In My Mailbox #21

Salutare,cititori!  Am revenit cu ultimul unboxing din 2016; nici nu-mi vine să cred ce repede a trecut timpul.. Nu pot spune că 2016 a fost „anul meu” sau cel mai bun an de până acum, este totuși anul care mi-a adus cele mai multe noutăți în bibliotecă și urmează să-mi depășesc și recordul pentru cele mai multe cărți citite (36). De la ultimul IMM am strâns 9 romane și în continuare o să vă scriu câteva cuvinte despre fiecare.

 Am primit:

dada

img_2341

De la librăria online Libris am primit pentru rencenzie următoarele titluri: „Mic dejun la Tiffany” de Truman Capote, „Panica” de Lauren Oliver, „Lumina iubirii” de Jay Asher și „După cutremur” de Haruki Murakami. (Recenziile pentru primele două le puteți accesa cu un simplu click pe titlu.)  Sunt foarte curios în legătură cu noul roman semnat de Jay Asher – primul său roman a fost uimitor, al doilea nu m-a impresionat în mod deosebit și rămâne de văzut dacă cel de-al treilea va fi pe măsura așteptărilor. Cât despre „După cutremur”, este cel de-al patrulea volum de Haruki Murakami pe care îl citesc. Până acum autorul nu m-a dezamăgit,dar o să-mi exprim pe larg părerile despre carte într-o viitoare recenzie.

img_2343

De la Black Button Books am primit „Uite-aşa o pierzi” de Junot Díaz,un roman extrem de amuzant pe care trebuie neapărat să-l includeți pe lista de lecturi în 2017 😉 Editura se află la început de drum, așa că le puteți ura bun venit pe piața literară cu o mică apreciere a paginii de Facebook.

img_2336

De luna aceasta suntem încântați să colaborăm și cu editura Booklet Fiction și am ales să începem această colaborare cu „Legenda” de Marie Lu.Cartea este scrisă impecabil, m-a surprins plăcut și recenzia este pe drum.

Am cumpărat: img_2344-horz

Am profitat de reducerile de Black Friday pentru a comanda câteva titluri de pe Elefant, pe care probabil că o să ajung să le citesc tocmai în iulie. Îmi doream „Printre tonuri cenușii” de Ruta Sepetys de când autoarea a venit în România și a promis că va scrie o carte despre istoria noastră. „Si am privit cu totii spre cer…” de Tommy Wallach am cumpărat-o pentru că, asemenea personajelor, și eu pot număra zilele până la încheierea liceului și va fi interesant să văd dacă mă regăsesc oarecum în conflictele interioare ale protagoniștilor.
img_2338

„Revolutionary Road” de Richard Yates a fost ecranizată în 2008 și pelicula cu Leonardo DiCaprio si Kate Winslet in rolurile principale a obținut nominalizări la premiile Oscar, Globul de Aur si BAFTA, așa că am considerat că trebuie să o am în bibliotecă.

img_2346

Și în final, un nou membru al familiei, Kindle Glare 6! Am tot înghesuit noile achiziții în bibliotecă, dar spațiul este limitat și nici bugetul nu îmi permite să cumpăr toate cărțile de pe lista de lecturi. Cărțile în format electronic sunt și mai ieftine decât cele tipărite și mai ușor de accesat. Evident că nu o să renunț definitiv să-mi iau cărți în formatul clasic, dar până îmi fac eu ordine în bibliotecă, o să încerc să citesc mai multe eBook-uri. Am cumpărat acest Kindle de pe emag luna trecută și sunt mulțumit de el, deși , dacă eram mai bine informat, aș fi cumpărat o versiune care să-mi permită să modific luminozitatea, pentru a putea citi și în întuneric. O să îl iau cu mine și la facultate și în toate excursiile de anul viitor. P.S. Fragmentul de pe cutie este din Miss Peregrine de Ransom Riggs,unul dintre romanele mele preferate!

