Recenzie: Viata secreta a marilor scriitori de Robert Schnakenberg

Niciodata marea literatura n-a fost atat de amuzanta.
Pornind de la William Shakespeare si ajungand pana la Thomas Pynchon, Viata secreta a marilor scriitori ne prezinta o serie de portrete scandaloase si necenzurate ale scriitorilor celebri, incercand sa abordeze toate intrebarile dificile pe care profesorii de liceu se tem sa le puna: Care-i treaba cu Lewis Carroll si fetitele? E adevarat ca J. D. Salinger isi bea propria urina? Cu cate femei ‒ si barbati – s-a culcat, de fapt, Lord Byron? Si cum se face ca lui Mark Twain nu-i placeau copiii?


 Recenzie:

Surorile Brontë au trăit într-o casă înconjurată din trei părți de cimitire.

Cu un titlu ce a determinat cel puțin un profesor de literatură să-și dea ochii peste cap, Viaţa secretă a marilor scriitori ne propune o versiune necenzurată a  istoriei literare, completată cu anecdote, mărturii și secrete din viața celor mai strălucite minți artistice din toate timpurile. Robert Schnakenberg dezminte încă de la început mitul conform căruia geniile literare au dus o viață austeră, lipsită de controverse, dimpotrivă, autorul promite să dezvăluie informații incomode spre încântarea amatorilor de senzațional. La prima vedere, cartea se prezintă ca un fel de „revistă deghizată” în sensul în care biografia fiecărui scriitor este însoțită de câteva articole de „ziar” uneori satirice, alteori dramatizate pentru a capta atenția cititorilor. Dacă v-ați întrebat vreodată cum integrează scriitorii experiența personală în operă, veți fi intrigați să descoperiți că sursele de inspirație sunt dintre cele mai neașteptate. Cartea lui Schnakenberg practic „cartografiază” viața a 41 mari scriitori – în mod cronologic, de la Shakespeare până la Thomas Pynchon. Dacă nume precum Hemingway, Sartre și Kafka nu mai necesită nicio introducere, nu toți cititorii sunt familiarizați cu Toni Morrison, Carson McCullers sau William Burroughs și operele lor- pentru cititorii aflați în căutarea de noi recomandări literare, cartea aceasta va fi o adevărată comoară. Construit ca o enciclopedie cu informații triviale și ilustrații în culori vii, acest ghid practic de a înțelege mecanismele complicate ale minții de scriitor scoate la lumină o mulțime de detalii surprinzătoare despre titanii literaturii mondiale. De exemplu, știați că Mark Twain a început să fumeze la vârsta de 8 ani și până la finalul vieții a fumat peste douăzeci de țigări pe zi? Sau că J.R.R. Tolkien a inventat paisprezece limbi diferite, fiecare cu propriul alfabet? Vă imaginați că Sylvia Plath avea un IQ de geniu – 166? Cartea surprinde totodată nevrozele și fobiile ce au influențat scrierile a zeci de prozatori și poeți – Emily Dickinson, ale cărei poeme de dragoste evocă o puternică admirație pentru o ființă necunoscută, a decis să trăiască complet izolată, vorbind cu prietenii și familia din spatele unei uși închise, aparent din cauza unei traume în dragoste.

Agatha Christie suferea de o afecțiune numită disgrafie, care o împiedica să scrie lizibil. Toate romanele ei au fost dictate.

Rămâne la latitudinea cititorului dacă alege să valorifice cunoştinţele literare sau blamează cartea pentru că dezonorează memoria scriitorilor consacrați. Un neajuns în redactarea cărții mi s-a părut lipsa obiectivității – autorul este cât se poate de subiectiv când vine vorba de convingerile sale asupra evenimentelor povestite (asta deși încurajează cititorii să își formeze propria opinie). Și pe alocuri sursele citate nu sunt tocmai demne de încredere (bloguri despre teorii ale conspirației) sau și mai rău, lipsesc cu desăvârșire. Poate că încercarea de a transforma fiecare conflict minor  din lumea literară într-o poveste senzațională, nu a fost cea mai inspirată abordare pentru  Schnakenberg. Oricum ar fi, cartea este ușor de citit – o puteți răsfoi în autobuz sau puteți să treceți direct la autorul preferat și să vă minunați de toate aceste detalii obscure pe care cu siguranță le veți împărtăși cândva prietenilor: „Hei, ați auzit că Maria tocmai s-a logodit? Ce nebunie! Edgar Allen Poe s-a însurat la 27 de ani, cu verișoara lui de 13 ani.” Bine, poate că nu este cel mai bun exemplu și nu vă recomand să-l aduceți pe Poe în discuție la o petrecere, dar cartea demonstrează că fiecare om are defectele sale și este recomandat să judecăm opera, nu persoana. Vă pot sfătui să vă păstrați mintea deschisă și să tratați indexul cărții ca pe o listă de lecturi obligatorii, pentru că în principiu acesta este scopul întregii colecții- de a reintroduce operele clasice unei noi generații de cititori. Selectați autorii de care sunteți interesați și faceți propriile cercetări- există câte ceva pentru fiecare, fie că sunteți adepții poeziei, ai romanelor experimentale, criptice sau din contră, vă pasionează poveștile de dragoste.  Cartea mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie și voi o puteți achiziționa online din categoria cărți beletristică. Multumesc pentru lectură și spor la citit!


