Recenzie: „Orasul De Sticla” de Cassandra Clare

 

Carte oferita de libraria online Libris. Multumesc mult!

Descriere:

Vremea marilor decizii a sosit!
Seria Instrumente mortale continuă să-i fascineze pe cititorii de urban fantasy cu cel de-al 3-orac59ful-de-sticlc4831treilea şi mult aşteptatul volum – ORAŞUL DE STICLĂ!

Ameninţaţi de haosul unui război, vânătorii de umbre trebuie să se hotărască dacă vor lupta alături de vampiri, vârcolaci şi celelalte creaturi din Lumea de Jos, sau împotriva lor? Între timp, Jace şi Clary au şi ei de luat o decizie dificilă: să dea sau nu curs iubirii care-i leagă, deşi ştiu prea bine că este o iubire interzisă?

Pentru a-i salva viaţa mamei sale, Clary trebuie să plece în Oraşul de Sticlă, locul de origine al vânătorilor de umbre – chiar dacă asta înseamnă să încalce Legea şi să rişte moartea. Mai grav este că Jace se opune acestui plan, iar Simon este aruncat în închisoare de către vânătorii de umbre, care îşi au bănuielile lor cu privire la acest vampir imun la lumina soarelui. Din fericire, Clary îşi găseşte un aliat — în persoana misteriosului Sebastian, care nutreşte o stranie atracţie faţă de ea. Valentine îşi adună în acest timp o armată de demoni, dar vor reuşi oare locuitorii din Lumea de Jos şi vânătorii de umbre să uite de vrajba dintre ei şi să-şi unească forţele pentru a o înfrânge?

Va putea Clary să-şi folosească puterile pentru a-i ajuta să se salveze – indiferent de preţul pe care va trebui să-l plătească.

Recenzie:

Nu stiu daca am mai scris in vreo recenzie lucrul acesta,dar trebuie sa admit: Cassandra Clare este regina comparatiilor! Autenticitatea seriei provine de la acesta abundenta de comparatii pe care este imposibil sa nu le observi (fiind atat de numeroase) si care influenteaza perceptia cititorului asupra lumii nefilimilor. Orasul de Sticla este cel mai reusit volum de pana acum si nu spun asta pentru ca este ultimul citit,ci pentru ca in sfarsit obtinem imaginea completa a lumii pe care personajul Clary a frecventat-o timp de doua volume fara sa simta cu adevarat ca ii apartine. O tehnica destul de utilizata in seriile YA este aceea de a revela intreaga poveste in ultimul volum (ex.Divergent,Harry Potter,etc.), dar in cazul acestei serii nu ne aflam decat la jumatate,ceea ce inseamna ca urmatoarele doua volume nu o sa mai fie la fel de interesante.Pe scurt:mi-as fi dorit ca seria sa se opreasca aici si inca nu m-am hotarat daca sa o continui.Sunt multumit cu acest sfarsit,chiar daca este unul provizoriu.

Actiunea din volumul trei este mai complexa si asa cum ne-am obisnuit,fiecare personaj are propria perspectiva asupra povestii.Simon a avut un rol semnificativ de data aceasta -nu mai este doar un simplu observator sau o victima,ci lupta alaturi de nefilimi si repudiati e42169fa8be8eadd74a47430681b7a06pentru a salva comunitatea supranaturala.Un alt lucru pozitiv la serie consta in explorarea relatiilor intre personaje,relatii destul de complicate si distructive. Relatia dintre Clary si mama ei,trezita din starea indusa de magie m-a surprins pe moment,dar situatia se clarifica odata cu aflarea adevarului. Mi-am exprimat mai sus opinia despre dezvaluirea intregului complot la jumatatea unei serii,dar un aspect pe care nu l-am explorat suficient a fost cum se vor adapta personajele cu acceptarea adevarului (Simt eu ca unele vor avea probleme). Relatiile s-au dezvoltat foarte bine,in general,dar ca de obicei cuplul pus in lumina reflectoarelor este acela format de Clary si Jace. Acestia isi ascund dragostea unul fata de celalalt pana cand povara adevarului devine prea grea si avem parte de o noua confesiune.Aparitia unui nou personaj,Sebastian,m-a facut sa ma intreb daca vom avea parte si de un nou triunghi amoros dupa ce relatia dintre Clary,Simon/Jace nu a dus nicaieri.Autoarea nu ne-a pregatit tocmai un triunghi amoros ci o noua amenintare,personajul cel nou dovedindu-se a fi mult mai „apropiat”  de Valentine decat am fi crezut.Ceea ce ne aduce la lupta finala si la cat de epica a fost/ar fi putut fi. Sunt amator de lupte epice (mai mult fantastice decat istorice) si am asteptat cu sufletul la gura intrarea in lupta. Nu ma intelegeti gresit, cartea a avut suficiente momente epice,dar batalia finala,care trebuia sa fie punctul culminant al intregii carti,ei bine… nu a fost. Actiunea a fost concentrata mai mult pe socul initial de a vedea demoni in orasul-sacru,Alicante, astfel intoarcerea lor a fost premeditata si povestirea s-a reorganizat spre actiuni laterale (cum ar fi lupta dintre Sebastian si Jace sau confesiunea facuta de Clary Conclavului) mai degraba decat spre terenul de lupta.