Cam acestea ar fi noutățile…  Vă urez sărbători fericite și numai bucurii în noul an! 😉

In My Mailbox #20

Salutare, cititori! Deși eram absolut convins că ultimul an de liceu nu-mi va permite să mai citesc, deocamdată reușesc să împac școala cu lectura. (Viața socială e la pământ, dar asta e altă poveste). În șapte săptămâni de școală am citit șapte romane și sper să apuc să-mi completez provocarea Goodreads până în decembrie. Am tot spus că nu o să mai cumpăr cărți  (doar am atâtea necitite în bibliotecă) dar luna viitoare este Black Friday și în Decembrie este Crăciunul, așa că economiile mele sunt ca și cheltuite.

Am cumpărat: 

img_2317

Nerve” de Jeanne Ryan: Pe 16 septembrie a avut loc premiera filmului Nerve în cinematografele din România și tot atunci am adăugat și eu cartea pe lista de lecturi. Câteva zile mai târziu am găsit-o pe Elefant la jumătate de preț și cu transport gratuit. Am comandat-o. Pot spune că este o lectură ok, alertă, de care vă puteți bucura într-un week-end. Dacă sunteți ca mine și nu vreți să vedeți filmul până ce nu ați citit cartea, nu vă faceți probleme – singurul lucru pe care îl au în comun cartea și filmul sunt numele protagoniștilor, în rest totul a fost schimbat.

Am primit:

img_2320

Marat” de Natașa Alina Culea: Luna aceasta am fost destul de norocos încât să câștig romanul Marat la un concurs organizat de autoare pe Goodreads. Este prima dată când câștig o carte și îi mulțumesc autoarei pentru oportunitatea de a-i citi povestea. Este un roman de dragoste, acțiunea se desfășoară în China și dacă v-am stârnit curiozitatea puteți găsi citate și informații pe blogul autoarei.

img_2319

Nu veți avea ura mea” de Antoine Leiris: De la partenerii noștrii, Libris, am primit două volume pentru recenzie. Nu veți avea ura mea este unul dintre ele, un roman cutremurător despre urmările atentatului terorist de anul trecut de la clubul Bataclan din Paris. Volumul este un manifest anti-violență de o frumusețe tragică. Autorul și-a pierdut soția și mama fiului său, Melvil, dar refuză să le răspundă teroriștilor cu aceeași mânie care a curmat viața persoanei iubite. În ultimele zile am tot încercat să duc la bun șfârșit recenzia cărții,dar este dificil să surprinzi tragedia cuiva, durerea și pierderea în 1000 de cuvinte.

img_2316

Biblioteca sufletelor” de Ransom Riggs: Cel de-al doilea titlu trimis de prietenii noștrii de la Libris a fost  Biblioteca sufletelor. Am așteptat lansarea acestei cărți mai mult de un an și nu aș putea fi mai fericit, acum că mi-am completat colecția Miss Peregrine. A fost o lectură excepțională, chiar mai bună decât mă așteptam. După ce am terminat-o, week-end-ul trecut, am rămas cu un book hangover, de unde îmi dau seama de obicei că am citit o carte bună 😀 Recenzia în curând!

În final, o poză de grup:

img_2321

In My Mailbox #19

img_2291Salutare, cititori! A reînceput școala și putem să ne luăm adio de la ochelarii de soare și trândăveală. Dacă săptămâna trecută făceam eforturi supraomenești să țin ochii deschiși pe parcursul orelor de curs, acum, mulțumită frigului și ploii care îndeamnă la visare, îmi este aproape imposibil. Am avut parte de un început de săptămână frumos, la aflarea veștii că aproape toate actrițele mele preferate au câștigat câte un Emmy: Sarah Paulson (din „American Horror Story”), Kate Mckinnon („SNL”), Amy Poehler (a câștigat după opt nominalizări) și bineînțeles Tatiana Maslany (din „Orphan Black”). Ziarul Libertatea a considerat victoria Tatianei o reușită a românilor, deși actrița este în proporție de 10%   „româncă”. Nu uitați că luna aceasta revin serialele American Horror Story cu sezonul 6 și Cum Să Scapi Nepedepsit cu sezonul 3. Cu toată agitația de început de an, mi-am făcut timp și pentru două lecturi despre care o să vă scriu mai multe în continuare.