Scor: 4/5


 

 

 

 

 

Anunțuri

Recenzie: Frânturi de lumină de Amie Kaufman și Meagan Spooner

Al treilea volum al Trilogiei Constelatii, bestseller New York Times;
O tulburatoare poveste despre dragoste si curaj, un omagiu pentru omenire si pentru unul dintre cele mai pretioase atribute ale sale: puterea de a alege. 

Intr-un viitor in care oamenii au gasit modalitatea de a calatori in univers si de a infiinta colonii pe alte planete, doi tineri, Sophia si Gideon, incearca sa-l rastoarne pe cel pe care il considera responsabil de moartea multor oameni: bogatul om de afaceri LaRoux. Desi lupta separat, sub identitati false, drumurile li se intersecteaza si se indragostesc. Treptat, descopera ca toti cei pe care ii credeau aliati ai dictatorului ii sunt, de fapt, victime. 
Surpriza cea mai mare vine atunci cand si fortele enigmatice folosite de LaRoux – Soaptele – se dovedesc a fi nu calai, ci victime, entitati inteligente din univers la fel de dornice de libertate ca si oamenii pe care ii posedau.


Recenzie:

Deși capitolul final al îndrăgitei drame spațiale s-a lăsat așteptat mai bine de doi ani și între timp aproape că îmi pierdusem speranța de a-mi completa seria în română, mă bucur că editura Trei a decis să lanseze în cele din urmă concluzia trilogiei. Acum, după ce am parcurs întreaga poveste din perspectiva celor șase protagoniști, pot spune că sunt impresionat de iscusința de care au dat dovadă autoarele în construcția universului fictiv. Până acum s-a pus accentul pe extinderea acestui univers (deplasarea prin hiperspațiu pe Elysium, Avon și Corint) și descifrarea misterului propriu-zis a căzut în planul secundar, dar fiind ultimul roman, Frânturi de lumină promite să pună capăt întregului conflict, înt-un ultim efort al eroilor principali de a salva umanitatea. Și în ciuda faptului că volumul are aproximativ 600 de pagini (mai mult decât suficient pentru a oferi seriei un final adecvat)- consider că prima jumătate a poveștii nu evoluează destul de rapid în comparație cu alte momente ale narațiunii. Pe Sofia Quinn, tânăra carismatică care caută să-și răzbune tătăl și Gideon Marchant, hackerul genial supranumit „Valetul de Inimă Roșie” i-am cunoscut deja în Fărâme de șoapte și dacă fiecare cuplu din serie a avut la dispoziție un întreg roman să își dezvolte relația, cei doi sunt oarecum dezavantajați de structura cărții. Este nevoie doar de căteva capitole pentru ca aceștia să renunțe definitiv la suspiciuni și să se regrupeze într-o echipă, ceea ce nu pare extrem de credibil. În plus, cei doi nu se încred unul într-altul până aproape de final, dar cu toate asta își doresc o relație, fiind o situație deja confuză. Fiecare personaj acționează din propriile convingeri și este interesant să privești cum relațiile sunt afectate de motivații ascunse, deși toți sunt determinați să pună capăt crimelor comise de Roderick LaRoux. Fanii seriei vor fi încântați să afle că atât Lilac & Tarver precum și Jubilee & Flynn își fac apariția și în ultimul volum, având un rol important în lupta împotriva corporației LaRoux Industries, ceea ce a reprezentat un mare plus pentru mine pentru că fiecare personaj reusește cumva să se reinventeze fața de cum i-am văzut ultima oară. Trebuie să recunosc că m-am simțit puțin dezorientat atunci când personaje secundare din primele două volume au fost reintroduse în poveste, asta pentru că a trecut ceva timp de când am terminat lectura și am uitat unele conexiuni dintre acestea. Cea de-a doua jumătate a romanului poate fi considerată o reuniune de familie, unde toate conflictele secundare se sting în anticiparea marelui final și toate personajele noastre preferate contribuie la demascarea conspirației ființelor-șoptitoare. Așa cum știți deja, seria nu dezamăgește niciodată când vine vorba de neprevăzut – și acest ultim capitol al trilogiei vă pregătește o surpriză, una pe care nu ați fi putut-o anticipa. Îmi este greu să mă despart de personajele create de Amie Kaufman și Meagan Spooner, după ce le-am urmărit destinele intersectându-se în conflictul interplanetar timp de trei ani. După acest roman am decis să iau o pauză nedetreminată de la literatura științifico-fantastic; simt că mi-ar fi greu să găsesc un înlocuitor seriei și nici nu intenționez. În clasamentul preferințelor „Frânturi de lumină” se ridică deasupra volumului „Fărâme de șoapte” dar nu se apropie de succesul primului volum „Cioburi de stele„, unul dintre cele mai bune romane s.f. pe care le-am întâlnit. Seria este dinamică, captivantă și surprinzătoare, într-un cuvânt magică și poate fi savurată și de cititorii reticenți față de genul științifico-fantastic, pentru că este în primul rând o colecție de povești de dragoste, fiecare unică în felul ei. Carte mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie și voi o puteți achiziționa online din categoria cărți beletristică. Multumesc pentru lectură și spor la citit!

