Recenzie: Salvand-o pe Francesca de Melina Marchetta

Cartea mi-a fost oferită de editura Storia pentru recenzie. Mulțumesc mult! 

Descriere:

Francesca invata la St. Sebastian, o scoala de baieti care se pretinde mixta doar pentru ca fetele au toaleta separata de cea a baietilor. Singurele prietene ale acestei fete sunt o ultra-feminista, o tipa despre care umbla vorba ca ar fi „usoara” si o acordeonista cam batuta in cap. Nici baietii nu sunt mai prejos, incepand cu Thomas, care incearca sa se specializezez in ragaitul pe muzica, si continuand cu Will, un idiot vesnic incruntat si ingamfat, la care Francesca se gandeste mai tot timpul. Apoi mai este si mama Francescai, care mereu are impresia ca stie ce este mai bine pentru fata ei, pana cand intra subit intr-o depresie acuta, lasand-o pe Francesca singura, deznadajduita si fara cea mai mica idee despre cine este cu adevarat. Deopotriva amuzanta, emotionanta si imposibil de lasat din mana, „Salvand-o pe Francesca” este povestea unei fete care trebuie sa-si gaseasca puterea pentru a-si salva familia, viata sociala si, cel mai greu, pe sine.


  Recenzie:

„Salvând-o pe Francesca” redă povestea unei tinere rezervate care se străduiește să facă față schimbărilor din viața ei: fie că este vorba de îmbolnăvirea subită a mamei, transferul la o școală de băieți în penultimul an de liceu sau formarea unui nou grup de prieteni din rândul celor considerați „paria sociali„. Francesca Spinelli este dezorientată, exasperată de cerințele și așteptările celorlalți: părinții vor ca ea să fie fiica înțelegătoare, Luca, fratele ei, o consideră un model; Thomas, băiatul-problemă alături de care dezvoltă o prietenie neașteptată, crede că ea este mult prea retrasă, în timp ce fostele prietene de la liceul de unde s-a transferat îi repreoșează că se dă în spectacol. Și în cine poate să se încreadă? În Will, băiatul care  nu ratează nicio ocazie să o privească de sus? Fostele prietene care nu o caută niciodată și care tratează fiecare întâlnire în autobuz ca un prilej de a-i spori nefericirea? Liceul este perioada în care îți dorești pur și simplu să fi acceptat, să te integrezi ușor și să poți fi tu însuți și Francesca simte că trebuie să iasă cumva din sfera așteptărilor celor din jur, acel impuls de rebeliune de care ne-am lovit cu toții în liceu. Da, este un roman despre identitate și înfrângerea temerilor care stau în calea fericirii noastre, dar în același timp cartea ne învață să prețuim ceea ce avem pentru că viitorul este incert. O altă temă abordată este maturizarea și aici boala Miei servește drept pretext pentru părăsirea zonei de confort, Francesca fiind obligată să preia o parte din sarcinile mamei sale. De asemenea, noii săi prieteni îi invadează subtil viața, ajutând-o să răzbată obstacolele și nefericirea, deși fata crede în continuare că este pe cont propriu. Una dintre scenele mele preferate din roman este momentul în care fata realizează cât de norocoasă este să aibă prieteni devotați, când se uită în jur și este înconjurată de fețe zâmbitoare. Sunt momente ca acestea care conferă cărții caracterul profund și personal, sinceritatea debordantă a autoarei accentuând anumite afirmații incomode pe care nouă nu ne place să le rostim cu voce tare: părinții nu sunt întotdeauna fericiți alături de copii și uneori și-ar dori o pauză, este mai ușor să pierzi prieteni adevărați decât să îi găsești, nu toate relațiile vor fi un succes și așa mai departe. Este interesant și faptul că atât autoarea cât și personajul principal sunt de origine italiană așa că pe parcursul romanului observăm cum cultura italiană se contopește cu traiul într-un mare oraș australian. De fapt, bunica Francescăi organizează un cerc săptămânal de rugăciune și acolo îl întâlnește fata pe William Trombal, pe care inițial îl consideră un idiot notoriu. Relația cu Trombal complică și mai mult situația tinerei: acesta se află în ultimul an de liceu și urmează să părăsească orașul natal și implicit urmează să o părăsească pe Francesca. Nu este o relație perfectă și uneori cei doi nu își vorbesc cu zilele pentru că nu știu să își exprime sentimentele, dar în cel mai bun caz stângăcia tinerilor vă va aduce zâmbetul pe buze. Proza Melinei Marchetta este sinceră, dramatică și plină de speranță – Francesca este un personaj în care fiecare dintre noi se poate identifica și putem urma exemplul ei pentru a face față provocărilor. În schimb, un punct slab al cărții este tendința autoarei de a lega depresia de un anumit eveniment din viața Miei, ca și cum odată depășită trauma, femeia scapă de depresie, fără medicamente sau consiliere psihologică, ceea ce nu este deloc realistic. Aș fi preferat un cu totul alt final, dar poate că asta este doar opinia mea. În rest, vă mărturisesc că am devorat cartea în câteva zile în ciuda subiectului sensibil și în viitor nu voi ezita să cumpăr alte romane scrise de autoare, în special datorită tehnicii narative căreia îmi este greu să îi găsesc defecte. Dacă vă doriți să citiți cartea, o puteți cumpăra cu un simplu click aici.


Scor: 5/5


 

Anunțuri

Recenzie: Inimi chimice de Krystal Sutherland

Cartea mi-a fost oferită de editura Storia pentru recenzie. Mulțumesc mult! 