În materie de cărți, vara aceasta a fost ca nicio altă vară. Am cumpărat în total 40 de titluri, dintre care 25 au ajuns în biblioteca mea, restul aparțin mamei și surorii mele. Mai am spațiu de 4-5 cărți maxim pe un raft, după care voi fi nevoit să citesc în format electronic. Sunt extrem de încântat că am reușit să umplu o bibliotecă cu aproximativ 200 de cărți înainte de a împlini optsprezece ani 🙂 O să revin cu poze când mai trec pe la bunici, unde am toate cărțile.  Asta a fost ca o paranteză, acum revin la ultimele achiziții.

Am cumpărat:

Septembrie a însemnat și prima mea comandă de la un anticariat. Este vorba de PrintreCărți.ro. Am comandat șapte cărți. Sincer nici nu prea știam la ce să mă aștept de la comandă, dar am fost mulțumit de rezultat. Nu dau nume (Anticariatul de noapte), dar unele companii de acest fel sunt sub orice critică. În orice caz, de luni bune căutam să-mi cumpăr epopeea fantastică scrisă de Elias Lönnrot, Kalevala. Cartea nu a mai fost editată în România de mult timp și dacă nu o găseam la anticariat, mi-aș fi cumpărat-o în engleză. De ce îmi doream aceaste volume de poezie? Sunt pasionat de folclorul și mitologia nordică și Elias Lönnrot este pentru finlandezi ce este Eminescu pentru noi. Kalevala a fost revoluționară pentru că vorbea despre istoria statului finlandez pe vremea când Finlanda nici nu visa să fie stat independent. Puțini oameni știu asta,dar Kalevala a stat drept inspirație pentru Stăpânul Inelelor, însuși J. R. R. Tolkien fiind fascinat de povestea în versuri. Cărțile pe care le-am cumpărat eu au fost tipărite acum 50 de ani și scrisul s-a șters pe alocuri,dar o voi citi neapărat când o să am mai mult timp.  Și ca să închei vă spun că încă mai lucrez la romanul despre un tânăr introvertit finlandez și aș putea utiliza niște legende din Kalevala  🙂)

1-horz

The Picture of Dorian Gray de Oscar Wilde: Am cumpărat-o în engleză pentru că, deși vreau să o citesc, parcă nu reușesc niciodată să o termin. În trecut am împrumutat-o de la bibliotecă și am obținut-o în format PDF, dar am tot abandonat-o. Sper că voi reuși să o duc la bun sfârșit,acum că o am în bibliotecă. Coperta este puțin deteriorată și notele critice se întind pe 50 de pagini înainte de romanul propriu-zis, dar cu puțină răbdare, trec și peste asta.

4

Diavolul şi domnişoara Prym de Paulo Coelho: A treia carte de Paulo Coelho pe care o citesc, am terminat-o în două zile și o noapte albă. Tema este lupta dintre bine și rău, o parabolă a firii umane. O recomand și eu deja mi-am trecut în lista de cumpărături un alt titlu al acestui autor. Am hotărît ca Alchimistul, cea mai cunoscută carte a lui Coelho, să fie ultimul dintre romanele lui pe care o să îl citesc.

img_2288
  Atracţia de Sylvia Day: Ok,deci cartea aceasta o cumpărasem pentru mama, dar ea și-a mai cumpărat 11 volume în august și am decis că se poate lipsi de o carte 🙂) De la ea am moștenit pasiunea pentru literatură. Oricum, am auzit numai vorbe bune despre Sylvia Day și sunt curios cum scrie. Cu 15 cărți în lista de lecturi nu știu când o să-i vină rândul.

img_2285

Îmi cer scuze pentru calitatea pozelor. Am încercat să modific balansul de alb,dar nu vă doriți să vedeți ce a ieșit, credeți-mă.