Scor: 4/5


Citește și:


 

Recenzie: Inimi chimice de Krystal Sutherland

Cartea mi-a fost oferită de editura Storia pentru recenzie. Mulțumesc mult! 

Descriere:

1072045

Henry Page nu a fost niciodata indragostit. Se considera un spirit romantic fara speranta, caruia nu i-a fost dat sa intalneasca iubirea la care spera – una de tipul celor din filme, care faca inima sa tresara si sa nu-I lase sa doarma si sa manance. In schimb, s-a multumit sa invete ca sa ia note mari si sa intre la o facultate buna; dar si sa devina in sfarsit redactor-sef al ziarului de liceu. In clasa a XII-a, intr-o zi de joi, la prima ora, isi face aparitia Grace Town, iar Henry isi da seama ca totul se va schimba.

    Grace nu seamana cu fata din visurile lui – merge in baston, poarta haine baietesti care-i sunt prea mari si pare sa faca dus cam rar. E limpede ca ceva e defect in fiinta lui Grace, dar lui Henry i se pare cu atat mai frumoasa si isi doreste mai mult ca orice s-o ajute sa-si lipeasca bucatile pierdute din suflet. 


 Recenzie:

   În „Inimi chimice”, Krystal Sutherland se adresează noii generații cu mult umor și ingeniozitate, oferindu-ne personaje tridimensionale și o perspectivă dinamizată asupra iubirii adolescentine tragice. Dacă tot suntem obișnuiți cu iubirea idealizată în limitele realismului, cu îndrăgostiții care își mărturisesc sentimentele sub lumina palidă a lunii, să vedem partea aceasta întunecată, inestetică a iubirii este categoric reconfortant. Autoarea creează așadar o alternativă la poveștile de dragoste cu care ne-am obișnuit: cine spune că, pentru a fi memorabilă, iubirea trebuie să fie împărtășită sau eternă? Henry Page își împarte ultimul an de liceu între timpul petrecut cu prietenii săi, Lola și Murray, și selecția articolelor pentru ziarul școlii, unde este desemnat redactor-șef. O relație spontană nu se regăsește pe lista lui de priorități, dar Henry nu anticipează apariția misterioasei Grace Town. Grace, cu toate obiceiurile ei lipsite de sens și cu o ușoară indiferență față de micile controverse ale vieții de liceu, este un personaj atipic pentru literatura Young Adult. M-a intrigat modul cum eroina poate fi vulnerabilă și îndurerată, dar în același timp emană siguranță de sine în relațiile cu cei din jur. Henry este o persoană foarte sociabilă și se bucură de o oarecare popularitate în liceu, în timp ce fata se autoizolează. Sacrificiile pe care Henry este dispus să le facă pentru a o cunoaște pe Garce capturează perfect entuziasmul specific primei iubiri. Din partea prietenilor lui Henry, vă puteți aștepta la mult umor și ironie, dar și scurte conflicte și dezamăgiri ca în orice prietenie. Lola este probabil cel mai rațional personaj din carte, ea va încerca să-l aducă cu picioarele pe pământ pe Henry și intervine atunci când misterul ce înconjoară viața lui Grace începe să îl bântuie pe tânăr până când acesta nu se mai poate concenta la nicio altă activitate. Sadie, sora lui Henry, savant genial și copilul problemă al familiei, este fără îndoială personajul meu preferat din carte, în timp ce Murray, deși extrem de simpatic, mi s-a părut destul de stereotipizat, ceea ce m-a făcut să mă întreb dacă autoarea a întâlnit vreodată un australian (și da, se pare că este originară din Australia). La fel ca prietenul său, și Murray are parte de o dramă sentimentală, dar niciuna nu eclipsează suferința  lui Grace. Grace este captivă într-o relație din trecut, genul acela de iubire pe care o întâlnești o dată în viață și pe care nu o vei putea înlocui vreodată. Cât de greu este sa concurezi cu o astfel de iubire, stiind ca vei fi intotdeauna a doua opțiune? Aceasta este întrebarea care îl va chinui pe Henry pe parcursul romanului. Echilibrul vieții lui Grace este  fragil și pare să se deterioreze rapid, iar singurul care o poate salva pe fată din acest purgatoriu este tocmai băiatul pe care ea îl refuză.

