Recenzie: Viata secreta a marilor scriitori de Robert Schnakenberg

Niciodata marea literatura n-a fost atat de amuzanta.
Pornind de la William Shakespeare si ajungand pana la Thomas Pynchon, Viata secreta a marilor scriitori ne prezinta o serie de portrete scandaloase si necenzurate ale scriitorilor celebri, incercand sa abordeze toate intrebarile dificile pe care profesorii de liceu se tem sa le puna: Care-i treaba cu Lewis Carroll si fetitele? E adevarat ca J. D. Salinger isi bea propria urina? Cu cate femei ‒ si barbati – s-a culcat, de fapt, Lord Byron? Si cum se face ca lui Mark Twain nu-i placeau copiii?


 Recenzie:

Surorile Brontë au trăit într-o casă înconjurată din trei părți de cimitire.

Cu un titlu ce a determinat cel puțin un profesor de literatură să-și dea ochii peste cap, Viaţa secretă a marilor scriitori ne propune o versiune necenzurată a  istoriei literare, completată cu anecdote, mărturii și secrete din viața celor mai strălucite minți artistice din toate timpurile. Robert Schnakenberg dezminte încă de la început mitul conform căruia geniile literare au dus o viață austeră, lipsită de controverse, dimpotrivă, autorul promite să dezvăluie informații incomode spre încântarea amatorilor de senzațional. La prima vedere, cartea se prezintă ca un fel de „revistă deghizată” în sensul în care biografia fiecărui scriitor este însoțită de câteva articole de „ziar” uneori satirice, alteori dramatizate pentru a capta atenția cititorilor. Dacă v-ați întrebat vreodată cum integrează scriitorii experiența personală în operă, veți fi intrigați să descoperiți că sursele de inspirație sunt dintre cele mai neașteptate. Cartea lui Schnakenberg practic „cartografiază” viața a 41 mari scriitori – în mod cronologic, de la Shakespeare până la Thomas Pynchon. Dacă nume precum Hemingway, Sartre și Kafka nu mai necesită nicio introducere, nu toți cititorii sunt familiarizați cu Toni Morrison, Carson McCullers sau William Burroughs și operele lor- pentru cititorii aflați în căutarea de noi recomandări literare, cartea aceasta va fi o adevărată comoară. Construit ca o enciclopedie cu informații triviale și ilustrații în culori vii, acest ghid practic de a înțelege mecanismele complicate ale minții de scriitor scoate la lumină o mulțime de detalii surprinzătoare despre titanii literaturii mondiale. De exemplu, știați că Mark Twain a început să fumeze la vârsta de 8 ani și până la finalul vieții a fumat peste douăzeci de țigări pe zi? Sau că J.R.R. Tolkien a inventat paisprezece limbi diferite, fiecare cu propriul alfabet? Vă imaginați că Sylvia Plath avea un IQ de geniu – 166? Cartea surprinde totodată nevrozele și fobiile ce au influențat scrierile a zeci de prozatori și poeți – Emily Dickinson, ale cărei poeme de dragoste evocă o puternică admirație pentru o ființă necunoscută, a decis să trăiască complet izolată, vorbind cu prietenii și familia din spatele unei uși închise, aparent din cauza unei traume în dragoste.

Agatha Christie suferea de o afecțiune numită disgrafie, care o împiedica să scrie lizibil. Toate romanele ei au fost dictate.

Rămâne la latitudinea cititorului dacă alege să valorifice cunoştinţele literare sau blamează cartea pentru că dezonorează memoria scriitorilor consacrați. Un neajuns în redactarea cărții mi s-a părut lipsa obiectivității – autorul este cât se poate de subiectiv când vine vorba de convingerile sale asupra evenimentelor povestite (asta deși încurajează cititorii să își formeze propria opinie). Și pe alocuri sursele citate nu sunt tocmai demne de încredere (bloguri despre teorii ale conspirației) sau și mai rău, lipsesc cu desăvârșire. Poate că încercarea de a transforma fiecare conflict minor  din lumea literară într-o poveste senzațională, nu a fost cea mai inspirată abordare pentru  Schnakenberg. Oricum ar fi, cartea este ușor de citit – o puteți răsfoi în autobuz sau puteți să treceți direct la autorul preferat și să vă minunați de toate aceste detalii obscure pe care cu siguranță le veți împărtăși cândva prietenilor: „Hei, ați auzit că Maria tocmai s-a logodit? Ce nebunie! Edgar Allen Poe s-a însurat la 27 de ani, cu verișoara lui de 13 ani.” Bine, poate că nu este cel mai bun exemplu și nu vă recomand să-l aduceți pe Poe în discuție la o petrecere, dar cartea demonstrează că fiecare om are defectele sale și este recomandat să judecăm opera, nu persoana. Vă pot sfătui să vă păstrați mintea deschisă și să tratați indexul cărții ca pe o listă de lecturi obligatorii, pentru că în principiu acesta este scopul întregii colecții- de a reintroduce operele clasice unei noi generații de cititori. Selectați autorii de care sunteți interesați și faceți propriile cercetări- există câte ceva pentru fiecare, fie că sunteți adepții poeziei, ai romanelor experimentale, criptice sau din contră, vă pasionează poveștile de dragoste.  Cartea mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie și voi o puteți achiziționa online din categoria cărți beletristică. Multumesc pentru lectură și spor la citit!