Am primit:

De la partenerii noștrii, librăria online Libris am primit pentru recenzie două titluri. Mulțumesc frumos! Primul se numește Magonia și este scris de Maria Dahvana Headley. Am citit-o în week-end dar nu am nicio idee cum să vă explic subiectul cărții. E nebunie curată… Corăbii pe cer, păsări care îți intră în plămâni, o fată care moare și un băiat care moare după ea. Este o carte ciudățică pe care ori o să o îndrăgiți ori o să vă displacă profund, dar care nu vă poate rămâne indiferentă. Eu fac parte din prima categorie de cititori și sper ca recenzia să fie pe măsura poveștii.

img_2301

Al doilea volum primit pentru recenzie este La sud de graniță, la vest de soare de Haruki Murakami. Da, m-am întors la Murakami, la un an după ce am terminat Pădurea Norvegiană. Am citit un sfert din roman ( inclusiv în pauze la școală) și dacă timpul este de partea mea, o să o citesc până săptămâna viitoare. Dacă ați ajuns până aici cu lectura, vă mulțumesc pentru timpul acordat și sunt curios ce ați achiziționat voi în ultima lună.

img_2303

In My Mailbox #18

IMG_21251s

Salut! Am decis să scriu un articol despre ce mai am prin bibliotecă înainte să mă întorc la citit. În ultima zi de școală am primit bursa de merit și tot în aceeași zi am cheltuit până la ultimul bănuț pe cărți ( am intrat puțin și în economiile personale). Am făcut trei comenzi de pe Libris și Okian, în funcție de oferte. Cărțile de pe Okian au sosit abia peste o lună pentru că mi-am comandat un titlu din Marea Britanie. De atunci am încercat să profit cât mai mult de vacanță, pentru că nu știu cât timp liber voi avea odată ce va începe școala. Luna trecută am reușit să citesc șapte cărți și în continuare puteți afla ce am citit și ce urmează să citesc, care sunt recomandările mele pentru ultima lună de vară:

Am primit pentru recenzie romanul Amalia de Liza Karan (Editura Virtuală,2016) și ,dacă sunteți interesați, mi-am descris experiența cu această carte aici .

IMG_2163

Am fost extrem de încântat să descopăr ediția ilustrată a bestseller-ului Codul lui Da Vinci de Dan Brown (RAO,2007) la jumătate de preț pe Libris. Povestea în sine este interesantă și autorul știe cum să mențină atenția cititorilor, nici nu se pune problema că v-ați putea plictisi. Am cumpărat-o pentru că profesoara de română ne-a spus odată enervată că ea nu va citi niciodată romanul lui Dan Brown, că nu merită toată atenția de care are parte sau ceva de genul. Apoi mi-am amintit ce ne-a recomandat ea să citim și… aceasta a fost prima carte pe care am citit-o imediat ce am intrat în vacanță.

IMG_2132

Cartea secreta a Fridei Kahlo de F.G. Haghenbeck (Nemira,2016) este biografia romanțată a celebrei pictorițe mexicane, o artistă a cărei viață a fost cât se poate de controversată. Pe parcursul vieții Frida a fost soție, amantă,atee, bisexuală, comunistă, bolnavă,muză, bucătăreasă,nepoată a morții și mai târziu a devenit un simbol al Mexicului. Personalități ale epocii precum Picasso,Salvador Dali, Ernest Hemingway,Henry Miller,Troțki și Georgia O’Keeffe au fost inspirați de spiritul liber și mâncărurile delicioase ale Fridei. I-am acordat cinci stele pe Goodreads și o să revin cu o recenzie.

IMG_2146

Mara Dyer. Inceputul de Michelle Hodkin (Trei,2016). Acum doi ani am obținut cartea în format PDF dar după cincizeci de pagini am renunțat la lectură, cu speranța că va fi lansată și la noi și voi putea să o adaug în bibliotecă. Iată că s-a întâmplat, mulțumită editurii Trei. A fost o lectură distractivă,deși mi s-a părut mai înfricoșătoare la prima citire. În orice caz, o recomand amatorilor de supranatural.

