea prejudecăților. Consider că în spatele nesiguranței și a temerilor noastre se ascunde de fapt nevoia de a fi acceptați și dacă suntem dispuși să evităm zvonurile, este posibil să descoperim persoane speciale pe care altminteri le-am fi ignorat. În orice caz, m-am convins de stilul narativ al autorului și mă pot vedea scriind recenzii și pentru viitoarele sale romane. Cărții a trebuit să-i acord patru stele pentru că, așa cum am tot repetat pe blog, romanele de dragoste sunt foarte previzibile. Puteți achiziționa cartea online din categoria cărți beletristică.


 Scor: 4/5

patru stele


Recenzie: Legenda de Marie Lu

Cartea mi-a fost oferită de noul partener al blogului, editura Booklet Fiction, pentru recenzie. Mulțumesc frumos!

                                                     Descriere:

981109Lumea s-a schimbat definitiv. Statele Unite s-au scindat; partea de vest este ocupata acum de republica, o natiune mereu pe picior de razboi cu vecinii sai. June si Day sunt doi adolescenti care  vin din medii radical diferite. Nascuta intr-o familie republicana bogata, June se pregateste pentru o cariera de succes in armata. O imensa conspiratie face ca destinul ei sa se intersecteze cu acela al lui Day, cel mai cautat infractor din republica.  

„Amestec de actiune alerta si SF. Legenda este lectura perfecta pentru fanii Jocurilor Foamei” – Voya


Recenzie:

Nici nu am realizat cât de mult mi-au lipsit romanele distopice până într-o după-amiază când navigam pe un blog de carte și un titlu mi-a captat atenția: Legenda. Seria scrisă de Marie Lu mi-a fost recomandată de Goodreads după fiecare roman distopic citit, așa că vă puteți imagina cât de mult m-a bucurat vestea că primele două volume au fost lansate și la noi în 2016. Într-un fel Legenda mi-a amintit de ce odată genul distopic era preferatul meu: combinațía de acțíune și suspans, aventură și umor este mult prea atractivă pentru a-i putea rezista. Primul capitol al trilogiei ne prezintă un stat totalitar, cu obișnuitele conflicte  între forțele guvernamentale și rebeli și o conspirație care decimează populația.Eroii noștrii, June Iparis, cel mai strălucit agent al republicii și problematicul Day, formează o echipă atipică în elucidarea unei conspirații letale, autoarea plasând indiciile asemenea pieselor unui puzzle. Ambele personaje dau dovadă de o anumită maturitate în gândire și un spirit liber care îi apropie, anticipându-și reciproc mișcările; este captivant să-i urmărești cum renunță ușor la prejudicii și își unesc forțele. Să fi fost eu în poziția eroinei, nu cred că aș fi fost la fel de îngăduitor. M-au destins și observațiile lui June,pentru că personajul asimilează foarte multe detalii și informații cu o singură privire. Nici Day nu este așa cum mi l-am închipuit inițial – față de alți eroi din literatura pentru tineri, este mult mai relaxat și știe că umorul poate fi cel mai bun medicament în anumite situații.Romanul urmează modelul distopic clasic (guvern corupt și tineri cu abilități speciale), dar ceea ce recomandă cu adevărat această serie este stilul narativ, căruia nu i-am găsit niciun defect; există o cursivitate în scriere pe care am întâlnit-o în puține cărți și pe care nu o așteptam într-un roman YA, unde autorii tind să grăbească derularea acțiunii. Deși seria este comparată cu trilogia Jocurile Foamei, eu am asociat protagoniștii cu binecunoscutul cuplu din Divergent (un mare plus, având în vedere că a fost primul roman distopic citit și ocupă un loc special în preferințele mele). Și sincer vorbind, Marie Lu se numără printre acei autori cărora le place să se joace cu emoțiile cititorilor (o dată am întrerup instinctiv lectura pentru că firul narativ a luat o întorsătură subită și mi-au trebuit câteva minute să meditez la ceea ce tocmai am citit). Acțiunea nu este forțată și drept urmare cartea se citește foarte repede; predomină dialogul și aș recomanda-o tinerilor care vor să se apuce de citit anul acesta. 

