Recenzie: Nu veți avea ura mea de Antoine Leiris

Cartea mi-a fost oferită de librăria online Libris pentru recenzie.Mulțumesc mult!

Descriere:

1065807Antoine Leiris si-a pierdut sotia, Hélène Muyal-Leiris, pe 13 noiembrie 2015 in atacurile teroriste de la Bataclan, Paris. Ravasit de durere, Leiris scrie o scrisoare deschisa catre atacatorii care au omorat-o pe sotia lui. El refuza ca aceasta crima sa ii defineasca viata sau pe cea a copilului lor, in varsta de numai 17 luni la momentul atacului. Scrisoarea lui este preluata de ziare si televiziuni din intreaga lume ca un manifest impotriva urii.

    In acest volum, Leiris spune intreaga poveste a luptei sale cu suferinta dupa pierderea sotiei lui. Nu veti avea ura mea este o carte de o frumusete sfasietoare, despre cum el si fiul lui, Melvil, au supravietuit durerii. O carte plina de curaj si sinceritate, care raspunde unei intrebari imposibile: cum pot sa merg mai departe? O marturie rara si greu de uitat despre supravietuire, ce transmite un indemn universal la speranta. Mesajul lui Leiris este o stea calauzitoare in aceste vremuri intunecate. Despre cum numai dragostea poate invinge intotdeauna ura.

Recenzie:

Cartea lui Antoine Leiris este în primul rând o lecție de viață, mărturia vie a faptului că victime ale terorismului nu sunt doar cei care și-au pierdut viața, ci și familiile, prietenii, persoanele dragi care îi așteaptă acasă. Atentatul de la Bataclan, unde câteva sute de persoane se adunaseră să urmărească un concert, a îndoliat Franța în aceeași măsură în care tragedia de la Colectiv a lovit România. Sunt momente pentru care nu există cuvinte și totuși este nevoie de ele pentru a te elibera de durere, pentru a găsi tăria de a merge mai departe. „Nu veți avea ura mea” este jurnalul unui astfel de supraviețuitor; în cele două săptămâni de singurătate, după ce a fost văduvit de soție, jurnalistul Antoine Leiris scrie o serie de eseuri, descriindu-și viața de zi cu zi alături de fiul său. Melvil avea șapte luni în momentul atentatului, nu va păstra nicio amintire a mamei sale – acestea sunt urmările terorismului, cei inocenți vor plăti pentru greșelile celor aflați la putere. Consider că într-o oarecare măsură cartea a fost scrisă pentru Melvil, pentru a-l ajuta să înțeleagă absența definitivă a mamei. Subiectul cărții este unul foarte serios,cutremurător, și înțeleg de ce majoritatea cititorilor evită astfel de cărți,dar manifestul lui Leiris merită și trebuie citit. Nu mai urmăresc jurnalele de știri de ani buni,din același motiv: accidentele, crimele și dezastrele naturale, numărul victimelor afișat în partea de jos a ecranului, toate acestea mă deprimă, îmi amintesc că tragedia poate lovi în orice moment, oriunde și pe oricine. Și eu am pierdut la rândul meu persoane apropiate, dar nu-mi pot imagina durerea provocată de pierderea unei soții sau a unui părinte (și nici nu vreau să-mi imaginez). Am simțit această durere năucitoare în fiecare pasaj, prin fiecare aforism și evocare; autorul și-a imaginat cum ar fi arătat viața în trei, o imagine ideală combătută de cruzimea realității.

„Credeam că, dacă luna ar dispărea într-o zi, marea s-ar retrage ca să n-o vedem plângând. Vânturile ar înceta să danseze. Soarele n-ar mai vrea să răsară.”

Locuind într-o zonă relativ sigură,cum este Europa, conceptul terorismului mi-l imaginez la mii de kilometrii distanță de ceea ce înseamnă societatea modernă – și totuși,atentate la siguranța și integritatea europeană confirmă faptul că armele nu ne vor rezolva în mod miraculos problemele. A trecut un an de la tragedia în urma căreia 90 de persoane și-au pierdut viața, clubul Bataclan va fi redeschis luna aceasta și cu timpul urmările atacului nu vor mai  ajunge pe paginile ziarelor. „Când toți se vor fi întors la viețile lor, noi vom trăi cu asta. Această poveste va fi povestea noastră. S-o resping ar însemna s-o neg.” A citi manifestul lui Leiris înseamnă a-i împărtăși suferința, a-i susține cauza: răspândirea mesajelor anti-violență. Am observat că romanele de non-ficțiune au alt efect asupra mea și poate că în viitor mă voi reorienta spre astfel de povești de viață.

142198193-jpg-crop-rectangle3-large

„Dacă acest Dumnezeu pentru care voi ucideți orbește ne-a făcut după chipul său, fiecare glonț din corpul soției mele va fi o rană din inima lui. Așa că nu vă voi face darul urii mele.”

Nu veți avea ura mea” este o colecție de trăiri, emoții și cugetări, un volum sincer despre durerea provocată de pierderea unei ființe dragi și puterea de a merge mai departe.Ce m-a determinat să o citesc a fost chiar scrisoarea deschisă adresată de Antoine Leiris celor care i-au ucis cu sânge rece soția – dacă atentatul m-a înfiorat, scrisoarea m-a cutremurat de-a dreptul. Pe atunci cartea aceasta nu exista încă, era sfârșitul lui noiembrie și eram încă în faza în care ne schimbam poza de profil cu steagul Franței pentru a arăta solidaritate. Scorul acordat volumului este pur simbolic; nu poți să notezi durerea unei persoane, dar luând în considerare mai multe aspecte, am considerat că merită cu desăvârșire cele cinci steluțe pe Goodreads. Dacă doriți să comandați cartea v-am lăsat un link util la începutul articolului. De asemenea, găsiți o varietate de romane interesante în categoria cărți beletristică.

"De la decesul lui Hélène nu mai există narațiune. E sfârșitul poveștii."

„De la decesul lui Hélène nu mai există narațiune. E sfârșitul poveștii.”


Scor: 5/5 

cinci stele

Anunțuri

Spam-ul nu este permis pe acest blog !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s