IMG_2164

Fata Din Tren de Paula Hawkins (Trei,2015): Am citit cartea aceasta pentru că toată lumea o citește (inclusiv președintele Obama) și eram curios încă de când am văzut afișul filmului la cinematograf. Este bine scrisă și povestea te captivează, dar nu mi se pare nicidecum «o revelație» sau «următorul fenomen literar». Sunt ecouri din „Fata disparută” de Gillian Flynn (pe care am adorat-o) și dacă vă intrigă thrillerele psihologice o să aveți o surpriză plăcută. În concluzie a fost o lectură bună, dar nu excepțională, așa cum a fost recomandată de criticii New York Times.

IMG_2154

Fata cu toate darurile de M.R. Carey (Nemira,2016): Spre deosebire de „Fata din tren”, romanul lui M.R.Carey își merită pe deplin prestigiul. Încă nu am realizat un clasament al lecturilor de anul acesta, dar când o voi face, puteți fi siguri că veți regăsi romanul acesta în primele trei poziții. Îl recomand cu toată căldura și vă promit că mesajul autorului va rămâne în memoria voastră mult timp de acum încolo. Ce m-a convins să citesc povestea a fost următoarea recomandare: „Daca cititi un singur roman anul acesta, sa fie Fata cu toate darurile, e fantastic!“ – Martina Cole. 

IMG_2148

Stephen King – ” It „,”Jocul lui Gerald„,”Carrie„: Mi-am cumpărat și trei romane scrise de „maestrul horror-ului” și sunt nerăbdător să le citesc. It este cea mai bună lucrare a autorului, dar are aproximativ 1400 de pagini și nu mă văd citind-o prea curând. În schimb, până la șfârșitul vacanței am în plan să citesc Carrie.

IMG_2150

IMG_2152

14030746_1031515826945171_1073390336_n

Sticletele de Donna Tartt (Litera,2015) este o carte pe care mi-o doream de foarte mult timp dar, la fel ca It, are peste 1100 de pagini și este puțin probabil să o citesc anul acesta.

IMG_2141

Cinder de Marissa Meyer (Puffin,2012): Asta citesc în momentul de față. Am parcurs jumătate din poveste și pot spune că so far so good. Este o lectură captivantă, plină de umor și suspans. Mi se pare că are ceva în plus față de alte romane de ficțiune dar nu mă pronunț până nu o termin.

IMG_2157

Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald (Polirom,2013): Mă bucur că am găsit ediția tie-in (mi s-a spun că nu se mai publică, dar cred că mai sunt câteva exemplare pe Okian). Romanul este unul clasic, de care sunt sigur că ați auzit cu toții. Va fi interesant să îl citesc în sfârșit după ce am găsit atâtea citate și analize ale poveștii în alte cărți pentru adolescenți.

IMG_2162

De veghe in lanul de secara de J.D. Salinger (Polirom,2011): Un alt roman clasic despre maturizare, perfect pentru o zi toridă de vară. Am așteptări mari de la autor și sper să nu fiu dezamăgit.

IMG_2143

The Diary of a Young Girl după Anne Frank: Faimosul jurnal al tinerei Anne Frank a fost publicat în sute de ediții și traduceri diferite și este una dintre primele 10 cărți ale lumii ca număr de exemplare vândute. Momentan nu sunt pregătit pentru o mini-depresie așadar o să-l mai păstrez puțin în bibliotecă.

IMG_2155

All the Bright Places de Jennifer Niven (Penguin Books,2015): Pentru că nu poți avea niciodată destule cărți despre depresie, corect? Știu că romanul a fost lansat și la noi în țară la editura Trei, dar l-am găsit redus în engleză, față de ediția noastră unde trebuia să plătesc prețul întreg. Nu m-am gândit când o să-l și citesc,probabil când o să am dispoziția necesară.

