Niciodata marea literatura n-a fost atat de amuzanta.
Pornind de la William Shakespeare si ajungand pana la Thomas Pynchon, Viata secreta a marilor scriitori ne prezinta o serie de portrete scandaloase si necenzurate ale scriitorilor celebri, incercand sa abordeze toate intrebarile dificile pe care profesorii de liceu se tem sa le puna: Care-i treaba cu Lewis Carroll si fetitele? E adevarat ca J. D. Salinger isi bea propria urina? Cu cate femei ‒ si barbati – s-a culcat, de fapt, Lord Byron? Si cum se face ca lui Mark Twain nu-i placeau copiii?
Recenzie:
Cu un titlu ce a determinat cel puțin un profesor de literatură să-și dea ochii peste cap, Viaţa secretă a marilor scriitori ne propune o versiune necenzurată a istoriei literare, completată cu anecdote, mărturii și secrete din viața celor mai strălucite minți artistice din toate timpurile. Robert Schnakenberg dezminte încă de la început mitul conform căruia geniile literare au dus o viață austeră, lipsită de controverse, dimpotrivă, autorul promite să dezvăluie informații incomode spre încântarea amatorilor de senzațional. La prima vedere, cartea se prezintă ca un fel de „revistă deghizată” în sensul în care biografia fiecărui scriitor este însoțită de câteva articole de „ziar” uneori satirice, alteori dramatizate pentru a capta atenția cititorilor. Dacă v-ați întrebat vreodată cum integrează scriitorii experiența personală în operă, veți fi intrigați să descoperiți că sursele de inspirație sunt dintre cele mai neașteptate. Cartea lui Schnakenberg practic „cartografiază” viața a 41 mari scriitori – în mod cronologic, de la Shakespeare până la Thomas Pynchon. Dacă nume precum Hemingway, Sartre și Kafka nu mai necesită nicio introducere, nu toți cititorii sunt familiarizați cu Toni Morrison, Carson McCullers sau William Burroughs și operele lor- pentru cititorii aflați în căutarea de noi recomandări literare, cartea aceasta va fi o adevărată comoară. Construit ca o enciclopedie cu informații triviale și ilustrații în culori vii, acest ghid practic de a înțelege mecanismele complicate ale minții de scriitor scoate la lumină o mulțime de detalii surprinzătoare despre titanii literaturii mondiale. De exemplu, știați că Mark Twain a început să fumeze la vârsta de 8 ani și până la finalul vieții a fumat peste douăzeci de țigări pe zi? Sau că J.R.R. Tolkien a inventat paisprezece limbi diferite, fiecare cu propriul alfabet? Vă imaginați că Sylvia Plath avea un IQ de geniu – 166? Cartea surprinde totodată nevrozele și fobiile ce au influențat scrierile a zeci de prozatori și poeți – Emily Dickinson, ale cărei poeme de dragoste evocă o puternică admirație pentru o ființă necunoscută, a decis să trăiască complet izolată, vorbind cu prietenii și familia din spatele unei uși închise, aparent din cauza unei traume în dragoste.
Rămâne la latitudinea cititorului dacă alege să valorifice cunoştinţele literare sau blamează cartea pentru că dezonorează memoria scriitorilor consacrați. Un neajuns în redactarea cărții mi s-a părut lipsa obiectivității – autorul este cât se poate de subiectiv când vine vorba de convingerile sale asupra evenimentelor povestite (asta deși încurajează cititorii să își formeze propria opinie). Și pe alocuri sursele citate nu sunt tocmai demne de încredere (bloguri despre teorii ale conspirației) sau și mai rău, lipsesc cu desăvârșire. Poate că încercarea de a transforma fiecare conflict minor din lumea literară într-o poveste senzațională, nu a fost cea mai inspirată abordare pentru Schnakenberg. Oricum ar fi, cartea este ușor de citit – o puteți răsfoi în autobuz sau puteți să treceți direct la autorul preferat și să vă minunați de toate aceste detalii obscure pe care cu siguranță le veți împărtăși cândva prietenilor: „Hei, ați auzit că Maria tocmai s-a logodit? Ce nebunie! Edgar Allen Poe s-a însurat la 27 de ani, cu verișoara lui de 13 ani.” Bine, poate că nu este cel mai bun exemplu și nu vă recomand să-l aduceți pe Poe în discuție la o petrecere, dar cartea demonstrează că fiecare om are defectele sale și este recomandat să judecăm opera, nu persoana. Vă pot sfătui să vă păstrați mintea deschisă și să tratați indexul cărții ca pe o listă de lecturi obligatorii, pentru că în principiu acesta este scopul întregii colecții- de a reintroduce operele clasice unei noi generații de cititori. Selectați autorii de care sunteți interesați și faceți propriile cercetări- există câte ceva pentru fiecare, fie că sunteți adepții poeziei, ai romanelor experimentale, criptice sau din contră, vă pasionează poveștile de dragoste. Cartea mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie și voi o puteți achiziționa online din categoria cărți beletristică. Multumesc pentru lectură și spor la citit!