Inimi chimice„, debutul în literatura pentru adolescenți al scriitoarei Krystal Sutherland, explorează prima iubire, între suferință și vindecare, posibilitatea de a o lua de la capăt și urmările acestei alegeri. Astfel evenimentele tragice din trecut se îmbină cu situații comice în drumul tinerilor spre maturizare. Probabil că aș fi apreciat mai mult glumele în engleză, pentru că unele jocuri de cuvinte sunt intraductibile în română. Oricum, această carte este relevantă pentru tineri și datorită referințelor culturale din cărți, filme și seriale. Dacă referințe din seria „Harry Potter” sunt destul de frecvente, tot am fost surprins să citesc despre alegerile prezidențiale de anul trecut și campania lui Hillary- aceste detalii conferă romanului acea senzație de familiaritate, fiind mai aproape de realitate. Trebuie să mulțumim editurii Storia pentru apariția acestui roman la noi în țară și bineînțeles autoarei deoarece a reușit să abordeze acest subiect sensibil într-o manieră realistă și să surprindă și alte ipostaze ale iubirii. Foarte curând voi organiza un nou concurs cu titluri de la editura Storia pe pagina de Facebook a blogului și voi reveni cu mai multe recenzii, dar acum vă urez vacanță plăcută și spor la citit!


 Scor: 5/5

 

 

Recenzie: Uite-aşa o pierzi de Junot Díaz

Cartea mi-a fost oferită de editura Black Button Books pentru recenzie. Mulțumesc ! 

Descriere:

coperte-04

New York Times Bestseller şi finalistă la National Book Award, Uite-aşa o pierzi este modalitatea câştigătorului de premiu Pulizer, Junot Díaz de a sărbători iubirea, cu toate faţetele sale: iubirea obsesivă, iubirea ilicită, iubirea pierdută, iubirea maternă.

În proza extrem de energică, inventivă, delicată şi amuzantă, poveştile din Uite-aşa o pierzi sunt expuse la dorinţa infinită şi slăbiciunea inevitabilă a inimii. Ne amintesc că pasiunea triumfă mereu în faţa experienţei şi că „timpul de înjumătățire al dragostei este veșnicia”.


Recenzie:

tumblr_ohq83mzzip1rmg6cfo1_r2_1280Uite-aşa o pierzi” este o carte care m-a pus în dificultate; am pornit de la ideea că am de-a face cu o lectură ușoară, comică și puțin controversată, având în vedere că personajul principal, Yunior, prezintă imaginea streotipică a dominicanului infidel pe care am tot întâlnit-o în filme și seriale. Primul capitol aproape că-mi confirma bănuielile, dar romanul are un farmec aparte,ceva ca o vrajă care nu îți permite să te oprești din citit. Mi-au trebuit așadar trei capitole ca să înțeleg mesajul autorului (ascuns cu subtilitate în spatele greșelilor făcute de Yunior) și încă unul, cel de-al patrulea, ca să ajung să îndrăgesc cartea în forma ei noncomformistă. Dacă în majoritatea povestirilor întâlnim evenimente ce au culminat viața lui Yunior (sosirea în America,relațiile din adolescență, boala fratelui său, pierderea marilor „războaie” ale iubirii), în cea de-a patra distingem o problemă socială și anume greutățile pe care trebuie să le înfrunte imigranții pentru a-și câștiga traiul într-o țară capitalistă. “Otravida, Otravez” este singurul capitol din carte care nu îl vizează în mod direct pe Yunior, ci redă povestea de viață a unei simple femei dominicane, bucuriile și suferințele ei de zi cu zi, iubirea pe care i-o poartă unui bărbat divorțat și teama că acesta se va întoarce la soția și copiii lui. Poate cel mai complex personaj din întreaga narațiune, femeia aceasta misterioasă m-a fascinat întocmai pentru că ea nu ar fi trebuit să fie acolo – povestea în sine pare a fi nelalocul ei printre amintirile lui Yunior. Așa că m-am gândit: de ce autorul a simțit nevoia să includă și acest personaj în carte? Ce conexiuni există între Yunior și femeia misterioasă? Inițial am presupus că ar fi vorba de una dintre fostele iubite, dar după cercetări serioase pe internet, am descoperit că ea nu a făcut niciodată parte din viața protagonistului și totuși i-a schimbat percepția asupra lumii pentru totdeauna. Nu vă pot dezvălui identitatea personajului, dar am insistat asupra acestui episod pentru că odată ce am descifrat misterul lui Díaz am realizat cât de departe de adevăr am fost în așteptările mele. Nu este doar o lectură ușoară,de amuzament; poate că așa este percepută la prima vedere,dar există o profunzime nebănuită în cuvintele lui Yunior. Poți alege să vezi infidelitățile, incapacitatea de a se dedica unei singure femei și excesele sau poți vedea evenimentele care l-au împins spre problemele de relaționare. Vinovat sau victimă, Yunior are întradevăr defectele lui, dar faptul că în final încearcă să fie o persoană mai bună dovedește că nu este chiar un caz pierdut, ci ar putea fi „excepția” de la regulă. Nu știu dacă prontagonistul a fost inspirat din experiența de viață a autorului,dar cred că ar fi mai bine să nu aflu.