Orasul Alicante a fost spectaculos (gratie talentului autoarei la descrieri) si mi-a adus aminte de orasul cu acelasi nume din Spania (nu pentru ca ar semana intr-un fel,doar coincidenta de nume) din care am avut ocazia sa vad o mica parte vara trecuta. Cu toate astea sunt intru totul pentru intoarcerea la New York,deoarece linistitul oras de sticla nu se va compara niciodata cu neobosita metropola americana.Acum vine partea in care va scriu 9cb57f120bdc99eee682943e21973397despre punctele slabe ale cartii. Si o sa incep desigur cu cel mai evident: Jace. Si in cazul in care nu va vine sa credeti ca l-am numit pe Jace un „punct slab al cartii”,dati-mi voie sa clarific: personajul in sine nu este deloc rau,dar felul cum este amintit in aceasta carte pe mine unul m-a cam plictisit.In capitolele din perspectiva lui Clary,autoarea exagereaza foarte mult cu trasaturile lui Jace. Deserori Clary este in mijlocul actiunii,dar isi aminteste brusc de Jace si avem parte de o alta jumatate de pagina despre calitatile lui. Am prins ideea – autoarea este foarte mandra de acest personaj,dar eu nu simt nevoia sa citesc la fiecare zece pagini despre cat de grozav este. Si un personaj de la care aveam mari asteptari – un anumit Ragnor Fell,care ma asteptam sa fie noul Dumbledore al acestei serii, nici nu a avut buna cuviinta de a ramane viu pana sa-l intalnim. Glumesc,desigur, si inteleg ca o poveste cu atata potential cum este Instrumente Mortale poate continua si intr-o maniera mai putin alerta ca pana acum,dar cu aceleasi personaje spirituale,indragite de cititori. Exista similaritati intre aceasta serie si Harry Potter,dar sunt destule articole despre acest lucru pe net si nu o sa mai dezvolt subiectul.

In concluzie,mi-a placut Orasul de Sticla putin mai mult ca romanele precedente ale Cassandrei.Ma bucur ca relatia dinre Jace si Clary a fost lamurita,asadar nu mai trebuie sa ne facem griji din aceasta privinta,dar sper sincer ca urmatorea carte sa nu fie doar despre intalnirile celor doi si relatia perfecta.I-am acordat cartii cinci stele pe Goodreads si va garantez ca este o lectura placuta.Daca recenzia este destul de vaga- asta se datoreaza faptului ca n-am vrut sa va stric surpriza. Si o sa fi-ti surprinsi -credeti-ma! 😀

Puteti cumpara cartea online de pe Libris !

Rating: 5/5

cinci stele

In My Mailbox #14

in my mailbox

 Sarbatori fericite,cititori ! 😀 Am intrat oficial in vacanta si incerc sa bucur cat mai mult de aceasta perioada a meselor in familie si a traditiilor,cu toate ca nu se mai simte la fel de intens ca in anii trecuti. Imi amintesc cat de agitat eram acum doi-trei ani: sa nu ratez niciun film de Craciun,sa nu intarzie nicio ruda la masa festiva,sa ajut la ornatul fiecarei prajituri facute de mama. Acum sunt mai putin activ, dar sper sincer sa micsorez numarul cartilor necitite din biblioteca. Conform Goodreads anul acesta am citit 30 de carti. (Nu stiu ce a fost in capul meu la inceputul anului cand mi-am propus sa citesc 60. Nici daca as fi citit una pe saptamana nu as fi ajuns la acest record..). Nu ma opresc aici si mai includ cateva carti la colectia mea.