Scor: 4/5
ca fetele au toaleta separata de cea a baietilor. Singurele prietene ale acestei fete sunt o ultra-feminista, o tipa despre care umbla vorba ca ar fi „usoara” si o acordeonista cam batuta in cap. Nici baietii nu sunt mai prejos, incepand cu Thomas, care incearca sa se specializezez in ragaitul pe muzica, si continuand cu Will, un idiot vesnic incruntat si ingamfat, la care Francesca se gandeste mai tot timpul. Apoi mai este si mama Francescai, care mereu are impresia ca stie ce este mai bine pentru fata ei, pana cand intra subit intr-o depresie acuta, lasand-o pe Francesca singura, deznadajduita si fara cea mai mica idee despre cine este cu adevarat. Deopotriva amuzanta, emotionanta si imposibil de lasat din mana, „Salvand-o pe Francesca” este povestea unei fete care trebuie sa-si gaseasca puterea pentru a-si salva familia, viata sociala si, cel mai greu, pe sine.
italiană se contopește cu traiul într-un mare oraș australian. De fapt, bunica Francescăi organizează un cerc săptămânal de rugăciune și acolo îl întâlnește fata pe William Trombal, pe care inițial îl consideră un idiot notoriu. Relația cu Trombal complică și mai mult situația tinerei: acesta se află în ultimul an de liceu și urmează să părăsească orașul natal și implicit urmează să o părăsească pe Francesca. Nu este o relație perfectă și uneori cei doi nu își vorbesc cu zilele pentru că nu știu să își exprime sentimentele, dar în cel mai bun caz stângăcia tinerilor vă va aduce zâmbetul pe buze. Proza Melinei Marchetta este sinceră, dramatică și plină de speranță – Francesca este un personaj în care fiecare dintre noi se poate identifica și putem urma exemplul ei pentru a face față provocărilor. În schimb, un punct slab al cărții este tendința autoarei de a lega depresia de un anumit eveniment din viața Miei, ca și cum odată depășită trauma, femeia scapă de depresie, fără medicamente sau consiliere psihologică, ceea ce nu este deloc realistic. Aș fi preferat un cu totul alt final, dar poate că asta este doar opinia mea. În rest, vă mărturisesc că am devorat cartea în câteva zile în ciuda subiectului sensibil și în viitor nu voi ezita să cumpăr alte romane scrise de autoare, în special datorită tehnicii narative căreia îmi este greu să îi găsesc defecte. Dacă vă doriți să citiți cartea, o puteți cumpăra cu un simplu click 
În „Inimi chimice”, Krystal Sutherland se adresează noii generații cu mult umor și ingeniozitate, oferindu-ne personaje tridimensionale și o perspectivă dinamizată asupra iubirii adolescentine tragice. Dacă tot suntem obișnuiți cu iubirea idealizată în limitele realismului, cu îndrăgostiții care își mărturisesc sentimentele sub lumina palidă a lunii, să vedem partea aceasta întunecată, inestetică a iubirii este categoric reconfortant. Autoarea creează așadar o alternativă la poveștile de dragoste cu care ne-am obișnuit: cine spune că, pentru a fi memorabilă, iubirea trebuie să fie împărtășită sau eternă? Henry Page își împarte ultimul an de liceu între timpul petrecut cu prietenii săi, Lola și Murray, și selecția articolelor pentru ziarul școlii, unde este desemnat redactor-șef. O relație spontană nu se regăsește