Scor: 4/5


 

 

 

 

 

Anunțuri

Recenzie: Salvand-o pe Francesca de Melina Marchetta

Cartea mi-a fost oferită de editura Storia pentru recenzie. Mulțumesc mult! 

Descriere:

Francesca invata la St. Sebastian, o scoala de baieti care se pretinde mixta doar pentru ca fetele au toaleta separata de cea a baietilor. Singurele prietene ale acestei fete sunt o ultra-feminista, o tipa despre care umbla vorba ca ar fi „usoara” si o acordeonista cam batuta in cap. Nici baietii nu sunt mai prejos, incepand cu Thomas, care incearca sa se specializezez in ragaitul pe muzica, si continuand cu Will, un idiot vesnic incruntat si ingamfat, la care Francesca se gandeste mai tot timpul. Apoi mai este si mama Francescai, care mereu are impresia ca stie ce este mai bine pentru fata ei, pana cand intra subit intr-o depresie acuta, lasand-o pe Francesca singura, deznadajduita si fara cea mai mica idee despre cine este cu adevarat. Deopotriva amuzanta, emotionanta si imposibil de lasat din mana, „Salvand-o pe Francesca” este povestea unei fete care trebuie sa-si gaseasca puterea pentru a-si salva familia, viata sociala si, cel mai greu, pe sine.


  Recenzie:

„Salvând-o pe Francesca” redă povestea unei tinere rezervate care se străduiește să facă față schimbărilor din viața ei: fie că este vorba de îmbolnăvirea subită a mamei, transferul la o școală de băieți în penultimul an de liceu sau formarea unui nou grup de prieteni din rândul celor considerați „paria sociali„. Francesca Spinelli este dezorientată, exasperată de cerințele și așteptările celorlalți: părinții vor ca ea să fie fiica înțelegătoare, Luca, fratele ei, o consideră un model; Thomas, băiatul-problemă alături de care dezvoltă o prietenie neașteptată, crede că ea este mult prea retrasă, în timp ce fostele prietene de la liceul de unde s-a transferat îi repreoșează că se dă în spectacol. Și în cine poate să se încreadă? În Will, băiatul care  nu ratează nicio ocazie să o privească de sus? Fostele prietene care nu o caută niciodată și care tratează fiecare întâlnire în autobuz ca un prilej de a-i spori nefericirea? Liceul este perioada în care îți dorești pur și simplu să fi acceptat, să te integrezi ușor și să poți fi tu însuți și Francesca simte că trebuie să iasă cumva din sfera așteptărilor celor din jur, acel impuls de rebeliune de care ne-am lovit cu toții în liceu. Da, este un roman despre identitate și înfrângerea temerilor care stau în calea fericirii noastre, dar în același timp cartea ne învață să prețuim ceea ce avem pentru că viitorul este incert. O altă temă abordată este maturizarea și aici boala Miei servește drept pretext pentru părăsirea zonei de confort, Francesca fiind obligată să preia o parte din sarcinile mamei sale. De asemenea, noii săi prieteni îi invadează subtil viața, ajutând-o să răzbată obstacolele și nefericirea, deși fata crede în continuare că este pe cont propriu. Una dintre scenele mele preferate din roman este momentul în care fata realizează cât de norocoasă este să aibă prieteni devotați, când se uită în jur și este înconjurată de fețe zâmbitoare. Sunt momente ca acestea care conferă cărții caracterul profund și personal, sinceritatea debordantă a autoarei accentuând anumite afirmații incomode pe care nouă nu ne place să le rostim cu voce tare: părinții nu sunt întotdeauna fericiți alături de copii și uneori și-ar dori o pauză, este mai ușor să pierzi prieteni adevărați decât să îi găsești, nu toate relațiile vor fi un succes și așa mai departe. Este interesant și faptul că atât autoarea cât și personajul principal sunt de origine italiană așa că pe parcursul romanului observăm cum cultura italiană se contopește cu traiul într-un mare oraș australian. De fapt, bunica Francescăi organizează un cerc săptămânal de rugăciune și acolo îl întâlnește fata pe William Trombal, pe care inițial îl consideră un idiot notoriu. Relația cu Trombal complică și mai mult situația tinerei: acesta se află în ultimul an de liceu și urmează să părăsească orașul natal și implicit urmează să o părăsească pe Francesca. Nu este o relație perfectă și uneori cei doi nu își vorbesc cu zilele pentru că nu știu să își exprime sentimentele, dar în cel mai bun caz stângăcia tinerilor vă va aduce zâmbetul pe buze. Proza Melinei Marchetta este sinceră, dramatică și plină de speranță – Francesca este un personaj în care fiecare dintre noi se poate identifica și putem urma exemplul ei pentru a face față provocărilor. În schimb, un punct slab al cărții este tendința autoarei de a lega depresia de un anumit eveniment din viața Miei, ca și cum odată depășită trauma, femeia scapă de depresie, fără medicamente sau consiliere psihologică, ceea ce nu este deloc realistic. Aș fi preferat un cu totul alt final, dar poate că asta este doar opinia mea. În rest, vă mărturisesc că am devorat cartea în câteva zile în ciuda subiectului sensibil și în viitor nu voi ezita să cumpăr alte romane scrise de autoare, în special datorită tehnicii narative căreia îmi este greu să îi găsesc defecte. Dacă vă doriți să citiți cartea, o puteți cumpăra cu un simplu click aici.