Carti cumparate:

„Fluturi”  de Irina Binder: Pana la urma am facut cartile acestea cadou de Secret Santa. Foarte multe cititoare lauda tehnica Irinei Binder si trebuie sa recunosc ca am fost putin dezamagit de carte (atat cat am citit).Probabil o sa scriu o altfel de postare si o sa explic de ce nu mi-a placut.. Le multumesc celor de la Libris,care mi-au trimis cartea in 24 de ore,desi  conditiile meteo nu erau tocmai favorabile! IMG_2011Carti primite:

De la libraria online Libris am primit pentru recenzie doua carti pe care mi le doream de mult timp: „Orasul de Sticla” de Cassandra Clare si „Jocurile Foamei: Sfidarea” de Suzanne Collins. Este posibil ca acestea sa fie ultimele carti carora le fac recenzie pe blog anul acesta si de aceea am ales carti foarte bune 🙂 Multumesc inca o data Libris!

IMG_2025IMG_2015

Noutati editoriale

Salutare,cititori! Ce mai faceti? Probabil asteptati sarbatorile pentru a petrece timp cu cei dragi si a desfasura toate activitatile de care nu ati avut timp in ultimele luni. Eu planuiesc sa vizionez toate episoadele pierdute dintr-un serial (abandonat la inceputul anului scolar), sa citesc cat imi permite timpul,sa postez pe blog si sa ajung la zi cu proiectele scolare,desigur.Nu am mai postat „noutati editoriale” de ceva timp si nu este in regula, din moment ce s-au lansat atatea titluri interesante. Va las mai jos o lista cu titlurile care mi-au atras atentia in ultimul timp:

Fulgi de iubire.Trei poveşti romantice de Crăciun de John Green, Lauren Myracle, Maureen Johnson (TREI)

2712_5d5c626eCe au în comun o furtună de zăpadă iscată în Ajunul Crăciunului, 14 majorete vesele, un restaurant Waffle House şi un tip învelit în folie de aluminiu?
Răspuns: aceste trei poveşti romantice de Crăciun.

O furtună puternică de zăpadă aduce dragostea în vieţile a trei adolescenţi: o fată al cărei tren s-a înzăpezit, un băiat ce înfruntă viscolul pentru a se întâlni cu prietenii săi, o altă fată cu inima frântă ce-şi vopseşte părul în roz şi visează să fie îngerul cuiva.

Trei dintre cei mai cunoscuţi autori americani de literatură pentru adolescenţi – John Green, Maureen Johnson şi Lauren Myracle – şi-au unit forţele pentru a scrie poveşti pline de aventură, umor, romantism şi duioşie, ale căror fire se împletesc inteligent la final, într-o carte numai bună de citit la gura sobei.

În aceste poveşti tandre, ingenios întreţesute, iubirea pluteşte printre fulgi de nea, beteală şi cadouri de Crăciun! – School Library Journal

Oraşe de hârtie de John Green (TREI)

2693_3a399c68Lumea se răstoarnă cu doar câteva săptămâni înainte de terminarea liceului: Margo reapare în viaţa lui Quentin. În toiul nopţii, îmbrăcată în costum de ninja, gata pentru o nouă aventură. Extravagantă, frumoasă, imprevizibilă şi independentă, Margo l-a fascinat dintotdeauna pe Quentin. Îndrăgostit iremediabil de ea, o urmează orbeşte, încântat să ia parte la planurile jucăuşe şi vindicative ale ingenioasei Margo.

Numai că fata dispare iar. De data aceasta definitiv. Margo, fata visurilor care a fost întotdeauna o enigmă, acum devine un mister. Pentru Quentin. Care nu mai găseşte nimic altceva decât indicii… lăsate de ea pentru el. De aceea, decide să le urmeze.