pe lista lui de priorități, dar Henry nu anticipează apariția misterioasei Grace Town. Grace, cu toate obiceiurile ei lipsite de sens și cu o ușoară indiferență față de micile controverse ale vieții de liceu, este un personaj atipic pentru literatura Young Adult. M-a intrigat modul cum eroina poate fi vulnerabilă și îndurerată, dar în același timp emană siguranță de sine în relațiile cu cei din jur. Henry este o persoană foarte sociabilă și se bucură de o oarecare popularitate în liceu, în timp ce fata se autoizolează. Sacrificiile pe care Henry este dispus să le facă pentru a o cunoaște pe Garce capturează perfect entuziasmul specific primei iubiri. Din partea prietenilor lui Henry, vă puteți aștepta la mult umor și ironie, dar și scurte conflicte și dezamăgiri ca în orice prietenie. Lola este probabil cel mai rațional personaj din carte, ea va încerca să-l aducă cu picioarele pe pământ pe Henry și intervine atunci când misterul ce înconjoară viața lui Grace începe să îl bântuie pe tânăr până când acesta nu se mai poate concenta la nicio altă activitate. Sadie, sora lui Henry, savant genial și copilul problemă al familiei, este fără îndoială personajul meu preferat din carte, în timp ce Murray, deși extrem de simpatic, mi s-a părut destul de stereotipizat, ceea ce m-a făcut să mă întreb dacă autoarea a întâlnit vreodată un australian (și da, se pare că este originară din Australia). La fel ca prietenul său, și Murray are parte de o dramă sentimentală, dar niciuna nu eclipsează suferința lui Grace. Grace este captivă într-o relație din trecut, genul acela de iubire pe care o întâlnești o dată în viață și pe care nu o vei putea înlocui vreodată. Cât de greu este sa concurezi cu o astfel de iubire, stiind ca vei fi intotdeauna a doua opțiune? Aceasta este întrebarea care îl va chinui pe Henry pe parcursul romanului. Echilibrul vieții lui Grace este fragil și pare să se deterioreze rapid, iar singurul care o poate salva pe fată din acest purgatoriu este tocmai băiatul pe care ea îl refuză.
înfiorător al unei femei, ajunsă în situația tragică în care nici propriului trup nu îi mai aparține. În acest roman alegoric, decizia eroinei de a renunța la carne, aparent insignifiantă într-o societate care își impune standardele de frumusețe prin diete,
Mic dejun la Tiffany este povestea unui scriitor care isi aminteste ca a cunoscut-o in urma cu cincisprezece ani, pe cind locuia intr-un vechi apartament din New York, pe Holly Golightly, o fata excentrica si misterioasa, care locuia in aceeasi cladire. In scurt timp, scriitorul aspirant de atunci si fata aceasta ciudata, pe a carei carte de vizita era scris „calatoare”, devin prieteni apropiati, iar opiniile si modul de viata neconventional, precum si lucrurile neobisnuite pe care le afla despre trecutul si aventurile prin care a trecut vecina sa ajung sa-l fascineze tot mai mult. Firul narativ simplu, liniar al microromanului ii permite lui Capote sa-si rafineze stilul caracteristic minimalist, intr-o forma vie si proaspata, care i-a adus un succes masiv la critica si public. Cartea a cunoscut o ecranizare celebra in 1961, cu Audrey Hepburn in rolul principal.