Scor: 5/5


 

Recenzie: Inimi chimice de Krystal Sutherland

Cartea mi-a fost oferită de editura Storia pentru recenzie. Mulțumesc mult! 

Descriere:

1072045

Henry Page nu a fost niciodata indragostit. Se considera un spirit romantic fara speranta, caruia nu i-a fost dat sa intalneasca iubirea la care spera – una de tipul celor din filme, care faca inima sa tresara si sa nu-I lase sa doarma si sa manance. In schimb, s-a multumit sa invete ca sa ia note mari si sa intre la o facultate buna; dar si sa devina in sfarsit redactor-sef al ziarului de liceu. In clasa a XII-a, intr-o zi de joi, la prima ora, isi face aparitia Grace Town, iar Henry isi da seama ca totul se va schimba.

    Grace nu seamana cu fata din visurile lui – merge in baston, poarta haine baietesti care-i sunt prea mari si pare sa faca dus cam rar. E limpede ca ceva e defect in fiinta lui Grace, dar lui Henry i se pare cu atat mai frumoasa si isi doreste mai mult ca orice s-o ajute sa-si lipeasca bucatile pierdute din suflet. 


 Recenzie:

   În „Inimi chimice”, Krystal Sutherland se adresează noii generații cu mult umor și ingeniozitate, oferindu-ne personaje tridimensionale și o perspectivă dinamizată asupra iubirii adolescentine tragice. Dacă tot suntem obișnuiți cu iubirea idealizată în limitele realismului, cu îndrăgostiții care își mărturisesc sentimentele sub lumina palidă a lunii, să vedem partea aceasta întunecată, inestetică a iubirii este categoric reconfortant. Autoarea creează așadar o alternativă la poveștile de dragoste cu care ne-am obișnuit: cine spune că, pentru a fi memorabilă, iubirea trebuie să fie împărtășită sau eternă? Henry Page își împarte ultimul an de liceu între timpul petrecut cu prietenii săi, Lola și Murray, și selecția articolelor pentru ziarul școlii, unde este desemnat redactor-șef. O relație spontană nu se regăsește pe lista lui de priorități, dar Henry nu anticipează apariția misterioasei Grace Town. Grace, cu toate obiceiurile ei lipsite de sens și cu o ușoară indiferență față de micile controverse ale vieții de liceu, este un personaj atipic pentru literatura Young Adult. M-a intrigat modul cum eroina poate fi vulnerabilă și îndurerată, dar în același timp emană siguranță de sine în relațiile cu cei din jur. Henry este o persoană foarte sociabilă și se bucură de o oarecare popularitate în liceu, în timp ce fata se autoizolează. Sacrificiile pe care Henry este dispus să le facă pentru a o cunoaște pe Garce capturează perfect entuziasmul specific primei iubiri. Din partea prietenilor lui Henry, vă puteți aștepta la mult umor și ironie, dar și scurte conflicte și dezamăgiri ca în orice prietenie. Lola este probabil cel mai rațional personaj din carte, ea va încerca să-l aducă cu picioarele pe pământ pe Henry și intervine atunci când misterul ce înconjoară viața lui Grace începe să îl bântuie pe tânăr până când acesta nu se mai poate concenta la nicio altă activitate. Sadie, sora lui Henry, savant genial și copilul problemă al familiei, este fără îndoială personajul meu preferat din carte, în timp ce Murray, deși extrem de simpatic, mi s-a părut destul de stereotipizat, ceea ce m-a făcut să mă întreb dacă autoarea a întâlnit vreodată un australian (și da, se pare că este originară din Australia). La fel ca prietenul său, și Murray are parte de o dramă sentimentală, dar niciuna nu eclipsează suferința  lui Grace. Grace este captivă într-o relație din trecut, genul acela de iubire pe care o întâlnești o dată în viață și pe care nu o vei putea înlocui vreodată. Cât de greu este sa concurezi cu o astfel de iubire, stiind ca vei fi intotdeauna a doua opțiune? Aceasta este întrebarea care îl va chinui pe Henry pe parcursul romanului. Echilibrul vieții lui Grace este  fragil și pare să se deterioreze rapid, iar singurul care o poate salva pe fată din acest purgatoriu este tocmai băiatul pe care ea îl refuză.