sc7xjp1Începând cu Divergent și încheind cu Legenda, mi-am format o imagine destul de clară în legătură cu ceea ce caut într-o distopie. La acest capitol, Legenda lui Marie Lu bifează toate căsuțele. Mă bucur că am avut în sfârșit ocazia să citesc primul volum al seriei și consider că își merită pe drept popularitatea în rândul tinerilor (peste 2 milioane de exemplare s-au vândut până în prezent). Dacă ar trebui să adaug ceva Legendei, mi-ar fi plăcut să găsesc mai multe detalii despre personajele secundare,cum ar fi Kaede,despre care aflăm doar că e o luptătoare înnăscută și lucrează la un bar. Știu că povestea a fost concepută de la început ca o trilogie și astfel de informații vor fi dezvăluite pe parcurs,dar în momentul în care am terminat cartea am rămas cu mai multe semne de întrebare. De asemenea, am citit că următoarul volum este și mai dinamic,un motiv în plus să-i acordați seriei o șansă. În plus, cartea are coperta cartonată, cu un model în relief și arătă super în bibliotecă 🙂 Nu știu dacă sunteți familiari cu editura Booklet și colecția Booklet Fiction,dar vă recomand să aruncați oricum o privire pe pagina lor de Facebook; cine știe, poate că în felul ăsta vă veți găsi următorul roman preferat. În continuarea seriei vine Geniul și în primăvara aceasta ne vom bucura și de capitolul final al trilogiei, Campionul, cărți pe care abia aștept să le citesc. În final vă las citatul preferat din Legenda, cel în care personajul principal,Day, își explică numele:

"Fiecare zi înseamnă o nouă serie de douăzeci și patru de ore.Fiecare zi înseamnă că totul e posibil din nou. Trăiești în prezent,mori în prezent,iei totul așa cum vine. În fiecare zi."

Fiecare zi înseamnă o nouă serie de douăzeci și patru de ore.Fiecare zi înseamnă că totul e posibil din nou. Trăiești în prezent,mori în prezent,iei totul așa cum vine. În fiecare zi.


Scor: 5/5

cinci stele

Recenzie: Panica de Lauren Oliver

Cartea mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie.Mulțumesc mult!

Descriere:

Bestseller New York Times

Un roman despre prietenie, curaj, frici si sperante, de la autoarea bestseller-ului Delirium.1071118

Intr-un oras micut, unde tinerii sufera de claustrofobie, jocul Panica e singurul care le da sentimentul libertatii, prin probele absurd de periculoase.

Panica incepe ca atatea altele in Carp, un oras mort, de numai 12.000 de oameni din mijlocul pustietatii. Doar pentru ca era vara si nu era nimic de facut. Heather vrea sa participe la Panica, un joc legendar pentru cei din ultimul an de liceu, unde premiul si mizele sunt immense. Nu s-a considerat niciodata neinfricata, dar cand gaseste ceva si pe cineva pentru care sa lupte, descopera ca e mai curajoasa decat isi imagina. Lui Dodge nu i-a fost niciodata frica de Panica. Secretul pe care-l pastreaza cu sfintenie il va ajuta sa treaca prin joc. Dar ceea ce nu stie e ca nu este singurul cu secrete. Toata lumea are o miza. Pentru Heather si Lodge jocul aduce aliante noi, revelatii neasteptate si infiriparea primei iubiri. Dar si constientizarea faptului ca, uneori, lucrurile de care ne temem sunt cele de care avem cea mai mare nevoie.