„În acest nou roman al lui John Green regăsim ecouri din Căutând-o pe Alaska: o fată superbă, excentrică; un mister care trebuie rezolvat de nişte adolescenţi inteligenţi şi ciudaţi; precum şi citate elocvente (din Fire de iarbă a lui Walt Whitman, de data aceasta) minunat inserate în poveste. Green se opreşte din nou asupra conexiunii subtile dintre imaginaţie şi percepţie, lumini şi umbre, iluzie şi realitate.” – BOOKLIST

Endgame.Jocul final:Convocarea de James Frey, Nils Johnson-Shelton (TREI)

2699_4b4cf2ac12 Jucători. Tineri, dar din seminţii străvechi.
Din care se trage toată omenirea.
Şi care au fost create şi alese cu mii de ani în urmă.
De atunci ei se pregătesc neîncetat.
Nu au puteri supranaturale.
Niciunul nu poate să zboare, să transforme plumbul în aur sau să-şi vindece rănile.
Când le sună ceasul, Jucătorii mor. Mor ei, murim şi noi.
Jucătorii sunt moştenitorii Pământului şi ei trebuie să rezolve Marea Enigmă a Salvării.
Unul dintre ei trebuie să reuşească, altminteri vom pieri cu toţii.
****
Citeşte cartea.
Găseşte indiciile. Descifrează enigma.
Există un singur câştigător.
Jocul Final e real.
Jocul Final a început.

În Endgame. Jocul Final:Convocarea, volumul 1 al trilogiei Endgame, eşti martor la căutarea primei Chei dintre cele trei care vor salva lumea. În paginile romanului este înscrisă o enigmă, pe care eşti invitat să o dezlegi.

Oare exuberanţa va învinge puterea? Prostia va fi mai presus de bunătate? Lenea va birui frumuseţea? Învingătorul va fi bun sau rău? Există un singur mod de a afla.

Jucaţi. Supravieţuiţi. Descifraţi. Oameni ai Pământului. Jocul Final a început.

Experiment Vol.3 de Veronica Roth (LEDA)

856848Societatea împărţită pe facţiuni în care Tris Prior credea cândva a fost distrusă – spulberată de violenţă, conflicte şi trădări. Astfel că atunci când i se oferă şansa de a explora lumea dincolo de limitele cunoscute, Tris este pregătită. Poate că, în afara oraşului, ea şi Tobias vor putea duce o viaţă nouă, lipsită de minciuni, loialităţi puse sub semnul întrebării şi amintiri dureroase.
Însă noua realitate a lui Tris e şi mai periculoasă decât cea pe care a lăsat-o în urmă. Vechile descoperiri devin imediat de neînţeles. Adevărurile noi şi explozive schimbă inimile celor pe care ea îi iubeşte. Şi, o dată în plus, Tris trebuie să lupte pentru a înţelege complexitatea naturii umane – şi pe ea însăşi –, fiind în acelaşi timp nevoită să facă faţă unor alegeri imposibile despre curaj, loialitate, sacrificiu şi iubire.
Narat dintr-o perspectivă duală captivantă, EXPERIMENT conduce seria Divergent către un final tulburător, dezvăluind secretele lumii distopice care a captivat milioane de cititori.

Instrumente Mortale Vol.5: Orasul Sufletelor Pierdute de Cassandra Clare (LEDA)

856847Intunericul ameninta sa ii inghita pe vanatorii de umbre.

Exista vreun pret prea mare de platit, chiar si pentru dragoste?

Cand Jace si Clary se intalnesc din nou, Clary este ingrozita sa afle ca magia demonului Lilith l-a legat pe iubitul sau Jace de maleficul ei frate Sebastian. Jace se afla acum in slujba raului. Conclavul este hotarat sa il distruga pe Sebastian, dar nu exista nicio modalitate de a face rau unuia fara a-l rani pe celalalt. In vreme ce Alec, Magnus, Simon si Isabelle negociaza cu elfii luminii, cu demoni si cu  nemiloasele Surori de Fier pentru a incerca sa-l salveze pe Jace, Clary joaca si ea un joc periculos.

Esecul ar insemna nu doar pierderea propriei vieti, ci si a sufletului lui Jace. Clary este dispusa sa faca orice pentru Jace, dar poate sa mai aiba incredere in el?

Sau este cu adevarat pierdut?

Copiii întunericului (Neamul Corbilor,#1) de Lavinia Călina (HERG BENET)

23490127“Tu cât de mult te poți ascunde de magie?”