IMG_2165

Ultimul dar nu cel din urmă.. Pawnee: The Greatest Town in America de Leslie Knope (Ebury Press,2014). Nu vă puteți imagina cât de mult mi-am dorit această carte. Ca să vă faceți o impresie, citiți articolul acesta de anul trecut. Am comandat cartea de trei ori, după ce de două ori mi s-a spus că nu se mai tipărește. Așadar visele devin realitate, ai încredere în tine și tot pachetul. A fost o lectură incredibil de amuzantă și  fiecare poză în parte sporește plăcerea lecturii.

IMG_2138

În final,o poză de grup 🙂

IMG_2166

In My Mailbox #17

Salutare,cititori! Este luna mai si ne bucuram de noi aparitii editoriale,noi seriale si surprinzatoare schimbari climatice. Primavara aceasta biblioteca mea s-a marit considerabil si asteptam cu nerabdare sa va impartasesc bucuria ultimelor achizitii:

  •  Am cumparat:

poza 1

Jurnalul unui pusti: Rodrick e cel mai tare, Ultima picatura si Caldura mare de Jeff Kinney: In urma cu trei ani mi-am cumparat primul volum din seria Jurnalul unui pusti  si am fost incantat de format si umor. Desi initial am hotarat sa nu continui aceasta serie,de curand am gasit primele patru volume la un chiosc de ziare si ,fiind reduse,mi-am marit colectia. Recunosc ca le-am cumparat mai degraba pentru a-mi atinge obiectivul de a citi 30 de carti anul acesta 🙂 Oricum,se citesc rapid – in cateva ore poti citi toata seria.

poza 2

Pandemonium de Lauren Oliver am cumparat-o la inceputul anului, dar nu am avut „dispozitia” necesara sa o citesc. Am devorat primul volum si nu voiam sa trec la fel de repede si prin cel de-al doilea,dar este genul acela de carte pe care odata ce o incepi nu o mai poti pune jos,in ciuda tendintei descriptive. Jocul Final: Convocarea de James Frey si Moarte subita de J. K. Rowling le-am gasit tot la un chiosc de ziare. Au fost distribuite impreuna cu Gazeta Sporturilor si erau reduse cu 60 sau 70%. Sunt curios sa vad daca romanul lui Rowling este la fel de captivant ca indragita ei serie pentru copii. Despre James Frey am citit cateva articole mai putin magulitoare dar incerc sa judec cartea si nu caracterul autorului. Ambele carti de la ziar sunt destul de stufoase,asadar o sa le pastrez pentru vacanta de vara.

  • Am primit pentru recenzie: 

poza 3De la partenerul blogului,Libris,am primit doua titluri: Mandrie,Prejudecata,Zombi de Jane Austen si Seth Grahame-Smith – O reinventare a clasicei povesti de dragoste, ca pentru noua generatie, cu o premisa interesanta si personaje dinamice. Recenzia: in curand pe blog. Requiem de Lauren Oliver este ultimul volum din seria Delirium si este urmatorea carte pe lista mea de lecturi.4 Piese de Mircea Rotaru – cu autograf: Mircea Rotaru,un tanar autor, mi-a trimis „4 piese” de teatru. Profit de ocazie pentru a-i multumi inca o data si a va oferi cateva informatii despre carte.  Pe parcursul a 85 de pagini ne sunt prezentate patru situatii/ conflicte in care sunt implicate personaje desprinse din realitate. Este o lectura rapida,pentru calatorii,potrivita pentru amatorii de teatru si nu numai. Revin cu o recenzie cat de curand.

 

In My Mailbox #16

in my mailboxSalutare,cititori ! Sunt in focul tezelor si testarilor de sfarsit de an, dar printre picaturi am apucat sa citesc si doua carti,despre care veti afla in continuare.