Recenzie:

tumblr_nmtaugqfq01ur7215o1_1280

În Carp,un orășel de la periferia statului New York, unde toată lumea cunoaște pe toată lumea, un joc inițiat de câțiva absolvenți dornici de aventură dezbină comunitatea, punându-și competitorii față în față cu cele mai mari temeri. Fără bani, relații sau oportunități de a lăsa în urmă peisajul anost din Carp, spiritul liber al tinerilor este îngrădit, miza jocului crește, acesta devenind o cursă pentru libertate. Lauren Oliver se reinventează prin acest roman alert, tensiunea și suspansul împletindu-se pentru a oferi poveștii o atmosferă unică. Se pare că autoarea a vrut să scrie ceva cât mai diferit de Delirium și, după părerea mea, a reușit. Când mă gândesc la Lauren Oliver, în minte îmi vin descrierile poetice din seria Delirium, firul epic construit în jurul unei eroine ce se lasă ghidată de sentimente. Oliver are un stil de scriere distinctiv; acțiunea nu este întotdeauna surprinzătoare, dar ceva din felul în care sunt descrise întâmplările te face să simți că iei parte la narațiune, lucru pe care îl apreciez enorm la scriitori. În centrul acțiunii regăsim patru personaje: Heather,Dodge,Natalie și  Bishop, primii doi  luând pe rând postura de narator. Nici Heather nu este eroina tipică de ficțiune pentru adolescenți, în primul rând pentru că ea este conștientă de puterea de care dispune, nu dă înapoi și nici nu așteaptă pe cineva care să o salveze când lucrurile nu ies cum trebuie. Ea nu joacă Panica pentru glorie sau pentru a demonstra ceva; are nevoie de acei 67 000 $ pentru a-și ajuta sora, dar cu toții tumblr_nmtaugqfq01ur7215o2_1280știm că „Iadul e pavat cu intenţii bune”. Heather este genul de tânără maturizată de circumstanțe pe care o simpatizezi pentru că știi prin câte a trecut pentru a ajunge într-un anumit punct. Natalie, cea mai bună prietenă a lui Heather, speră să câștige pentru a-și finanța cariera de model. În schimb Bishop nu participă în mod direct la joc, dar rolul său de susținător al fetelor nu trebuie ignorat. Dodge, îndrăgostit iremediabil de Natalie, reușește să pătrundă în grupul celor trei prieteni, fiind singurul personaj a cărui motivație nu vizează  banii. Îmi place cum a fost nuanțată povestea: este măsurat curajul prin teamă, explorează  loialitatea prin infidelitate, etc.Provocările specifice jocului nu sunt doar deosebit de periculoase, ci reprezintă și probleme de etică. Scopul scuză întotdeauna mijloacele? Poți să rănești pe cineva încercând să-l salvezi? Răspunsurile nu vin în forma clasică pentru că nu poți să limitezi  la „corect” și „greșit” acțiunile unei persoane, dacă nu știi și contextul, ce l-a determinat să ia acea decizia. Fiecare personaj are câte un motiv  pentru care consideră că merită să câștige jocul, unele justificate, altele nu, dar ce au în comun toate aceste motive este frica. Frica de a rămâne blocat în oraș, frica de a eșua sau de a confrunta realitatea. Un om poate fi curajos doar atunci când îi este teamă și până la urmă asta înseamnă Panica: a-ți realiza temerile înainte de a le înfrunta. fb_img_1478768345973Am insistat să citesc romanul lui Oliver în ciuda faptului că am mai citit o carte cu o premisă asemănătoare în octombrie, și anume Nerve. Eram curios în ce direcție se va îndrepta scrierea autoarei acum că seria Delirium este completă și nu am fost dezamăgit. Este o poveste captivantă și merită să vă rupeți câteva ore în fiecare seară pentru a o citi. Și trebuie să recunosc:  mă bucur că este vorba de un roman independent pentru că ,oricât de mult m-ar intriga stilul lui Oliver, nu am timpul și motivația necesară să încep o noua serie YA. I-am acordat patru stele pentru că autoarea știe cum să inducă cititorul într-o anumită stare, dar uneori exagerează cu detaliile și atmosfera își pierde farmecul.Puteți achiziționa cartea online din categoria cărți beletristică.