newyorkeze datorită carismei și protejata unui important gangster ajuns după gratii, Holly duce o existență lipsită de responsabilități și consecințe. Își formează o idee idilică despre viață ca o călătorie spre o destinație necunoscută și urmează acest principiu fără ezitări. Se consideră o ființă liberă la fel ca motanul roșcat căruia refuză să-i dea un nume, strigându-l pur și simplu „Cat” și confirmă spusele impresarului ei: „Este o impostoare, dar una adevărată„. Deși este întreținută de numeroșii ei pretendenți și sfârsește prin a se logodi pentru o poziție socială , ea se agață în continuare de iluzia libertății,a vieții mondene și fastuoase pe care și-a creat-o. Pentru Holly, să își servească micul dejun într-un loc asemănător magazinului Tiffany, unde totul este imaculat și costisitor, reprezintă idealul absolut, visul american. Pe de altă parte, vecinul lui Holly, naratorul-anonim pe care eroina noastră îl numește „Fred”,după fratele ei, încearcă să se lanseze pe piața literară prin propriile puteri. Apropierea celor doi le este benefică amândurora: Fred o temperează pe Holly în momentele delicate și uneori reusește chiar să o aducă pe tânără cu picioarele pe pământ, în timp ce Holly îl introduce în cercul persoanelor privilegiate. Eu personal nu am perceput romanul ca pe o poveste de dragoste, acest aspect fiind accentuat mai târziu printr-o ecranizare: relația protagoniștilor este destul de subtilă și „Fred” nu pare atât de afectat de faptul că Holly este întotdeauna în compania altor bărbați. Popularitatea acestui roman se datorează personajelor pitorești, care fie încearcă fără succes să pătrundă în societatea selectă prin intermediul lui Holly, fie sunt fascinați de „puștoaică” și vor să facă parte din viața ei. Încă de la început romanul a stârnit controverse, fiind deopotrivă lăudat pentru inventivitate și blamat pentru imoralitate, poziția socială a protagonistei lăsând loc unor interpretări mai puțin onorabile. Comentariile lui 
știm că „Iadul e pavat cu intenţii bune”. Heather este genul de tânără maturizată de circumstanțe pe care o simpatizezi pentru că știi prin câte a trecut pentru a ajunge într-un anumit punct. Natalie, cea mai bună prietenă a lui Heather, speră să câștige pentru a-și finanța cariera de model. În schimb Bishop nu participă în mod direct la joc, dar rolul său de susținător al fetelor nu trebuie ignorat. Dodge, îndrăgostit iremediabil de Natalie, reușește să pătrundă în grupul celor trei prieteni, fiind singurul personaj a cărui motivație nu vizează banii. Îmi place cum a fost nuanțată povestea: este 
Am insistat să citesc romanul lui Oliver în ciuda faptului că am mai citit o carte cu o premisă asemănătoare în octombrie, și anume Nerve. Eram curios în ce direcție se va îndrepta scrierea autoarei acum că seria Delirium este completă și nu am fost dezamăgit. Este o poveste captivantă și merită să vă rupeți câteva ore în fiecare seară pentru a o citi. Și trebuie să recunosc: mă bucur că este vorba de un roman independent pentru că ,oricât de mult m-ar intriga stilul lui Oliver, nu am timpul și motivația necesară să încep o noua serie YA. I-am acordat patru stele pentru că autoarea știe cum să inducă cititorul într-o anumită stare, dar uneori exagerează cu detaliile și atmosfera își pierde farmecul.Puteți achiziționa cartea online din categoria 
pentru viitorul deosebitilor.
Sincer, deși am primit volumul la o săptămână de la lansarea oficială, eram ușor ezitant dacă să mai amân puțin lectura sau nu. Foarte multe serii de ficțiune populare au fost „distruse” de volumul final și nu voiam să adaug și această serie pe lista cărților care „aveau potențial dar și-au pierdut farmecul pe parcurs”. Autorii cunoscuți sunt adesea presați de edituri să scoată ceva,orice pentru fani și parcă la final, odată ce și-au format deja un fandom și editurile le promovează excesiv lansările, nu-și mai dau interesul așa cum o făceau la început. Miss Peregrine este excepția care confirmă regula, mi-a depășit așteptările și ultimul volum mi s-a părut chiar mai reușit decât Orașul Pustiu. Vorbim despre o serie care și-a păstrat capacitatea de a captiva cititorii până la ultima pagină. Folosindu-se doar de câteva fotografii vechi, autorul a creat un întreg univers „deosebit” pe care noi, cititorii, l-am explorat alături de personajele îndrăgite. Seria devine mai întunecată cu