Inimi chimice„, debutul în literatura pentru adolescenți al scriitoarei Krystal Sutherland, explorează prima iubire, între suferință și vindecare, posibilitatea de a o lua de la capăt și urmările acestei alegeri. Astfel evenimentele tragice din trecut se îmbină cu situații comice în drumul tinerilor spre maturizare. Probabil că aș fi apreciat mai mult glumele în engleză, pentru că unele jocuri de cuvinte sunt intraductibile în română. Oricum, această carte este relevantă pentru tineri și datorită referințelor culturale din cărți, filme și seriale. Dacă referințe din seria „Harry Potter” sunt destul de frecvente, tot am fost surprins să citesc despre alegerile prezidențiale de anul trecut și campania lui Hillary- aceste detalii conferă romanului acea senzație de familiaritate, fiind mai aproape de realitate. Trebuie să mulțumim editurii Storia pentru apariția acestui roman la noi în țară și bineînțeles autoarei deoarece a reușit să abordeze acest subiect sensibil într-o manieră realistă și să surprindă și alte ipostaze ale iubirii. Foarte curând voi organiza un nou concurs cu titluri de la editura Storia pe pagina de Facebook a blogului și voi reveni cu mai multe recenzii, dar acum vă urez vacanță plăcută și spor la citit!


 Scor: 5/5

 

 

Recenzie: Vegetariana de Han Kang

Înainte să înceapă coşmarurile, Yeong-hye şi soţul ei aveau o viaţă cât se poate de normală. Dar visele – imagini copleşitoare, însângerate şi brutale – o torturează pe Yeong-hye, făcând-o să încerce să se elibereze de ele renunţând la carne. Acest mic act de independenţă îi tulbură însă căsnicia şi pune în mişcare un şir de evenimente din ce în ce mai groteşti. În timp ce întreaga ei familie se luptă să recapete controlul asupra ei, Yeong-hye îşi apără obsesiv alegerea, dându-i o dimensiune sacră. În curând, încercările apropiaţilor devin disperate, supunând mai întâi mintea, mai apoi corpul lui Yeong-hye unor violuri din ce în ce mai intruzive, aruncând-o pe aceasta în bucla unei înstrăinări bizare şi periculoase.

Apreciată de criticii din întreaga lume, Vegetariana este o poveste întunecată, alegorică şi kafkiană despre putere, obsesie şi lupta unei femei de a se elibera de violenţa care îi stăpâneşte atât lumea exterioară, cât şi pe cea interioară.


  Recenzie:

Vegetariana” este o lectură unică, fascinantă și cutremurătoare, despre destinul înfiorător al unei femei, ajunsă în situația tragică în care nici propriului trup nu îi mai aparține. În acest roman alegoric, decizia eroinei de a renunța la carne, aparent insignifiantă într-o societate care își impune standardele de frumusețe prin diete, va avea urmări radicale, de neimaginat. Într-o dimineață oarecare, în pragul celui de-al cincilea an de căsnicie, Cheong asistă la o scenă bizară, surprinzându-și soția în timp ce aceasta distrugea toate produsele animale din casă, motivându-și simplu acțiunile cu „Am avut un vis…” Acesta va fi începutul sfârșitului pentru cuplu. Coșmarul psihologic se va extinde ulterior în planul exterior- prin decizia subită de a nu mai curma vieți, protagonista sfârsește ea însăși prin a fi  „devorată” de cei pe care îi considera apropiați. Odată afirmată decizia de a-și schimba regimul alimentar, familia recurge la soluții extreme, invadându-i în mod brutal intimitatea femeii, ridiculizând-o și amintindu-i de traume adânci din copilărie ( mustrările tatălui agresiv, torturarea și uciderea lentă a câinelui familiei). Deși Han Kang își prezintă eroina în mai multe ipostaze narative, extrem de diferite una față de cealaltă (pentru Cheong, soțul ei, este o femeie absolut banală, care nu atrage atenția din punct de vedere fizic,în timp ce pentru bărbatul lui In-hye ea reprezintă o ființă exotică, debordând de senzualitate) avem totuși prilejul să o cunoaștem sumar pe Yeong-hye, în fragmente din coșmarurile ce îi tulbură nopțile. Personajul rămâne o enigmă pentru mine deoarece, deși pot înțelege motivele și principiile care stau la baza renunțării la sine, însăși autoarea descurajează o abordare rațională a romanului,