 Scor: 4/5
patru stele

Recenzie: Biblioteca sufletelor de Ransom Riggs

Cartea mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie.Mulțumesc mult!

Descriere: 

Un baiat cu puteri extraordinare. O armata de monstri nimicitori. O batalie magistrala1062731 pentru viitorul deosebitilor.

Copiii deosebiti aflati in grija lui Miss Peregrine isi tin fanii cu sufletul la gura pana in ultimul moment. Dupa doua volume naucitoare, Ransom Riggs aduce in cea de-a treia parte a indragitei serii, Biblioteca Sufletelor, deznodamantul mult asteptat. Jacob descopera, in sfarsit, care este rolul sau in lumea deosebitilor, pe masura ce abilitatile lui devin din ce in ce mai sofisticate. Alaturi de Emma si Addison MacHenry, cel mai deosebit caine vorbitor, Jacob sare din prezent in trecut, dintr-o bucla in alta, pentru a-si salva prietenii captivi intr-o fortareata in care strigoii ticluiesc cele mai diabolice planuri. Astfel, cei trei eroi ajung de pe strazile Londrei moderne in labirinticul Pogonul dracului, o mahala uitata de lume a Angliei victoriene. Aici se va decide, odata pentru totdeauna, soarta lumii deosebitilor, intr-o lupta pe viata si pe moarte impotriva strigoilor si a sufletelor-pustii.


Recenzie:

tumblr_nwom09m3an1u0w14jo2_1280Sincer, deși am primit volumul la o săptămână de la lansarea oficială, eram ușor ezitant dacă să mai amân puțin lectura sau nu. Foarte multe serii de ficțiune populare au fost „distruse” de volumul final și nu voiam să adaug și această serie pe lista cărților care „aveau potențial dar și-au pierdut farmecul pe parcurs”. Autorii cunoscuți sunt adesea presați de edituri să scoată ceva,orice pentru fani și parcă la final, odată ce și-au format deja un fandom și editurile le promovează excesiv lansările, nu-și mai dau interesul așa cum o făceau la început. Miss Peregrine este excepția care confirmă regula, mi-a depășit așteptările și ultimul volum mi s-a părut chiar mai reușit decât Orașul Pustiu. Vorbim despre o serie care și-a păstrat capacitatea de a captiva cititorii până la ultima pagină. Folosindu-se doar de câteva fotografii vechi, autorul a creat un întreg univers „deosebit” pe care noi, cititorii, l-am explorat alături de personajele îndrăgite. Seria devine mai întunecată cu fiecare volum; imaginile descrise în Biblioteca Sufletelor par a fi desprinse dintr-un coșmar. Ajutați de un nou deosebit misterios pe nume Sharon, Jacob,Emma și Addison sfârșesc în Pogonul dracului, un loc atât de periculos pe cât e de grotesc. Cred că Sharon a fost personajul meu preferat pe parcursul acestui volum pentru că destinde atmosfera cu replicile sale spirituale și își ajută prietenii chiar dacă ei încearcă să scape de el în mod constant. Sharon este prietenul pe care eroii noștrii nu-l merită, dar de care au nevoie și nu este singurul personaj memorabil introdus în acest ultim capitol al trilogiei. Poate că bătălia finală nu a fost cea la care se așteptau fanii seriei, dar cartea nu duce lipsă de situații limită și felul cum s-a încheiat povestea mi-a amintit într-o oarecare măsură de Harry Potter. Nu m-aș supăra ca Miss Peregrine să câștige aceeași simpatie de care s-a bucurat seria lui Rowling, dar știu că este puțin probabil cu schimbările aduse de regizor adaptării cinematografice. Ransom Riggs nu a avut prea multe de spus în legătură cu filmul Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children, dar din recenziile urmăritorilor am dedus că nu au fost cu toții impresionați de cum a abordat Tim Burton ideile. Revin la „Biblioteca Sufletelor” și vă mai spun că titlul face referire la o legendă foarte interesantă despre originile deosebiților, aflăm mai multe informații despre istoria și buclele în care se ascund cei cu însușiri neobișnuite. Așa cum bănuiți deja din descriere, nu toți deosebiții vor lua parte la această aventură și dacă aveți alt personaj preferat în afara cuplului Jacob-Emma nu o să fiți pe deplin mulțumiți. Știți cum în primul volum fiecărui deosebit îi era dedicat câte un capitol și toți interacționau ca o familie? În Biblioteca Sufletelor  majoritatea membrilor grupului au câte două-trei replici, pentru că situația continuă să se înrăutățească și fiind ultimul volum, nu mai este timp de dezvoltare a personajelor. În schimb sunt mai multe accente romantice decât au fost în primele două volume și Jacob are de făcut o alegere importantă care nu mai vizează viața prietenilor săi. Fotografiile sunt la fel de înfricoșatoare pe cât te-ai aștepta de la o astfel de carte, dar cred că Ransom Riggs a salvat cele mai neobișnuite poze pentru final. Îmi va fi cu siguranță dor de starea pe care mi-o provoacă aceste cărți – în niciun moment al lecturii nu m-am plictisit și nu m-am oprit din citit decât atunci când era absolut necesar. Miss Peregrine este una dintre seriile care m-au captivat și m-au îndemnat să îmi pun imaginația la contribuție cel mai mult în ultimii ani și nu știu dacă îi voi găsi un înlocuitor prea curând. Să citesc cărțile lui Riggs a fost o experiență unică, surprinzătoare și uneori bizară, dar plăcută, de care merită să vă bucurați și voi. Dacă ați citit primele două volume și vă doriți să luați parte și la această ultimă aventură, v-am lăsat câteva linkuri utile de unde puteți achiziționa cărțile, la începutul articolului. Găsiți toate romanele autorului în categoria cărți beletristică. Între timp, o să vizionez și eu filmul, să mă conving de ceea ce am citit și aștept traducerea volumui Tales of the Peculiar să îmi completez seria în bibliotecă 😉