Roxana și Nicol, două adolescente cu personalități aparent diferite, devin cele mai bune prietene după o noapte în care viața li se va schimba complet. Împărtășind același secret, ele vor încerca timp de mai mulți ani să ducă împreună o existență cât mai banală, cotidiană, pentru a se ascunde de cei care le doresc, probabil, moartea.

Dar chiar secretul nu este ceea ce pare. Devenite pioni în mijlocul unei confruntări seculare între cele mai puternice neamuri de vrăjitori, cele două tinere au de ales între a fugi mereu sau a-și înfrunta adversarii. Întunericul este însă foarte aproape, mult prea aproape…

Magie și acțiune, răsturnări de situație, intrigi țesute de veacuri, iubiri blestemate; un creuzet al coșmarurilor devenite realitate, în care moartea pândește din colțul oricărei străzi, în ochii oricărui trecător și chiar din adâncul propriului suflet. Lupta abia a început, iar Neamul Corbilor este mai decis ca niciodată să fie cel care va câștiga supremația asupra întregii lumi.

Playlist pentru Nick şi Norah de David Levithan, Rachel Cohn (TREI)

2679_56ae9c4dCe zici de o noapte cu Nick şi Norah la New York?

Pe locuri, fiţi gata, start:
Norah şi Nick sunt pregătiţi să-şi asume riscurile unui salt în necunoscut.

O poveste lungă cât o noapte newyorkeză despre un băiat şi o fată care ajung, prin forţa destinului şi a muzicii, parteneri într-o sumedenie de aventuri amuzante. Cei doi se descoperă unul pe altul după ce Nick o roagă pe Norah, la finalul unui concert dintr-un club, să fie prietena lui… pentru doar cinci minute.

O întâlnire între două lumi aparent diferite, cu excepţia pasiunii pentru muzică: Norah e fiica rebelă a unui mare producător muzical, Nick e basist şi compozitor într-o trupă underground de queercore. Întâmplarea face ca amândoi să aibă inima frântă după eşecuri în dragoste.

Un volum proaspăt, inteligent, amuzant şi, în ciuda limbajului licenţios pe alocuri, deloc lipsit de duioşie. O carte pentru tinerii şi neliniştiţii de toate vârstele.

Magisterium Vol.1: Testul Fierul de Holly Black, Cassandra Clare (CORINT)

856850

Focul vrea să ardă. Apa vrea să curgă. Aerul vrea să se ridice. Pământul vrea să se lege. Haosul vrea să devoreze. Prieteni şi duşmani. Pericol şi magie. Viaţă şi moarte.

Majoritatea copiilor ar face orice pentru a trece Testul Fierului. Nu şi Callum Hunt. El vrea să-l pice. Toată viaţa lui, Call a fost avertizat de tatăl lui să stea departe de magie. Dacă trece Testul Fierului şi este admis la Şcoala de magie Magisterium, e sigur că îl vor aştepta numai lucruri rele.Aşa că face tot posibilul s-o dea în bară, dar ratează eşecul.

Acum, Magisterium îl aşteaptă. Este un loc pe cât de senzaţional, pe atât de sinistru, având sumbre conexiuni cu trecutul lui şi ascunzând iţele unui viitor incert. Testul Fierului este doar începutul, marele examen este încă o himeră…

Imaginaţia remarcabilă a autoarelor de succes Holly Black şi Cassandra Clare a dat naştere acestei aventuri extraordinare, cu momente de suspans care îţi vor accelera pulsul şi te vor face să plonjezi cu toată fiinţa pe tărâmul magiei şi al incertitudinii.

Dragostea mea mi-a daruit… de Holly Black, Ally Carter, Matt de la Pena, Gayle Forman, Jenny Han, David Levithan, Kelly Link, Myra McEntire, Stephanie Perkins, Rainbow Rowell, Laini Taylor, Kiersten White (EPICA)

10846436_913091222036131_1043177962799535469_nDRAGOSTEA MEA MI-A DĂRUIT…12 POVEȘTI ROMANTICE PENTRU SERILE DE IARNĂ, in curand la Editura EPICA

NOPȚILE LUNGI ȘI FRIGUROASE DE IARNĂ SUNT PERFECTE PENTRU A TE ÎNDRĂGOSTI (DIN NOU)

În prima zi de Crăciun, dragostea mea mi-a dăruit… douăsprezece povestiri romantice. Acțiunile lor se petrec în cea mai frumoasă perioadă a anului, cea dintre Crăciun și Anul Nou, fiind învăluite de minunatul spirit al sărbătorilor și de vraja primei iubiri. Simte magia sărbătorilor alături de aceste extraordinare scrieri ale unora dintre cei mai importanți autori pentru adolescenți și tineri ai momentului.