„Ana Iris m-a întrebat odată dacă-l iubesc iar eu i-am vorbit despre luminile din vechea mea casă din capitală, despre cum pâlpâiau și nu știai niciodată dacă urmau să se stingă sau nu. Îți lași treaba deoparte și aștepți și nu poți face cu adevărat nimic până ce luminile nu se hotărăsc. Asta, i-am spus, este ceea ce simt.”

Personal nu aș scrie o carte a cărei acțiune să se desfășoare în țara mea pentru că nu aș tumblr_my0ys4gdfx1sfyt8fo1_1280putea reprezenta obiectiv societatea, tradițiile și așa mai departe, dar întotdeauna mă bucur să descopăr mici frânturi din istoria și obiceiurile unei culturi prin intermediul romanelor citite (oricât de subiective ar fi ele). De acum voi asocia cultura dominicană cu Junot Díaz, așa cum îi asociez pe britanici cu Shakespeare. Oricum, ideea de a lăsa câteva cuvinte în limba natală a autorului mi s-a părut inspirată. Mereu mă întreb ce semnificații ale poveștii rămân lost in translation și mulțumită acestui roman mi-am mai potolit curiozitatea (plus că anumite detalii sunt ușor incomode și m-am bucurat că nu a trebuit să le citesc în română). În finalul romanului regăsim Ghidul Infidelului În Dragoste și dacă ar trebui să aleg un titlu alternativ pentru întreaga narațiune sau să fac rezumatul a tot ce am citit într-o singură propoziție, nici nu m-aș gândi la altceva. Sfatul meu este să citiți romanul lui Díaz cu mintea deschisă,preferabil cu dispoziția de a vă distra. Nu vă grăbiți să-l condamnați pentru că odată cu societatea și iubirea a evoluat și dragostea modernă nu ține cont de rațiune. Puteți comanda cartea de aici.


Scor: 4/5

patru stele

Recenzie: Mic dejun la Tiffany de Truman Capote

Cartea mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie.Mulțumesc mult!

Descriere:

571513Mic dejun la Tiffany este povestea unui scriitor care isi aminteste ca a cunoscut-o in urma cu cincisprezece ani, pe cind locuia intr-un vechi apartament din New York, pe Holly Golightly, o fata excentrica si misteri­oasa, care locuia in aceeasi cladire. In scurt timp, scri­itorul aspirant de atunci si fata aceasta ciudata, pe a carei carte de vizita era scris „calatoare”, devin prie­teni apropiati, iar opiniile si modul de viata neconven­tional, precum si lucrurile neobisnuite pe care le afla despre trecutul si aventurile prin care a trecut vecina sa ajung sa-l fascineze tot mai mult. Firul narativ simplu, liniar al microromanului ii permite lui Capote sa-si rafineze stilul caracteristic minimalist, intr-o forma vie si proaspata, care i-a adus un succes masiv la cri­tica si public. Cartea a cunoscut o ecranizare celebra in 1961, cu Audrey Hepburn in rolul principal.


Recenzie:

Experiența mea de cititor în 2016 nu ar fi fost completă fără acest (semi)roman pe care l-am devorat în două ore, deși nici nu am simțit cum a trecut timpul. Mi-am propus să citesc 50 de pagini înainte de culcare, pe care le-am transformat în 100,apoi 150 și tot așa până când am constatat că nu mai rămăsese nicio pagină de citit. De vină ar fi ritmul accelerat al narațiunii, care nu-ți permite să te plictisești și desigur, Holly Golightly, una dintre cele mai fascinante eroine din câte a întâlnit literatura contemporană. Membră a înaltei societății tumblr_o4j5i1xscg1uope3no1_500newyorkeze datorită carismei și protejata unui important gangster ajuns după gratii, Holly duce o existență lipsită de responsabilități și consecințe. Își formează o idee idilică despre viață ca o călătorie spre o destinație necunoscută și urmează acest principiu fără ezitări. Se consideră o ființă liberă la fel ca motanul roșcat căruia refuză să-i dea un nume, strigându-l pur și simplu „Cat” și confirmă spusele impresarului ei: „Este o impostoare, dar una adevărată„. Deși este întreținută de numeroșii ei pretendenți și sfârsește prin a se logodi pentru o poziție socială , ea se agață în continuare de iluzia libertății,a vieții mondene și fastuoase pe care și-a creat-o. Pentru Holly, să își servească micul dejun într-un loc asemănător magazinului Tiffany, unde totul este imaculat și costisitor, reprezintă idealul absolut, visul american. Pe de altă parte, vecinul lui Holly, naratorul-anonim pe care eroina noastră îl numește „Fred”,după fratele ei, încearcă să se lanseze pe piața literară prin propriile puteri. Apropierea celor doi le este benefică amândurora: Fred o temperează pe Holly în momentele delicate și uneori reusește chiar să o aducă pe tânără cu picioarele pe pământ, în timp ce Holly îl introduce în cercul persoanelor privilegiate. Eu personal nu am perceput romanul ca pe o poveste de dragoste, acest aspect fiind accentuat mai târziu  printr-o ecranizare: relația protagoniștilor este destul de subtilă și „Fred” nu pare atât de afectat de faptul că Holly este întotdeauna în compania altor bărbați. Popularitatea acestui roman se datorează personajelor pitorești, care fie încearcă fără succes să pătrundă în societatea selectă prin intermediul lui Holly, fie sunt fascinați de „puștoaică” și vor să facă parte din viața ei. Încă de la început romanul a stârnit controverse, fiind deopotrivă lăudat pentru inventivitate și blamat pentru imoralitate, poziția socială a protagonistei lăsând loc unor interpretări mai puțin onorabile. Comentariile lui Truman Capote pe această temă sunt și ele destul de vagi, misterul ce o înconjoară pe eroină fiind menținut până în ziua de astăzi. Lăsând la o parte aceste ipoteze,un lucru e sigur: literatura universală ar fi mai săracă fără o Holly Golightly. Trebuie reținut faptul că romanul a fost scris în 1950 și prin urmare reflectă mentalitatea acelor vremuri -anumite aspecte sunt considerate jignitoare în ziua de azi dar vă las pe voi să aflați despre ce este vorba.

tumblr_o5n02zyr9f1vnkarlo1_500

large

Mic dejun la Tiffany ar trebui să fie o lectură obligatorie pentru toți consumatorii de literatură. Am râs în două ore cât pentru toată ziua și la final am avut sentimentul ăla de satisfacție oferit de o carte bună. Mă bucur că am adăugat romanului lui Capote pe lista de lecturi de anul acesta și că pot să îl recomand și eu la rândul meu altor cititori.Dacă alegeți să citiți cartea în viitor, vă recomand și filmul, avându-i în rolurile principale pe George Peppard și uimitoarea Audrey Hepburn, care merită toată admirația noastră. Cred că m-am obișnuit cu filmele ce se îndepărtează de la subiectul cărților,pentru că am fost de-a dreptul surprins să descopăr dialoguri și scene din carte redate cu atâta exactitate. Puteți achiziționa cartea online din categoria cărți beletristică.

tumblr_nu7x6xjv6s1ufgrlro1_500

tumblr_nvidv7oozr1upm2wzo1_500


Scor: 5/5

cinci stele


Trailer film:


 

Recenzie: Panica de Lauren Oliver

Cartea mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie.Mulțumesc mult!

Descriere:

Bestseller New York Times

Un roman despre prietenie, curaj, frici si sperante, de la autoarea bestseller-ului Delirium.1071118

Intr-un oras micut, unde tinerii sufera de claustrofobie, jocul Panica e singurul care le da sentimentul libertatii, prin probele absurd de periculoase.

Panica incepe ca atatea altele in Carp, un oras mort, de numai 12.000 de oameni din mijlocul pustietatii. Doar pentru ca era vara si nu era nimic de facut. Heather vrea sa participe la Panica, un joc legendar pentru cei din ultimul an de liceu, unde premiul si mizele sunt immense. Nu s-a considerat niciodata neinfricata, dar cand gaseste ceva si pe cineva pentru care sa lupte, descopera ca e mai curajoasa decat isi imagina. Lui Dodge nu i-a fost niciodata frica de Panica. Secretul pe care-l pastreaza cu sfintenie il va ajuta sa treaca prin joc. Dar ceea ce nu stie e ca nu este singurul cu secrete. Toata lumea are o miza. Pentru Heather si Lodge jocul aduce aliante noi, revelatii neasteptate si infiriparea primei iubiri. Dar si constientizarea faptului ca, uneori, lucrurile de care ne temem sunt cele de care avem cea mai mare nevoie.