Am observat că autoarea  pune accentul pe erotism în aceeași măsură în care este reprezentată și drama psihologică, astfel în Pata Mongolă, Han Kang evocă tendința bărbaților de a obiectiviza femeile, Yeong-hye devenind un simplu obiect sexual pentru cumnatul ei, care profită de femeie fără rețineri, într-un moment de maximă vulnerabilitate psihică. Tabloul grotesc al abuzului este remarcabil prin profunzimea  sentimentelor  insuflate cititorului: toată revolta și suferința personajului se regăsesc în neputința de a acționa în acest punct. Lipsa apetitului va impune totodată schimbări fizice drastice, corpul femeii își pierde forma, nu mai este nimic erotic în înfățișarea ei, dar asta nu îi oprește pe cei din jur să pretindă control asupra ei. Cartea este puternic metaforizată, de la refuzul categoric de a mânca produse animale (un prim pas în parcursul femeii  spre dezumanizare) ca o expresie a libertății umane, până la  înfometare ca un simbol al opoziției față de patriarhism și feminitate.  Personajul își reprimă totodată gândurile și sentimentele, fiind captivă în propriul trup, în propria viață („Și ce, nu e voie să mori?” este replica care pare să pecetluiască soarta eroinei).

In-hye, sora protagonistei, este singura care îi rămâne alături, după ce Yeong-hye este părăsită de soț și abandonată de familie, singura care înțelege că în spatele interpretărilor și a diagnosticelor doctorilor, sora ei se opune însăși naturii umane și nu există un tratament care să o mai poată salva. Capitolul final al poveștii, „Copaci în flăcări” reflectă asupra suferinței, a mecanismul psihic de autoapărare: personajul feminin triumfă în cele din urmă, renunțând la sine, dar prețul libertății induce cititorului  sentimentul dulce-amărui de resemnare. „Vegetariana” reprezintă așadar o călătorie în tenebrele minții umane, un act de curaj și sacrificiu, un roman îndrăzneț în care veți regăsi cu siguranță propriile cugetări. Este Yeong-hye eliberată prin alegerea făcută, este moartea ultima expresie a libertății? Han Kang este autoarea care m-a introdus în literatura sud-coreeană și nici nu se putea un start mai puternic. Categoric nu va fi ultima lecturare a acestui autor, dar pentru moment vă recomand romanul acesta, pe care îl puteți achiziționa online din categoria cărți beletristicăCartea mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie. Mulțumesc mult!


 Scor: 5/5


Recenzie: Mic dejun la Tiffany de Truman Capote

Cartea mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie.Mulțumesc mult!

Descriere:

571513Mic dejun la Tiffany este povestea unui scriitor care isi aminteste ca a cunoscut-o in urma cu cincisprezece ani, pe cind locuia intr-un vechi apartament din New York, pe Holly Golightly, o fata excentrica si misteri­oasa, care locuia in aceeasi cladire. In scurt timp, scri­itorul aspirant de atunci si fata aceasta ciudata, pe a carei carte de vizita era scris „calatoare”, devin prie­teni apropiati, iar opiniile si modul de viata neconven­tional, precum si lucrurile neobisnuite pe care le afla despre trecutul si aventurile prin care a trecut vecina sa ajung sa-l fascineze tot mai mult. Firul narativ simplu, liniar al microromanului ii permite lui Capote sa-si rafineze stilul caracteristic minimalist, intr-o forma vie si proaspata, care i-a adus un succes masiv la cri­tica si public. Cartea a cunoscut o ecranizare celebra in 1961, cu Audrey Hepburn in rolul principal.


Recenzie:

Experiența mea de cititor în 2016 nu ar fi fost completă fără acest (semi)roman pe care l-am devorat în două ore, deși nici nu am simțit cum a trecut timpul. Mi-am propus să citesc 50 de pagini înainte de culcare, pe care le-am transformat în 100,apoi 150 și tot așa până când am constatat că nu mai rămăsese nicio pagină de citit. De vină ar fi ritmul accelerat al narațiunii, care nu-ți permite să te plictisești și desigur, Holly Golightly, una dintre cele mai fascinante eroine din câte a întâlnit literatura contemporană. Membră a înaltei societății tumblr_o4j5i1xscg1uope3no1_500newyorkeze datorită carismei și protejata unui important gangster ajuns după gratii, Holly duce o existență lipsită de responsabilități și consecințe. Își formează o idee idilică despre viață ca o călătorie spre o destinație necunoscută și urmează acest principiu fără ezitări. Se consideră o ființă liberă la fel ca motanul roșcat căruia refuză să-i dea un nume, strigându-l pur și simplu „Cat” și confirmă spusele impresarului ei: „Este o impostoare, dar una adevărată„. Deși este întreținută de numeroșii ei pretendenți și sfârsește prin a se logodi pentru o poziție socială , ea se agață în continuare de iluzia libertății,a vieții mondene și fastuoase pe care și-a creat-o. Pentru Holly, să își servească micul dejun într-un loc asemănător magazinului Tiffany, unde totul este imaculat și costisitor, reprezintă idealul absolut, visul american. Pe de altă parte, vecinul lui Holly, naratorul-anonim pe care eroina noastră îl numește „Fred”,după fratele ei, încearcă să se lanseze pe piața literară prin propriile puteri. Apropierea celor doi le este benefică amândurora: Fred o temperează pe Holly în momentele delicate și uneori reusește chiar să o aducă pe tânără cu picioarele pe pământ, în timp ce Holly îl introduce în cercul persoanelor privilegiate. Eu personal nu am perceput romanul ca pe o poveste de dragoste, acest aspect fiind accentuat mai târziu  printr-o ecranizare: relația protagoniștilor este destul de subtilă și „Fred” nu pare atât de afectat de faptul că Holly este întotdeauna în compania altor bărbați. Popularitatea acestui roman se datorează personajelor pitorești, care fie încearcă fără succes să pătrundă în societatea selectă prin intermediul lui Holly, fie sunt fascinați de „puștoaică” și vor să facă parte din viața ei. Încă de la început romanul a stârnit controverse, fiind deopotrivă lăudat pentru inventivitate și blamat pentru imoralitate, poziția socială a protagonistei lăsând loc unor interpretări mai puțin onorabile. Comentariile lui Truman Capote pe această temă sunt și ele destul de vagi, misterul ce o înconjoară pe eroină fiind menținut până în ziua de astăzi. Lăsând la o parte aceste ipoteze,un lucru e sigur: literatura universală ar fi mai săracă fără o Holly Golightly. Trebuie reținut faptul că romanul a fost scris în 1950 și prin urmare reflectă mentalitatea acelor vremuri -anumite aspecte sunt considerate jignitoare în ziua de azi dar vă las pe voi să aflați despre ce este vorba.

tumblr_o5n02zyr9f1vnkarlo1_500

large

Mic dejun la Tiffany ar trebui să fie o lectură obligatorie pentru toți consumatorii de literatură. Am râs în două ore cât pentru toată ziua și la final am avut sentimentul ăla de satisfacție oferit de o carte bună. Mă bucur că am adăugat romanului lui Capote pe lista de lecturi de anul acesta și că pot să îl recomand și eu la rândul meu altor cititori.Dacă alegeți să citiți cartea în viitor, vă recomand și filmul, avându-i în rolurile principale pe George Peppard și uimitoarea Audrey Hepburn, care merită toată admirația noastră. Cred că m-am obișnuit cu filmele ce se îndepărtează de la subiectul cărților,pentru că am fost de-a dreptul surprins să descopăr dialoguri și scene din carte redate cu atâta exactitate. Puteți achiziționa cartea online din categoria cărți beletristică.

tumblr_nu7x6xjv6s1ufgrlro1_500

tumblr_nvidv7oozr1upm2wzo1_500


Scor: 5/5

cinci stele


Trailer film:


 

Recenzie: Panica de Lauren Oliver

Cartea mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie.Mulțumesc mult!

Descriere:

Bestseller New York Times

Un roman despre prietenie, curaj, frici si sperante, de la autoarea bestseller-ului Delirium.1071118

Intr-un oras micut, unde tinerii sufera de claustrofobie, jocul Panica e singurul care le da sentimentul libertatii, prin probele absurd de periculoase.

Panica incepe ca atatea altele in Carp, un oras mort, de numai 12.000 de oameni din mijlocul pustietatii. Doar pentru ca era vara si nu era nimic de facut. Heather vrea sa participe la Panica, un joc legendar pentru cei din ultimul an de liceu, unde premiul si mizele sunt immense. Nu s-a considerat niciodata neinfricata, dar cand gaseste ceva si pe cineva pentru care sa lupte, descopera ca e mai curajoasa decat isi imagina. Lui Dodge nu i-a fost niciodata frica de Panica. Secretul pe care-l pastreaza cu sfintenie il va ajuta sa treaca prin joc. Dar ceea ce nu stie e ca nu este singurul cu secrete. Toata lumea are o miza. Pentru Heather si Lodge jocul aduce aliante noi, revelatii neasteptate si infiriparea primei iubiri. Dar si constientizarea faptului ca, uneori, lucrurile de care ne temem sunt cele de care avem cea mai mare nevoie.