Scor: 5/5

cinci stele


 

Recenzie: La sud de graniță, la vest de soare de Haruki Murakami

Cartea mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie.Mulțumesc mult!

Descriere: 

825329Viata linistita a lui Hajime, proprietarul unui bar din Tokyo, este tulburata de amintirea unei povesti de dragoste din tinerete. Ceea ce il obsedeaza pe erou nu e neaparat imaginea iubitei din trecut, ci caracterul unic si irepetabil al relatiei dintre doi oameni si convingerea ca destinul uman e o problema de optiune. Reintilnirea cu una dintre iubite echivaleaza cu o incercare disperata de a recupera timpul pierdut, fie si cu riscul ruperii legaturilor cu prezentul. O poveste aproape ireala despre dragoste si despre moarte, ca mai toate povestile lui Murakami, invaluita in acordurile melodiei lui Nat King Cole „South of the Border”.


Recenzie:

Romanul „La sud de graniță, la vest de soare are ca temă relația a doi îndrăgostiți născuți sub o stea potrivnică, doi oameni pe care destinul îi unește și dezbină de mai multe ori pe parcursul vieții. Dacă vreți, puteți privi cartea ca pe o continuare a romanului Pădurea Norvegiană: Hajime este la rândul lui un Toru Watanabe maturizat, care primește o a doua șansă pentru a-și împlini iubirea din adolescență. Este scris cu aceeaşi sinceritate/emoție care i-a adus lui Murakami o nominalizare la Premiul Nobel pentru literatură în anul 2013 și poate fi împărțit în două: în prima jumătate a romanului se urmărește viața aparent banală dusă de Hajime până la varsta de treizeci și șase de ani, în timp ce în cea de-a doua avem parte de mai multă acțiune odată cu apariția misterioasei Shimamoto. În cazul în care nu ați mai citit nimic de Murakami puteți începe cu acest roman. Dacă sunteți cititori fideli, atunci probabil ațí observat că toate romanele sale prezintă similarități și cartea în discuție nu face excepție. Ca în majoritatea lucrărilor semnate de Murakami, unul din personajele principale,Hajime, se confruntă cu niște probleme de natură psihică (eu am presupus că ar fi vorba de depresie) care îl împiedică să își vadă viața împlinită. La început se plânge de faptul că e singur la părinți într-un oraș în care toți copiii au frați și surori, apoi se plânge de iubita din liceu, de job, de lipsa provocărilor vieții, de propria nefericire, dar nu face nicio schimbare pentru a ieși din situația sa. După ce norocul îi surâde și ajunge să trăiască viața la care visează mulți, după ce pare că s-a împăcat cu sine la 36 de ani,atunci apare fata de care era îndrăgostit în copilărie și Hajime simte că poate să o ia de la capăt. Mi-a fost extrem de dificil să empatizez cu protagonistul nostru pentru că își creează singur nefericirea și apoi odesign-interior-cluj-joben-91 împarte generos cu toți cei din jur. În liceu își înșela iubita, dar nu se simțea vinovat pentru că nu avea