fiecare volum; imaginile descrise în Biblioteca Sufletelor par a fi desprinse dintr-un coșmar. Ajutați de un nou deosebit misterios pe nume Sharon, Jacob,Emma și Addison sfârșesc în Pogonul dracului, un loc atât de periculos pe cât e de grotesc. Cred că Sharon a fost personajul meu preferat pe parcursul acestui volum pentru că destinde atmosfera cu replicile sale spirituale și își ajută prietenii chiar dacă ei încearcă să scape de el în mod constant. Sharon este prietenul pe care eroii noștrii nu-l merită, dar de care au nevoie și nu este singurul personaj memorabil introdus în acest ultim capitol al trilogiei. Poate că bătălia finală nu a fost cea la care se așteptau fanii seriei, dar cartea nu duce lipsă de situații limită și felul cum s-a încheiat povestea mi-a amintit într-o oarecare măsură de Harry Potter. Nu m-aș supăra ca Miss Peregrine să câștige aceeași simpatie de care s-a bucurat seria lui Rowling, dar știu că este puțin probabil cu schimbările aduse de regizor adaptării cinematografice. Ransom Riggs nu a avut prea multe de spus în legătură cu filmul Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children, dar din recenziile urmăritorilor am 
dedus că nu au fost cu toții impresionați de cum a abordat Tim Burton ideile. Revin la „Biblioteca Sufletelor” și vă mai spun că titlul face referire la o legendă foarte interesantă despre originile deosebiților, aflăm mai multe informații despre istoria și buclele în care se ascund cei cu însușiri neobișnuite. Așa cum bănuiți deja din descriere, nu toți deosebiții vor lua parte la această aventură și dacă aveți alt personaj preferat în afara cuplului Jacob-Emma nu o să fiți pe deplin mulțumiți. Știți cum în primul volum fiecărui deosebit îi era dedicat câte un capitol și toți interacționau ca o familie? În Biblioteca Sufletelor majoritatea membrilor grupului au câte două-trei replici, pentru că situația continuă să se înrăutățească și fiind ultimul volum, nu mai este timp de dezvoltare a personajelor. În schimb sunt mai multe accente romantice decât au fost în primele două volume și Jacob are de făcut o alegere importantă care nu mai vizează viața prietenilor săi. Fotografiile sunt la fel de înfricoșatoare pe cât te-ai aștepta de la o astfel de carte, dar cred că Ransom Riggs a salvat cele mai neobișnuite poze pentru final. Îmi va fi cu siguranță dor de starea pe care mi-o provoacă aceste cărți – în niciun moment al lecturii nu m-am plictisit și 
doilea rand, desi naratiunea se baza oarecum pe acest triunghi amoros, Lena nu interactioneaza prea mult cu niciunul dintre baieti ( temandu-se ca unul dintre ei va fi ranit in final, lucru inevitabil in situatia de fata). Evolutia acestor trei personaje stagneaza, baietii asteptand ca Lena sa-l aleaga pe unul dintre ei si ignorand faptul ca este un razboi in plina desfasurare la care ar trebui sa ia parte. Oricum, eu personal citeam cat mai repede capitolele din perspectiva Lenei, pentru a ma putea delecta cu povestea Hanei, captivanta datorita confesiunilor ei despre viata dinainte de operatie.Stilul naratiunii este ca intotdeauna ingenios,descriptiv si alert, personajele lui Oliver explorand o lume cu totul fascinanta, cu multe imagini artistice ce sporesc placerea lecturii. Cand vine vorba de descrieri, 
Romanul este un mash-up literar, povestea clasică de dragoste fiind completată cu elemente supranaturale. Cumva luptele sângeroase cu katane, decapitările și molima își găsesc locul între balurile de epocă,intrigile de salon și celebrul umor britanic. Acțiunea se desfășoară în satul englezesc Meryton care,deși se află oficial sub protecția armatei, este atacat frecvent și violent de hoarde întregi de zombii. Imaginile grafice cu trupuri măcelărite și luptele pentru supraviețuire sunt descrise cu multă creativitate de autor. Cu orașe în colaps și posibilitatea de a intra în armata morților vii la fiecare pas, oamenii încearcă să ducă o viață normală într-o lume cu totul anormală. Astfel surorile Bennet (Elizabeth, Jane, Lydia, Kitty și Mary) își folosesc tehnicile avansate de luptă pentru a curăța satul de invadatori și când nu nimicesc vreun grup de zombii, visează la baluri, ieșirea în societate și iubire adevărată. Contrastul este foarte bine conturat și curând fetele cad pradă unei altfel de molime: iubirea. Una dupa alta,cele trei fiice mari ale familiei Bennet sunt puse în situația