Recenzie:

tumblr_nmtaugqfq01ur7215o1_1280

În Carp,un orășel de la periferia statului New York, unde toată lumea cunoaște pe toată lumea, un joc inițiat de câțiva absolvenți dornici de aventură dezbină comunitatea, punându-și competitorii față în față cu cele mai mari temeri. Fără bani, relații sau oportunități de a lăsa în urmă peisajul anost din Carp, spiritul liber al tinerilor este îngrădit, miza jocului crește, acesta devenind o cursă pentru libertate. Lauren Oliver se reinventează prin acest roman alert, tensiunea și suspansul împletindu-se pentru a oferi poveștii o atmosferă unică. Se pare că autoarea a vrut să scrie ceva cât mai diferit de Delirium și, după părerea mea, a reușit. Când mă gândesc la Lauren Oliver, în minte îmi vin descrierile poetice din seria Delirium, firul epic construit în jurul unei eroine ce se lasă ghidată de sentimente. Oliver are un stil de scriere distinctiv; acțiunea nu este întotdeauna surprinzătoare, dar ceva din felul în care sunt descrise întâmplările te face să simți că iei parte la narațiune, lucru pe care îl apreciez enorm la scriitori. În centrul acțiunii regăsim patru personaje: Heather,Dodge,Natalie și  Bishop, primii doi  luând pe rând postura de narator. Nici Heather nu este eroina tipică de ficțiune pentru adolescenți, în primul rând pentru că ea este conștientă de puterea de care dispune, nu dă înapoi și nici nu așteaptă pe cineva care să o salveze când lucrurile nu ies cum trebuie. Ea nu joacă Panica pentru glorie sau pentru a demonstra ceva; are nevoie de acei 67 000 $ pentru a-și ajuta sora, dar cu toții tumblr_nmtaugqfq01ur7215o2_1280știm că „Iadul e pavat cu intenţii bune”. Heather este genul de tânără maturizată de circumstanțe pe care o simpatizezi pentru că știi prin câte a trecut pentru a ajunge într-un anumit punct. Natalie, cea mai bună prietenă a lui Heather, speră să câștige pentru a-și finanța cariera de model. În schimb Bishop nu participă în mod direct la joc, dar rolul său de susținător al fetelor nu trebuie ignorat. Dodge, îndrăgostit iremediabil de Natalie, reușește să pătrundă în grupul celor trei prieteni, fiind singurul personaj a cărui motivație nu vizează  banii. Îmi place cum a fost nuanțată povestea: este măsurat curajul prin teamă, explorează  loialitatea prin infidelitate, etc.Provocările specifice jocului nu sunt doar deosebit de periculoase, ci reprezintă și probleme de etică. Scopul scuză întotdeauna mijloacele? Poți să rănești pe cineva încercând să-l salvezi? Răspunsurile nu vin în forma clasică pentru că nu poți să limitezi  la „corect” și „greșit” acțiunile unei persoane, dacă nu știi și contextul, ce l-a determinat să ia acea decizia. Fiecare personaj are câte un motiv  pentru care consideră că merită să câștige jocul, unele justificate, altele nu, dar ce au în comun toate aceste motive este frica. Frica de a rămâne blocat în oraș, frica de a eșua sau de a confrunta realitatea. Un om poate fi curajos doar atunci când îi este teamă și până la urmă asta înseamnă Panica: a-ți realiza temerile înainte de a le înfrunta. fb_img_1478768345973Am insistat să citesc romanul lui Oliver în ciuda faptului că am mai citit o carte cu o premisă asemănătoare în octombrie, și anume Nerve. Eram curios în ce direcție se va îndrepta scrierea autoarei acum că seria Delirium este completă și nu am fost dezamăgit. Este o poveste captivantă și merită să vă rupeți câteva ore în fiecare seară pentru a o citi. Și trebuie să recunosc:  mă bucur că este vorba de un roman independent pentru că ,oricât de mult m-ar intriga stilul lui Oliver, nu am timpul și motivația necesară să încep o noua serie YA. I-am acordat patru stele pentru că autoarea știe cum să inducă cititorul într-o anumită stare, dar uneori exagerează cu detaliile și atmosfera își pierde farmecul.Puteți achiziționa cartea online din categoria cărți beletristică.


 Scor: 4/5
patru stele

Recenzie: Nu veți avea ura mea de Antoine Leiris

Cartea mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie.Mulțumesc mult!

Descriere:

1065807Antoine Leiris si-a pierdut sotia, Hélène Muyal-Leiris, pe 13 noiembrie 2015 in atacurile teroriste de la Bataclan, Paris. Ravasit de durere, Leiris scrie o scrisoare deschisa catre atacatorii care au omorat-o pe sotia lui. El refuza ca aceasta crima sa ii defineasca viata sau pe cea a copilului lor, in varsta de numai 17 luni la momentul atacului. Scrisoarea lui este preluata de ziare si televiziuni din intreaga lume ca un manifest impotriva urii.

    In acest volum, Leiris spune intreaga poveste a luptei sale cu suferinta dupa pierderea sotiei lui. Nu veti avea ura mea este o carte de o frumusete sfasietoare, despre cum el si fiul lui, Melvil, au supravietuit durerii. O carte plina de curaj si sinceritate, care raspunde unei intrebari imposibile: cum pot sa merg mai departe? O marturie rara si greu de uitat despre supravietuire, ce transmite un indemn universal la speranta. Mesajul lui Leiris este o stea calauzitoare in aceste vremuri intunecate. Despre cum numai dragostea poate invinge intotdeauna ura.