sentimente reale pentru amantă; mai târziu folosește aceeași scuză când își înșeală nevasta. Descrie toate femeile din viața lui ca persoane după care „nu întoarce lumea capul pe stradă”, toate în afară de Shimamoto în jurul căreia sunt concentrate toate calitățile. Pentru mai mult timp își împarte viața între cele două cluburi de jazz pe care le deține și lasă familia pe locul 3. Până la urmă el este o victimă a universului și nu e vina lui că persoanele care îl iubesc suferă. Poate că îl judec prea dur pentru un personaj de ficțiune, dar nu este un personaj oarecare, ci eroul povestirii, de la care așteptam o altfel de energie.

  „Reușesc să-i supăr și să-i jignesc pe cei din jurul meu fără vreun motiv anume și în felul acesta îmi fac și mie rău.” 

 Pe Shimamoto autorul nu ne-a permis să o descifrăm cu totul – este femeia pentru care Hajime ar renunța la soția și la cele două fete ale sale, dar ea apare și dispare de atâtea ori din viața lui încât bărbatul se întreabă dacă nu cumva totul se petrece doar în imaginația sa. Shimamoto a salvat oarecum lectura și mi-a oferit un motiv să citesc în continuare, pentru a afla ce se petrece în viața ei. Unde dispare mereu? Este oare prizoniera cuiva? Dacă spune că are atâta timp liber la dispoziție de ce pleacă mai repede decât Cenușereasa la bal? Mi-am format tot felul de ipoteze, i-am pus faptele în balanță și cu toată alura ei enigmatică tot nu am găsit ceva concret de care să mă leg în recenzie. Este un personaj care nu este nici pozitiv, nici negativ, este ceva ce englezii ar numi „chaotic neutral” și recunosc că am un fel de fascinație în jurul acestui tip de personaje. Shimamoto compensează pentru caracterul lui Hajime. „La sud de graniță, la vest de soare” pune accentul pe psihologia personajelor și de aceea acțiunea este relativ simplă. Ai impresia că ești în auditoriu la conferința unui om care a ajuns departe și acum își exprimă drumul parcurs,greutățile pe care a trebuit să le înfrunte, incertitudinile și regretele. Titlul reunește un element din începutul povestirii cu unul din final, formându-se astfet un fel de circularitate a universului creat de Murakami. Romanul împrumută numele unei melodii de jazz „South of the Border”, fiind una dintre cele 5 cărți „murakamiene” ale căror titluri sunt referințe directe la melodii (regăsite pe parcursul cărților). Îmi place ideea și când o să lansez la rândul meu o carte puteți fi siguri că  va conține câteva din melodiile mele preferate. În orice caz, s-a observat că după ce o melodie apare într-unul dintre romanele lui Murakami, ea își găsește curând un loc și în topurile japoneze (o melodie clasică folosită în ultimul său roman a vândut într-o săptămână de la apariția volumului mai mult decât reușise în ultimii cinci ani).

large

„Pretend you’re happy when you’re blue,
It isn’t very hard to do.”