Descriere:

1072045

Henry Page nu a fost niciodata indragostit. Se considera un spirit romantic fara speranta, caruia nu i-a fost dat sa intalneasca iubirea la care spera – una de tipul celor din filme, care faca inima sa tresara si sa nu-I lase sa doarma si sa manance. In schimb, s-a multumit sa invete ca sa ia note mari si sa intre la o facultate buna; dar si sa devina in sfarsit redactor-sef al ziarului de liceu. In clasa a XII-a, intr-o zi de joi, la prima ora, isi face aparitia Grace Town, iar Henry isi da seama ca totul se va schimba.

    Grace nu seamana cu fata din visurile lui – merge in baston, poarta haine baietesti care-i sunt prea mari si pare sa faca dus cam rar. E limpede ca ceva e defect in fiinta lui Grace, dar lui Henry i se pare cu atat mai frumoasa si isi doreste mai mult ca orice s-o ajute sa-si lipeasca bucatile pierdute din suflet. 


 Recenzie:

   În „Inimi chimice”, Krystal Sutherland se adresează noii generații cu mult umor și ingeniozitate, oferindu-ne personaje tridimensionale și o perspectivă dinamizată asupra iubirii adolescentine tragice. Dacă tot suntem obișnuiți cu iubirea idealizată în limitele realismului, cu îndrăgostiții care își mărturisesc sentimentele sub lumina palidă a lunii, să vedem partea aceasta întunecată, inestetică a iubirii este categoric reconfortant. Autoarea creează așadar o alternativă la poveștile de dragoste cu care ne-am obișnuit: cine spune că, pentru a fi memorabilă, iubirea trebuie să fie împărtășită sau eternă? Henry Page își împarte ultimul an de liceu între timpul petrecut cu prietenii săi, Lola și Murray, și selecția articolelor pentru ziarul școlii, unde este desemnat redactor-șef. O relație spontană nu se regăsește pe lista lui de priorități, dar Henry nu anticipează apariția misterioasei Grace Town. Grace, cu toate obiceiurile ei lipsite de sens și cu o ușoară indiferență față de micile controverse ale vieții de liceu, este un personaj atipic pentru literatura Young Adult. M-a intrigat modul cum eroina poate fi vulnerabilă și îndurerată, dar în același timp emană siguranță de sine în relațiile cu cei din jur. Henry este o persoană foarte sociabilă și se bucură de o oarecare popularitate în liceu, în timp ce fata se autoizolează. Sacrificiile pe care Henry este dispus să le facă pentru a o cunoaște pe Garce capturează perfect entuziasmul specific primei iubiri. Din partea prietenilor lui Henry, vă puteți aștepta la mult umor și ironie, dar și scurte conflicte și dezamăgiri ca în orice prietenie. Lola este probabil cel mai rațional personaj din carte, ea va încerca să-l aducă cu picioarele pe pământ pe Henry și intervine atunci când misterul ce înconjoară viața lui Grace începe să îl bântuie pe tânăr până când acesta nu se mai poate concenta la nicio altă activitate. Sadie, sora lui Henry, savant genial și copilul problemă al familiei, este fără îndoială personajul meu preferat din carte, în timp ce Murray, deși extrem de simpatic, mi s-a părut destul de stereotipizat, ceea ce m-a făcut să mă întreb dacă autoarea a întâlnit vreodată un australian (și da, se pare că este originară din Australia). La fel ca prietenul său, și Murray are parte de o dramă sentimentală, dar niciuna nu eclipsează suferința  lui Grace. Grace este captivă într-o relație din trecut, genul acela de iubire pe care o întâlnești o dată în viață și pe care nu o vei putea înlocui vreodată. Cât de greu este sa concurezi cu o astfel de iubire, stiind ca vei fi intotdeauna a doua opțiune? Aceasta este întrebarea care îl va chinui pe Henry pe parcursul romanului. Echilibrul vieții lui Grace este  fragil și pare să se deterioreze rapid, iar singurul care o poate salva pe fată din acest purgatoriu este tocmai băiatul pe care ea îl refuză.

Inimi chimice„, debutul în literatura pentru adolescenți al scriitoarei Krystal Sutherland, explorează prima iubire, între suferință și vindecare, posibilitatea de a o lua de la capăt și urmările acestei alegeri. Astfel evenimentele tragice din trecut se îmbină cu situații comice în drumul tinerilor spre maturizare. Probabil că aș fi apreciat mai mult glumele în engleză, pentru că unele jocuri de cuvinte sunt intraductibile în română. Oricum, această carte este relevantă pentru tineri și datorită referințelor culturale din cărți, filme și seriale. Dacă referințe din seria „Harry Potter” sunt destul de frecvente, tot am fost surprins să citesc despre alegerile prezidențiale de anul trecut și campania lui Hillary- aceste detalii conferă romanului acea senzație de familiaritate, fiind mai aproape de realitate. Trebuie să mulțumim editurii Storia pentru apariția acestui roman la noi în țară și bineînțeles autoarei deoarece a reușit să abordeze acest subiect sensibil într-o manieră realistă și să surprindă și alte ipostaze ale iubirii. Foarte curând voi organiza un nou concurs cu titluri de la editura Storia pe pagina de Facebook a blogului și voi reveni cu mai multe recenzii, dar acum vă urez vacanță plăcută și spor la citit!


 Scor: 5/5