Am primit :

De la libraria online Libris am primit pentru recenzie doua carti: Viitorul Nostru de Jay Asher si Carolyn Mackler si Jocurile Foamei: Revolta de Suzanne Collins. Prima carte o aveam in minte inca de acum doi ani cand am descoperit „Cele Treisprezece Motiv”,cealalta carte a coautorului Jay Asher si i-am luat un interviu acestuia. Nu m-a dezamagit nicio recomandare de-a lui,asa ca m-am gandit sa-i dau in sfarsit o sansa cartii. Am terminat-o ieri si o sa revin cu o recenzie dupa ce scap de teze. Revolta  este ultimul volum din seria Jocurile Foamei si abia astept sa citesc concluzia povestii lui Katniss. Multumesc mult Libris ! 😀

IMG_2053

 

IMG_2054

Am cumparat :

Tot de pe site-ul Libris,am profitat de reduceri si mi-am cumparat un nou titlu Epica si anume Inceputul Tuturor Lucrurilor de Robyn Schneider. Inca nu am avut timp sa o rasfoiesc, dar am citit descrierea si daca intr-adevar seamana cu povestea lui Jerry Spinelli,Copila-Stea, deja am castigat. Este al treilea titlu Epica pe care il citesc,dupa Intimidare si Easy.

IMG_2063

 

Am Imprumutat:

O prietena mi-a imprumutat Baiatul cu pijamale in dungi de John Boyne. Am vazut deja filmul in clasa a opta, la recomandarea doamnei profesoare de romana. Cartea prezinta perspectiva unor copii de zece asupra Holocaustului,este scrisa foarte bine, se citeste rapid si are un puternic impact emotional.

IMG_2061

Poza de grup 🙂

IMG_2064

In My Mailbox #9

in my mailbox  Ce mai faceti,devoratori? Eu sunt blocat cu scoala in perioada aceasta.Aseara am stat doua ore sa repet toate formulele si teoria la fizica,dar lucrarea s-a amanat X_X Am avut si un test surpriza la romana,dar acolo ma astept la nota maxima 😀 Ma folosesc de acest prilej pentru a-mi motiva absenta de pe blog:am intrat in perioada lucrarilor!!!

Am avut timp sa dau si o comanda micuta la Libris.Mi-am cumparat urmatoarele trei volume din seria Georgina Kincaid la pretul de 18 lei: Nopti de sucub,Vise de sucub si Patimi de Sucub. (Ierta-ti pozele.Eram grabit sa fac tema la romana cand le-am facut :)) Vestea buna este ca am apucat sa citesc mai mult in week-end-ul asta.Georgina Kincaid este o eroina dura si complicata.Actiunile ei m-au tinut in suspans capitole intregi – chiar si atunci cand nu se lupta.Dar o sa aflati mai multe despre asta in recenzie 🙂

wpid-2014-03-10-19.12.21.jpgwpid-2014-03-10-19.12.33.jpgwpid-2014-03-10-19.12.41.jpgVoi ce ati mai achizitionat?

In My Mailbox #8

in my mailbox  Ce mai faceti,devoratori? 😀 Eu luna asta mi-am cumparat o multime de carti si sunt extrem de entuziasma.V-am aratat prima parte in postarea de Valentine’s Day,iar acum o sa va arat ce am mai cumparat de curand.Azi mi-a sosit si pachetul de la Libris,deci nu mai trebuie sa astept pana luni.Ura 😀

AM CUMPARAT:     IMG_1239IMG_1240IMG_1241  ( Delirium si Percy Jackson mi le doream de mult timp si cand le-am vazut la expozitie mi-am zis ca trebuie sa le am. Hunger Games o am si in format electronic,dar m-am gandit ca n-ar strica sa am o copie tiparita ❤ Sunt de moda veche,prefer cartile tiparite in locul celor electronice.)

De pe Libris mi-am comandat „Tradari” de Lili St.Crow,volumul doi din seria Altfel de ingeri. Am iubit primul volum si eram curios cum o sa continuie seria.Sora mea si-a comandat „Placinta este dulce la sfarsit”,o carte despre o adolescenta-detectiv si „Wrong Place,Wrong Time”, o lectura scurta (de vreo 100 de pagini) pentru inainte de culcare 😀 O sa le citesc si eu cand o sa am timp.

IMG_1245IMG_1244Si poza de grup…

IMG_1237– Voi ce ati mai cumparat?