În concluzie, este un roman bine scris,care deși nu atinge complexitatea temelor abordate în alte volume de Murakami, capătă un renume pe cont propriu.Dacă vă așteptați la o lectură ușoară și intrigantă, s-ar putea chiar să vă placă mai mult decât sperați. Și da, finalul nu a fost cel la care speram, dar a jucat un rol important în acordarea celor 4 stele. Mă gândeam că o să obțin mai multe informații, dar Murakami a ținut să păstreze aerul acela de mister prezent în tot romanul. Nu știu când voi reveni la acest autor, dacă va fi peste o lună sau peste un an, dar sunt sigur că voi reveni la cărțile sale și sper să îmi iau revanșa cu următoarea recenzie. Până atunci puteți achiziționa cartea online din categoria cărți beletristică.


Scor: 4/5

patru stele


 Alte ediții :

south_of_the_border_west_of_the_sun_large_6979

tumblr_mjah83p5gv1qjd1kgo1_1280

tumblr_nw04hzlfqm1sorrnlo1_1280

19707500599

Recenzie: Magonia de Maria Dahvana Headley

Cartea mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie.Mulțumesc mult!

Descriere: 

  Inca de cand era mica, Aza sufera de o boala de plamani, din cauza careia ii este tot mai magoniagreu sa respire. Doctorii ii dau medicamente sperand ca reusesc sa o mentina in viata. Cand Aza vede o corabie in cer, familia ei considera ca e vorba de un efect secundar al pastilelor. Dar Aza e sigura ca nu e o halucinatie. Poate sa auda pe cineva de pe vas strigandu-i numele. Doar cel mai bun prieten al ei, Jason, o crede. Jason, care intotdeauna a fost alaturi de ea si pentru care ea ar putea avea sentimente mai mult decat prietenesti. Dar inainte ca Aza sa se gandeasca mai bine la asta, ceva groaznic se intampla. Boala o doboara. Aza pleaca din aceasta lume. Si ajunge intr-alta: MAGONIA.