Ediție coordonată de Stephanie Perkins

 

 

 

In My Mailbox #11

in my mailbox  Hei,devoratori ! Am incheiat primul an de liceu si sunt putin euforic.Nu din cauza scolii,evident,dar vara are efectul acesta asupra mea.Plus,in doar cateva zile o sa fiu la plaja in Spania 🙂 Lucrurile nu se puteau aranja mai bine de atat.Toate serialele mele preferate se termina in aceasta perioada si am o multime de timp sa citesc,sa ascult muzica si sa ma distrez.Am terminat sezonul al doilea din Orange Is The New Black (absolut genial!personaje foarte puternice…Il recomand!),din Game Of Thrones mai am un episod si din Orphan Black doua.O sa revin pe blog cu recenzii si impresii cat de curand. Sunt aproape de 100 de urmaritori si va multumesc pentru ca imi cititi blogul si imi cereti pareri despre carti.Am descoperit in blogsfera prieteni si cititori adevarati,persoane minunate.

Imprumutate:

Orasul de sticla de Cassandra Clare: O colega mi-a imprumutat cartea pentru cateva zile,dar nu am reusit sa citesc foarte mult.Este o fana devotata:numai de serii YA vorbeste in ultimul timp :)) Cred ca mi-am gasit prietena pentru anul urmator. Si la cat de mult imi recomanda aceasta carte,cred ca o sa continui seria vara aceasta 🙂2014-06-12+23.49.49Cumparate:

Blestemul din Swoon de Nina Malkin: Mi-am exprimat opinia despre carte aici. Oricat de mult mi-ar placea stilul autoarei,scenele fierbinti sunt mult prea dese si exagerate.

2014-05-26+21.23.20Primite:

Oksa Pollock si Taramul Invizibil de Anne Plichota si Cendrine Wolf: Am primit cartea de ziua librariei online Libris.ro. Inca nu am citit-o si nu ma pot pronunta despre ea,dar este comparata cu Harry Potter de francezi…S-ar putea sa ma surprinda 😀 

IMG_1249

And They All Lived Happily Ever After de Crystal Connor: O enciclopedie a horror-ului: criminali,zombie si multe altele.Deja am o lista plina pentru vara asta,dar o sa imi timp si pentru ea. 2014-06-11+15.31.59

American Savage de Matt Whyman: Sunt atat de entuziasmat pentru cartea aceasta 😀 Am citit prima parte anul trecut si m-a lasat in suspans.Si copertile din serie sunt foarte bine realizate.Abia astept sa vad ce ne-a mai pregatit familia Savage. Interviul cu autorul il gasiti pe pagina de interviuri 🙂

IMG_1248 Nu o sa pot posta prea mult in urmatoarele saptamani,dar o sa fiu activ pe pagina de Facebook a blogului si pe mail. Iar din iulie o sa organizez mai multe interviuri si blog tour-uri 🙂 O vara placuta tuturor !

IMG_1252

Cum sa te pregatesti pentru un sfarsit emotionant

Sunt intr-o dispozitie destul de buna,dar mi-ar placea ca in aceasta postare sa va impartasesc impresia mea despre cartile cu sfarsit trist (de obicei incheiate cu moartea unui personaj principal). Este imposibil sa nu va loviti de o astfel de carte zilele acestea.Te duci la o librarie dupa o carte draguta, ajungi sa indragesti personajele  … si Bam! – afli ca personajul tau preferat a murit intr-un mod ingrozitor (N-o sa te iert niciodata Punte spre Terabithia !!!!) Cum reactionezi?Aici situatia difera de la persoana la persoana.Unii plang,au izbucniri violente,sunt indiferenti sau usor melancolici.Mai jos v-am pregatit cateva sfaturi despre cum poti sa eviti sau sa treci peste „book hangover”?

 

tumblr_n31fzugVgN1tsvbbno2_500

Pasul 1.  Intereseaza-te despre carte. Nu spun ca vii cu lista de acasa la librarie,dar tot poti sa o intrebi pe vanzatoare despre cartea pe care ai de gand sa o cumperi.Nu lua prima carte care iti apare in cale.Citeste cu atentie descrierea.