Recenzie:

Cartea lui Antoine Leiris este în primul rând o lecție de viață, mărturia vie a faptului că victime ale terorismului nu sunt doar cei care și-au pierdut viața, ci și familiile, prietenii, persoanele dragi care îi așteaptă acasă. Atentatul de la Bataclan, unde câteva sute de persoane se adunaseră să urmărească un concert, a îndoliat Franța în aceeași măsură în care tragedia de la Colectiv a lovit România. Sunt momente pentru care nu există cuvinte și totuși este nevoie de ele pentru a te elibera de durere, pentru a găsi tăria de a merge mai departe. „Nu veți avea ura mea” este jurnalul unui astfel de supraviețuitor; în cele două săptămâni de singurătate, după ce a fost văduvit de soție, jurnalistul Antoine Leiris scrie o serie de eseuri, descriindu-și viața de zi cu zi alături de fiul său. Melvil avea șapte luni în momentul atentatului, nu va păstra nicio amintire a mamei sale – acestea sunt urmările terorismului, cei inocenți vor plăti pentru greșelile celor aflați la putere. Consider că într-o oarecare măsură cartea a fost scrisă pentru Melvil, pentru a-l ajuta să înțeleagă absența definitivă a mamei. Subiectul cărții este unul foarte serios,cutremurător, și înțeleg de ce majoritatea cititorilor evită astfel de cărți,dar manifestul lui Leiris merită și trebuie citit. Nu mai urmăresc jurnalele de știri de ani buni,din același motiv: accidentele, crimele și dezastrele naturale, numărul victimelor afișat în partea de jos a ecranului, toate acestea mă deprimă, îmi amintesc că tragedia poate lovi în orice moment, oriunde și pe oricine. Și eu am pierdut la rândul meu persoane apropiate, dar nu-mi pot imagina durerea provocată de pierderea unei soții sau a unui părinte (și nici nu vreau să-mi imaginez). Am simțit această durere năucitoare în fiecare pasaj, prin fiecare aforism și evocare; autorul și-a imaginat cum ar fi arătat viața în trei, o imagine ideală combătută de cruzimea realității.

„Credeam că, dacă luna ar dispărea într-o zi, marea s-ar retrage ca să n-o vedem plângând. Vânturile ar înceta să danseze. Soarele n-ar mai vrea să răsară.”

Locuind într-o zonă relativ sigură,cum este Europa, conceptul terorismului mi-l imaginez la mii de kilometrii distanță de ceea ce înseamnă societatea modernă – și totuși,atentate la siguranța și integritatea europeană confirmă faptul că armele nu ne vor rezolva în mod miraculos problemele. A trecut un an de la tragedia în urma căreia 90 de persoane și-au pierdut viața, clubul Bataclan va fi redeschis luna aceasta și cu timpul urmările atacului nu vor mai  ajunge pe paginile ziarelor. „Când toți se vor fi întors la viețile lor, noi vom trăi cu asta. Această poveste va fi povestea noastră. S-o resping ar însemna s-o neg.” A citi manifestul lui Leiris înseamnă a-i împărtăși suferința, a-i susține cauza: răspândirea mesajelor anti-violență. Am observat că romanele de non-ficțiune au alt efect asupra mea și poate că în viitor mă voi reorienta spre astfel de povești de viață.

142198193-jpg-crop-rectangle3-large

„Dacă acest Dumnezeu pentru care voi ucideți orbește ne-a făcut după chipul său, fiecare glonț din corpul soției mele va fi o rană din inima lui. Așa că nu vă voi face darul urii mele.”

Nu veți avea ura mea” este o colecție de trăiri, emoții și cugetări, un volum sincer despre durerea provocată de pierderea unei ființe dragi și puterea de a merge mai departe.Ce m-a determinat să o citesc a fost chiar scrisoarea deschisă adresată de Antoine Leiris celor care i-au ucis cu sânge rece soția – dacă atentatul m-a înfiorat, scrisoarea m-a cutremurat de-a dreptul. Pe atunci cartea aceasta nu exista încă, era sfârșitul lui noiembrie și eram încă în faza în care ne schimbam poza de profil cu steagul Franței pentru a arăta solidaritate. Scorul acordat volumului este pur simbolic; nu poți să notezi durerea unei persoane, dar luând în considerare mai multe aspecte, am considerat că merită cu desăvârșire cele cinci steluțe pe Goodreads. Dacă doriți să comandați cartea v-am lăsat un link util la începutul articolului. De asemenea, găsiți o varietate de romane interesante în categoria cărți beletristică.

"De la decesul lui Hélène nu mai există narațiune. E sfârșitul poveștii."

„De la decesul lui Hélène nu mai există narațiune. E sfârșitul poveștii.”


Scor: 5/5 

cinci stele