    Deasupra norilor, pe taramul corabiilor, Aza nu mai este faptura slaba, pe moarte. In Magonia, ea poate sa respire pentru prima data. Mai mult, are o putere imensa, pe care o poate folosi pentru a schimba lumea. Caci Magonia si Pamantul sunt in pragul razboiului, iar soarta intregii omeniri sta in mainile Azei – inclusiv soarta baiatului pe care il iubeste. Incotro se va indrepta loialitatea ei?
Recenzie:
Uneori, după fiecare 30-40 de romane citite,îmi pun întrebarea: „Care dintre aceste cărți ar putea deveni un clasic contemporan?”. Anul acesta îi acord votul de încredere Magoniei. Efectiv nu am putut să o las jos, am citit câte o sută de pagini pe zi, asta pentru că nu voiam să o termin într-o singură noapte. Asemenea unei picturi suprarealiste universul Magoniei este minuțios construit și poți descoperi noi sensuri în fiecare detaliu al narațiunii. Sincer, aveam nevoie de o provocare, de o carte care să mă pună la încercare și Magonia a picat la fix. Afirm că o astfel de lectură este o provocare pentru că nu poți anticipa ce urmează să se întâmple. Aza Ray, eroina romanului, este o tânără pasionată de cărți, sarcastică și încăpățânată, cu o pasiune secretă și pentru cel mai bun prieten, sfsJason. Vă regăsiți în descriere? Pentru că eu mă regăsesc puțin 🙂 Romanul este prezentat atât din perspectiva Azei, cât și a lui Jason, prietenul ei la fel de sacastic și încăpățânat. Relația dintre cei doi protagoniști este înduioșătoare și îmi amintește de romanele lui John Green. Dacă mi-ar cere cineva să fac rezumatul cărții într-o singură propoziție aș spune că este despre o fată care moare și un băiat care moare după ea. Desigur, aș putea să fac o paralelă între „Sub aceeaşi stea” și „Magonia” ,dar cel de-al doilea roman este remarcabil dintr-atâtea puncte de vedere încât l-ar eclipsa pur și simplu pe Green și alte completări nu ar mai fi necesare. În primul rând tehnica narativă este marcată de nuanţe lirice și se distinge de tot ce am citit în ultimii ani. Singura carte care s-a apropiat ușor de această performanță a fost Atingerea lui Juliette de Tahereh Mafi (atunci nu eram deloc familiarizat  cu stilul de scriere și i-am acordat trei stele). Mi-au trebuit câteva capitole să mă obișnuiesc cu metoda de scriere a autoarei.Pe urmă povestea, o aventură memorabilă cu pirați, mercenari, ființe pe jumătate om pe jumătate pasăre și cântece apocaliptice, toate acestea între nori, pe un tărâm numit Magonia. Este o lume atipică, a contrariilor, cu personaje colorate și o atmosferă magică. Pentru prima dată nu m-a deranjat faptul că personajele principale nu se încadrează în tiparul realismului și cătumblr_o2av1qpjhg1s03z7mo3_1280 autoarea și-a luat libertatea de a le contura cât mai  „deosebit”. De exemplu, Jason poate recita numărul  π până la cea de-a cincizecea zecimală și este atât de hipster încât citește romane din secolul al șaisprezecelea pentru amuzament. Nu numai că Jason are cunoștințe despre absolut orice domeniu și relații dubioase de la agenți guvernamentali la tipii care lucrează la morgă (?) dar și prietena lui, Aza, este unică din toate punctele de vedere și la  șase ani știa mai multe zecimale din π decât Jason. În mod normal, când întâlnesc asemenea personaje iau o pauză de la lectură, pentru că vreau să mă identific cât de cât cu protagoniștii și  să pot face o conexiune între ficțiune și realitate. În această carte am înțeles că realitatea Magoniei nu dorește să aibă nimic de-a face cu realitatea noastră pentru că rasa umană distruge toate misterele, tot ce nu poate și nu vrea să înțeleagă. În plus discuțiile celor doi tineri îți vor aduce zâmbetul pe buze pentru că au farmecul acela nonșalant și inocența primei iubiri. Cum spuneam, dialogul nu are o cursivitate studiată, el este chiar mai imprevizbil decât narațiunea: într-un moment ni se vorbește despre boala Azei, despre faptul că îi creștea o pană în plămâni și în momentul următor autoarea ne lovește cu ceva de genul „Apropo, am menționat că Aza învățase singură limbajul Silbo, alcătuit din fluierături, specific Insulelor Canare? Era o fată atât de specială„. Pe mine astfel de pasaje neașteptate m-au  distrat și am aflat o mulțime de informații pe care nu știu cum le-aș putea folosi în viața reală. Finalul cărții m-a luat prin surprindere pentru că nu este doar lupta generică dintre bine și rău – cele două tabere par a se confunda și loialitatea personajelor este pusă la încercare într-un conflict de proporții, care va avea urmări iremediabile (în ambele lumi și pentru ambii eroi).
tumblr_ntlmkwzrjb1qdlytco1_1280Vreau să vă opriți puțin din lectură pentru a admira coperta. Nu-i așa că este fantastică? Mă bucur că echipa Leda Edge a decis să păstreze coperta originală a cărții, pentru că se potrivește de minune poveștii.Maria Dahvana Headley are o voce puternică țn literatură și din cele  treizeci de povești publicate în Statele Unite, mă întreb care va fi următoarea tradusă în română. Sper să fiți la fel de încântați de călătoria Azei printre nori, alături de membrii echipajului corabiei Amina Pennarum. Dacă ați citit-o deja sau aveți de gând să o citiți, aștept impresiile voastre. Puteți achiziționa cartea online din categoria cărți beletristică.
Scor: 5/5
cinci stele