Recenzie:

tumblr_nmtaugqfq01ur7215o1_1280

În Carp,un orășel de la periferia statului New York, unde toată lumea cunoaște pe toată lumea, un joc inițiat de câțiva absolvenți dornici de aventură dezbină comunitatea, punându-și competitorii față în față cu cele mai mari temeri. Fără bani, relații sau oportunități de a lăsa în urmă peisajul anost din Carp, spiritul liber al tinerilor este îngrădit, miza jocului crește, acesta devenind o cursă pentru libertate. Lauren Oliver se reinventează prin acest roman alert, tensiunea și suspansul împletindu-se pentru a oferi poveștii o atmosferă unică. Se pare că autoarea a vrut să scrie ceva cât mai diferit de Delirium și, după părerea mea, a reușit. Când mă gândesc la Lauren Oliver, în minte îmi vin descrierile poetice din seria Delirium, firul epic construit în jurul unei eroine ce se lasă ghidată de sentimente. Oliver are un stil de scriere distinctiv; acțiunea nu este întotdeauna surprinzătoare, dar ceva din felul în care sunt descrise întâmplările te face să simți că iei parte la narațiune, lucru pe care îl apreciez enorm la scriitori. În centrul acțiunii regăsim patru personaje: Heather,Dodge,Natalie și  Bishop, primii doi  luând pe rând postura de narator. Nici Heather nu este eroina tipică de ficțiune pentru adolescenți, în primul rând pentru că ea este conștientă de puterea de care dispune, nu dă înapoi și nici nu așteaptă pe cineva care să o salveze când lucrurile nu ies cum trebuie. Ea nu joacă Panica pentru glorie sau pentru a demonstra ceva; are nevoie de acei 67 000 $ pentru a-și ajuta sora, dar cu toții tumblr_nmtaugqfq01ur7215o2_1280știm că „Iadul e pavat cu intenţii bune”. Heather este genul de tânără maturizată de circumstanțe pe care o simpatizezi pentru că știi prin câte a trecut pentru a ajunge într-un anumit punct. Natalie, cea mai bună prietenă a lui Heather, speră să câștige pentru a-și finanța cariera de model. În schimb Bishop nu participă în mod direct la joc, dar rolul său de susținător al fetelor nu trebuie ignorat. Dodge, îndrăgostit iremediabil de Natalie, reușește să pătrundă în grupul celor trei prieteni, fiind singurul personaj a cărui motivație nu vizează  banii. Îmi place cum a fost nuanțată povestea: este măsurat curajul prin teamă, explorează  loialitatea prin infidelitate, etc.Provocările specifice jocului nu sunt doar deosebit de periculoase, ci reprezintă și probleme de etică. Scopul scuză întotdeauna mijloacele? Poți să rănești pe cineva încercând să-l salvezi? Răspunsurile nu vin în forma clasică pentru că nu poți să limitezi  la „corect” și „greșit” acțiunile unei persoane, dacă nu știi și contextul, ce l-a determinat să ia acea decizia. Fiecare personaj are câte un motiv  pentru care consideră că merită să câștige jocul, unele justificate, altele nu, dar ce au în comun toate aceste motive este frica. Frica de a rămâne blocat în oraș, frica de a eșua sau de a confrunta realitatea. Un om poate fi curajos doar atunci când îi este teamă și până la urmă asta înseamnă Panica: a-ți realiza temerile înainte de a le înfrunta. fb_img_1478768345973Am insistat să citesc romanul lui Oliver în ciuda faptului că am mai citit o carte cu o premisă asemănătoare în octombrie, și anume Nerve. Eram curios în ce direcție se va îndrepta scrierea autoarei acum că seria Delirium este completă și nu am fost dezamăgit. Este o poveste captivantă și merită să vă rupeți câteva ore în fiecare seară pentru a o citi. Și trebuie să recunosc:  mă bucur că este vorba de un roman independent pentru că ,oricât de mult m-ar intriga stilul lui Oliver, nu am timpul și motivația necesară să încep o noua serie YA. I-am acordat patru stele pentru că autoarea știe cum să inducă cititorul într-o anumită stare, dar uneori exagerează cu detaliile și atmosfera își pierde farmecul.Puteți achiziționa cartea online din categoria cărți beletristică.


 Scor: 4/5
patru stele

Recenzie: Biblioteca sufletelor de Ransom Riggs

Cartea mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie.Mulțumesc mult!

Descriere: 

Un baiat cu puteri extraordinare. O armata de monstri nimicitori. O batalie magistrala1062731 pentru viitorul deosebitilor.

Copiii deosebiti aflati in grija lui Miss Peregrine isi tin fanii cu sufletul la gura pana in ultimul moment. Dupa doua volume naucitoare, Ransom Riggs aduce in cea de-a treia parte a indragitei serii, Biblioteca Sufletelor, deznodamantul mult asteptat. Jacob descopera, in sfarsit, care este rolul sau in lumea deosebitilor, pe masura ce abilitatile lui devin din ce in ce mai sofisticate. Alaturi de Emma si Addison MacHenry, cel mai deosebit caine vorbitor, Jacob sare din prezent in trecut, dintr-o bucla in alta, pentru a-si salva prietenii captivi intr-o fortareata in care strigoii ticluiesc cele mai diabolice planuri. Astfel, cei trei eroi ajung de pe strazile Londrei moderne in labirinticul Pogonul dracului, o mahala uitata de lume a Angliei victoriene. Aici se va decide, odata pentru totdeauna, soarta lumii deosebitilor, intr-o lupta pe viata si pe moarte impotriva strigoilor si a sufletelor-pustii.