de a alege între datorie și fericirea proprie. Elizabeth Bennet este o tânără cu mult înaintea timpului ei, fiind o războinică înnăscută cu o fire plăcută și o inteligență care o face ținta invidiei celorlalte fete din sat. Ea respinge toți pretendenții și se opune căsătoriilor aranjate de mama ei, punând rațiunea în fața sentimentelor până când domnul Darcy reușește să îi stârnească interesul ( chiar dacă nu este dragoste la prima vedere). Evoluția lui Elizabeth (Lizzy) este cu siguranță cel mai interesant aspect al cărții. În timp ce majoritatea personajelor par să fie construite în jurul unei trăsături de caracter predominante (Jane – altruism, Lydia – nonconformism, Kitty – discipol al Lydiei, doamna Bennet -dorința de îmbogățire), Elizabeth este autentică și împreună cu Darcy, și el un personaj imprevizibil, formează o echipă de neoprit. Nici personajele negative nu sunt în totalitate malefice, exemplu fiind Catherine de Bourgh,care pe de-o parte se luptă cu Elizabeth pentru a-și păstra nepotul sub influența ei, dar în același timp o menține pe prietena cea mai bună a lui Lizzy în viață în ciuda transformării iminente. Pentru mine 
După cum însuși scriitorul contemporan nouă a afirmat într-un interviu, narațiunea este în proporție de 75% 
şaisprezece ani al liderului Abnegaţiei a trecut prin acelaşi lucru. Transferul lui Tobias către Neînfricare reprezintă şansa de a o lua de la capăt. Aici, el nu va fi strigat pe numele dat de părinţi. Aici, el nu va permite ca teama să îl transforme într-un copil înspăimântat. Proaspăt botezat „Four”, el află în timpul iniţierii că va izbândi în Neînfricare. Însă iniţierea este doar începutul, iar Four trebuie să-şi revendice locul în ierarhia Neînfricaţilor. Deciziile lui îi vor afecta pe viitorii novici şi vor scoate la iveală secrete care ar putea să-i pună în primejdie propriul viitor – şi viitorul întregului sistem de facţiuni. Doi ani mai târziu, Four este pregătit să acţioneze, dar cursul lucrurilor este încă neclar. Totuşi, prima novice care sare în plasă ar putea schimba totul. Alături de ea, calea de a salva lumea ar putea deveni limpede. Alături de ea, el ar putea fi din nou Tobias.
am citit in ultimul volum, amintindu-ne de ce indragim aceasta serie.Din cele sase povesti preferata mea a fost Novicele, deoarece putem urmari efectiv transformarea lui Tobias Eaton,fiul conducatorului Abnegatiei in Neinfricatul Four.Observam ca si el a trecut prin incercari si conflicte asemanatoare celor pe care le-a infruntat Tris, amandoi fiind nesiguri pana unde trebuie sa se indrepte loialitatea fata de factiune -mantra factiunilor fiind „Factiunea inaintea legaturilor de sange„. Asemanarea dintre cei doi dovedeste inca o data ca sunt perfecti unul pentru celalalt. Desi Tris este considerata simbolul rebeliunii in seria Divergent, in acest volum se dovedeste ca Four a avut un rol mai activ in rebeliune si asta de dinainte de initierea si transferul eroinei noastre la Neinfricare; in ciuda relatiei puternice dintre cei doi,Four a tinut secrete fata de Tris. Pe scurt,nu Eruditia este cea mai corupta factiune si nici Jeanine Matthews nu este cea mai corupta persoana. In mijlocul acestor interese politice este aruncat protagonistul nostru,cu factiuni mai fragile ca niciodata si conflicte pe cale sa izbucneasca in tot orasul. In privinta stilului de scriere am fost putin reticent pentru ca in serie Tobias este foarte chibzuit cu vorbele sale si m-am gandit ca o intreaga carte din perspectiva lui va parea oarecum fortata,dar mi s-a dovedit contrariul. Probabil va intrebati si daca am gasit detalii care sa contravina povestii din primele trei volume – ganditi-va doar ca fiecare dintre aceste povesti a trecut prin mainile unei armate de editori inainte sa vada lumina tiparului si ar trebui sa recititi primele doua volume pentru a descoperi aceste mici diferente.Trebuie sa punctez si cateva minusuri si anume: premisa cartii este inspirata, dar se puteau explora mai multe aspecte si ,fiind ultimul volum, putea fi mai multa diversitate in naratiune. Orice a motivat-o pe
totusi rezonabila in privinta continuarii seriei Divergent – cu totii cunoastem autoarea aceea care revine cu un nou volum din serie la fiecare doua luni, povestea pierzandu-si rapid autenticitatea. In concluzie, Four este o lectura placuta pe care o recomand in doua cazuri:
Devoratorul de cărți 