Pasul 2. Cauta indicii:  Sa zicem ca pasul 1 nu a mers prea bine si ai ajuns acasa cu „Sub aceiasi stea” sau „Cantec de Gheata si Foc”. Citeste cu atentie.Intr-un moment lucrurile vor lua o intorsatura neasteptata.Multi dintre cititori nu observa intotdeauna,dar autorii lasa intotdeauna indicii asupra sfarsitului.Daca vezi ceva rau venind ,urmeaza pasul 3.

Pasul 3. tumblr_n31ovsLLWQ1qh0lqqo1_500Stiu ca o sa sune aiurea,dar: Luati o pauza. E timpul pentru putina distactie. Vizionati un film care va binedispune,iesiti afara,ascultati melodia preferata.Trebuie sa aveti un tonus bun cand va intoarceti sa terminati cartea.E preferabil sa cititi seara sfarsitul,pentru a va odihni dupa experienta neplacuta.

Ce sa nu faceti dupa ce terminati o carte cu final neprevazut :

NU scrieti recenzia in secunda urmatoare.Stiu ca asa ai cartea proaspata in minte,dar sugerez totusi sa asteptati cateva ore.Finalul va poate influenta enorm recenzia:si daca s-a ridicat la masura asteptarilor si daca nu.Nu este prea corect sa spuneti „Cartea X nu a fost buna pentru ca finalul n-a fost cum m-am asteptat eu”.

NU va apucati de o alta carte imediat. Asta ar insemna ca prima carte nu a avut o influenta prea mare asupra ta.Asteapta cateva ore pentru a scapa complet de delirul primei carti -daca a fost una grozava- 🙂

– Nu-ti plac astfel de carti? Evita pentru o vreme autorii precum Cassandra Clare,John Green,George R.R. Martin,Suzanne Collins,Veronica Roth,etc. Cauta lecturi de vara,comice si usoare.

Isteria de miercuri seara: Sunt intr-o dilema ;(

Ce faceti,devoratori? Cum a fost saptamana voastra pana in acest moment? Ok,deci daca ati ajungeti sa cititi articolul asta am nevoie de putin ajutor din partea voastra. Uite cum sta treaba:Astazi ne-a fost prezentata la scoala o vanzare de carti in engleza la biblioteca orasului. M-am gandit ca o sa fie manuale de engleza si alte chestii din acestea, dar am decis totusi sa merg sa vad despre ce e vorba. Niciun coleg n-a vrut sa ma insoteasca ( Si-au pierdut interesul de la cuvantul „carti”,ce sa mai zis de „engleza”.) Eh,ei nici nu realizeaza cat de captivant este sa-ti petreci seara alaturi de o carte buna 😀 Revenind,deci am luat-o stanga imprejur la biblioteca si ce sa vezi…

wpid-2014-02-19-14.15.50.jpg…*DA!* Beautiful Creatures! Clockwork Princess ! Hunger Games ! Percy Jackson! Bloodlines! Toate cartile lui John Green! Gone Girl ! Gallagher Girls! Delirium,The Perks Of Being A Wallflower,Hogwarts…  Si astea sunt decat cateva din titluri. Normal expozitia se deschide maine,deci nu cred ca au avut timp sa le puna pe toate pe rafturi,dar OMG! Cred ca mai era putin si chiuiam… Momentul asta mi-a facut imediat toata saptamana.Toate cartile despre care am citit recenzii si pe care mi le-am dorit de Craciun si ziua mea erau acolo. Norocul meu!! Problema este ca recent am facut patru comenzi la Libris (a patra trebuie sa-mi vina luna aceasta) si am biblioteca plina cu volume de citit. Am zis ca luna asta nu-mi mai cumpar alte carti,dar Dumnezeule Mare! Doar n-o sa ratez oferta asta?. M-am milogit de tata toata ziua si l-am convins sa-mi dea niste banii. Problema este ce o sa-mi iau? Am gasit la 110 lei un pachet cu romanele lui John Green.Am vazut si Let it snow ,pe care vi l-am recomandat pe blog,separat. Dar parca mi-ar placea mai mult Bloodlines si Delirium.Uh,nici nu mai pot gandi logic.De-asta am nevoie de ajutorul vostru.Ce carti ar trebui sa-mi cumpar? Expozitia este numai maine -2 ore !!! Nu pot sub nicio forma sa o ratez. ( Azi cand am intrat eu erau 2-3 persoane ratacite.N-avem cine stie ce cititori in oras.) Voi ce ati cumpara? wpid-2014-02-19-14.21.36.jpgUrmatoarele poze au iesit neclare.Imi tremura mana de emotii.O sa fac niste poze mai bune maine… 😀wpid-2014-02-19-14.16.03.jpgwpid-2014-02-19-14.15.57.jpg