Recenzie:

tumblr_nwom09m3an1u0w14jo2_1280Sincer, deși am primit volumul la o săptămână de la lansarea oficială, eram ușor ezitant dacă să mai amân puțin lectura sau nu. Foarte multe serii de ficțiune populare au fost „distruse” de volumul final și nu voiam să adaug și această serie pe lista cărților care „aveau potențial dar și-au pierdut farmecul pe parcurs”. Autorii cunoscuți sunt adesea presați de edituri să scoată ceva,orice pentru fani și parcă la final, odată ce și-au format deja un fandom și editurile le promovează excesiv lansările, nu-și mai dau interesul așa cum o făceau la început. Miss Peregrine este excepția care confirmă regula, mi-a depășit așteptările și ultimul volum mi s-a părut chiar mai reușit decât Orașul Pustiu. Vorbim despre o serie care și-a păstrat capacitatea de a captiva cititorii până la ultima pagină. Folosindu-se doar de câteva fotografii vechi, autorul a creat un întreg univers „deosebit” pe care noi, cititorii, l-am explorat alături de personajele îndrăgite. Seria devine mai întunecată cu fiecare volum; imaginile descrise în Biblioteca Sufletelor par a fi desprinse dintr-un coșmar. Ajutați de un nou deosebit misterios pe nume Sharon, Jacob,Emma și Addison sfârșesc în Pogonul dracului, un loc atât de periculos pe cât e de grotesc. Cred că Sharon a fost personajul meu preferat pe parcursul acestui volum pentru că destinde atmosfera cu replicile sale spirituale și își ajută prietenii chiar dacă ei încearcă să scape de el în mod constant. Sharon este prietenul pe care eroii noștrii nu-l merită, dar de care au nevoie și nu este singurul personaj memorabil introdus în acest ultim capitol al trilogiei. Poate că bătălia finală nu a fost cea la care se așteptau fanii seriei, dar cartea nu duce lipsă de situații limită și felul cum s-a încheiat povestea mi-a amintit într-o oarecare măsură de Harry Potter. Nu m-aș supăra ca Miss Peregrine să câștige aceeași simpatie de care s-a bucurat seria lui Rowling, dar știu că este puțin probabil cu schimbările aduse de regizor adaptării cinematografice. Ransom Riggs nu a avut prea multe de spus în legătură cu filmul Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children, dar din recenziile urmăritorilor am dedus că nu au fost cu toții impresionați de cum a abordat Tim Burton ideile. Revin la „Biblioteca Sufletelor” și vă mai spun că titlul face referire la o legendă foarte interesantă despre originile deosebiților, aflăm mai multe informații despre istoria și buclele în care se ascund cei cu însușiri neobișnuite. Așa cum bănuiți deja din descriere, nu toți deosebiții vor lua parte la această aventură și dacă aveți alt personaj preferat în afara cuplului Jacob-Emma nu o să fiți pe deplin mulțumiți. Știți cum în primul volum fiecărui deosebit îi era dedicat câte un capitol și toți interacționau ca o familie? În Biblioteca Sufletelor  majoritatea membrilor grupului au câte două-trei replici, pentru că situația continuă să se înrăutățească și fiind ultimul volum, nu mai este timp de dezvoltare a personajelor. În schimb sunt mai multe accente romantice decât au fost în primele două volume și Jacob are de făcut o alegere importantă care nu mai vizează viața prietenilor săi. Fotografiile sunt la fel de înfricoșatoare pe cât te-ai aștepta de la o astfel de carte, dar cred că Ransom Riggs a salvat cele mai neobișnuite poze pentru final. Îmi va fi cu siguranță dor de starea pe care mi-o provoacă aceste cărți – în niciun moment al lecturii nu m-am plictisit și nu m-am oprit din citit decât atunci când era absolut necesar. Miss Peregrine este una dintre seriile care m-au captivat și m-au îndemnat să îmi pun imaginația la contribuție cel mai mult în ultimii ani și nu știu dacă îi voi găsi un înlocuitor prea curând. Să citesc cărțile lui Riggs a fost o experiență unică, surprinzătoare și uneori bizară, dar plăcută, de care merită să vă bucurați și voi. Dacă ați citit primele două volume și vă doriți să luați parte și la această ultimă aventură, v-am lăsat câteva linkuri utile de unde puteți achiziționa cărțile, la începutul articolului. Găsiți toate romanele autorului în categoria cărți beletristică. Între timp, o să vizionez și eu filmul, să mă conving de ceea ce am citit și aștept traducerea volumui Tales of the Peculiar să îmi completez seria în bibliotecă 😉


Scor: 5/5

cinci stele