 

In my mailbox #4

in my mailbox

Ce mai faceti,devoratori ?? Ce carti v-ati mai cumparat ? Eu in ultimul timp am fost cam ocupat citind cartile pe care le am de mult timp in biblioteca , pentru a putea sa-mi cumpar altele noi. Voi face o vizita saptamana viitoare la librarie,cel mai probabil, dar pana atunci mi-am cumparat doua carti noi (le-am citit pe amandoua,iar recenzia uneia dintre carti este deja pe blog). De la editura ARTHUR mi-am cumparat Jurnalul unui pusti de Jeff Kinney (mi-a placut enorm) , iar de la LEDA mi-am luat Maximum Ride si am citit-o in cateva ore( De asemenea,a fost tare experienta.)

2013-07-01 13.26.40

2013-07-01 13.26.53

2013-07-01 13.27.40

Pe langa acestea , am primit de la Marni Bates o multime de autografe amuzante si un semn de carte cu `AKWARD’ facut chiar de autoare. Il ador! Iar pe plic Marni m-a numit un ROCKSTAR REVIEWER. Thank you so much for your kind words and for this amazing swags , Marni ! You can also read the interview with Marni here.

2013-07-08 12.39.06

2013-07-08 12.39.11

2013-07-08 12.39.19

2013-07-08 12.39.29

2013-07-08 12.38.32

  Si acum … surpriza cea mai mare pentru mine ! Acum cateva saptamani am primit prin posta un plic roz din America. Ma intrebam de la ce autor poate sa fie … Rachel R. Russell ! Va suna cunoscut ? Ei bine , este autoarea cartii Jurnalul unei pustoaice. Am fost foarte incantat ca ea imi apreciaza blogul si mi-a trimis autografe , autocolante si mi-a multumit pentru promovarea volumului sase din Jurnalul unei pustoaice  , care urmeaza sa fie publicat si in Romania in curand 🙂 Cand am vazut expeditorul am fost oarecum socat. De cand am inceput blogul din Ianuarie am reusit sa colaborez cu cativa autori recunoscuti in afara : Tammara Webber , Darren Shan si altii , dar nu ma asteptam la asa o surpriza. Thank you so much,Rachel !  It`s such a honor to have your book on my blog!

2013-06-07 17.50.50

Cam atat deocamdata , dar o sa va tin la curent cu noile carti pe care le primesc sau le cumpar 🙂 Urmariti blogul in continuare , deoarece va pregatesc si alte surprize 🙂

dev logo

In my mailbox #3

in my mailbox

Hei, devoratori 🙂  Ce mai faceti ?? Eu tocmai am scapat de teze si de groaznicele biletele la matematica  si o sa fiu putin mai liber o perioada … Asta insemnand ca peste 2 saptamani  termin scoala si apoi dau examenele. Grrr! Imi pare rau ca nu am reusit sa imi tin promisiunea si sa fac pagina de Facebook blogului , dar promit ca ma voi revansa oricand dupa 26 iunie. Am sa va arat in schimb o noua carte care mi-a venit astazi de la Bookdeporitory, din Marea Britanie … Este vorba despre „Counting Backwards„ de Laura Lascarso. Imi amintesc ca v-am vorbit de cartea asta acum ceva timp la o rubrica ,, Want to read ” si acum o sa ajung sa o si citesc … Vedeti,am relatii … :> Doar glumeam,am contactat-o pe Laura si ea s-a aratat incantata sa lase blogul Devoratorul de carti sa promoveze aceasta carte , asa ca pe langa recenzie si interviu cu autoarea o sa aveti parte si de o premiera pe blogul meu : traducerea primelor doua capitole in romana , prin bunavointa autoarei. Thank you so much ,Laura! This book totally make my day ! Sper sa va placa cartea la fel de mult ca mie…

2013-05-29 20.54.45

2013-05-29 20.56.31

2013-05-29 20.57.27

Asta a fost tot deocamdata … Revin cu vesti si cu mai multe surprize. Continuati sa urmariti blogul , devoratori 😉