Cele mai bune carti citite in 2013

Anul acesta a fost un an destul de bun in materie de carti 🙂 Pentru 2014 mi-as dori sa citesc ceva mai multe carti,dar nu pot stii de pe acum ce se va intampla. Ca sa inchei anul grandios pe blog,o sa va fac o lista cu cele mai bune 10 carti citite in 2013 si o sa scriu cateva cuvinte despre fiecare 😀

LOCUL 10 – The Grove by John Rector

grove    Mi-a placut foarte mult.Stilul lui John este uimitor si ma bucur ca am avut ocazia sa-l cunosc anul acesta.Am vorbit cu John acum cateva luni si mi-a spus ca pregatea o noua carte cu un personaj din Romania.Ramane de vazut daca o va lansa in 2014.

  LOCUL 9 – ZOM-B by Darren Shan ZomBUKFinalCover-220x354    Pot spune ca autorul (laudat pana si de J.K.Rowling) mi-a facut una din cele mai frumoase surprize de anul acesta.Mi-a trimis primele doua carti din noua lui serie,cu autograf si un e-mail in care incuraja blogul Devoratorul de carti.Cartea este electrizanta si am citit-o in cateva ore (cel mai scurt timp din anul acesta).Merita adaugata pe lista de cumparatuir.

LOCUL 8 – Counting Backwards by Laura Lacarso

51mQldKSScL._SL1000_Cartea aceasta mi-a adus linistea interioara,nu glumesc. Autoarea a reusit sa dea viata unor personaje simple si cu toate acestea complexe.In adolescentii din carte ne putem identifica fiecare si sunt bucuros ca Laura mi-a acordat privilegiul de a o citi.Interviul cu ea,recenzia si traducerea primului capitol in romana le gasiti cautand „Laura Lascarso” sau „Counting Backwards”.

LOCUL 7 – I’ll walk alone by Mary Higgins Clark

I%27ll+walk+alone    O carte excelenta politista,a treizecea a autoarei de bestsellere,supranumita si „Regina Suspansului”.Mi-a palcut la nebunie cartea,dar n-am putut s-o clasez mai sus din simplul fapt ca au fost foarte multe carti bune anul asta.Cartea aceasta s-a cam jucat cu nervii mei,autoarea tot pastrand suspansul pana la final.

LOCUL 6 – Easy by Tammara Webber

tumblr_m8az04fuys1rz98h3o1_500

Aceasta carte a fost o adevarata lectie de viata,foarte frumoasa si fresh,daca pot spune asa.Am citit-o „usor” din placere si la fel de usor mi-a fost si sa o introduc in acest top.

Si acum,cel mai asteptat,CELE MAI BUNE 5 CARTI DE ANUL ACESTA …

(Pe acestea nu cred ca mai e nevoie sa le comentez 😀 Fiecare este absolut geniala in felul ei…)

LOCUL 5 – Orasul Oaselor de Cassandra Clareorasul-oselor

LOCUL 4 – Urzeala Tronurilor de George R.R. Martin

urzeala-tronurilor-2-volume_1_fullsize

 

LOCUL 3 – The Fault In Our Stars by John Green

2013-12-19 17.40.20

LOCUL 2 – Harry Potter si Piatra Filozofala de J.K.Rowling

J.K-Rowling-Harry-Potter-Si-Piatra-Filozofala

LOCUL 1 – INSURGENT

314772_281427445217498_151780294848881_1152897_737238917_n   Fiecare carte din top isi merita locul 🙂 Am stat aproape un sfert de ora sa ma gandesc (poate si pentru ca majoritatea cartilor le am in biblioteca de la bunici), timp in care am scos carti din lista,le-am modificat pozitiile si uite ce a ajuns 🙂 Daca sunteti de acord cu mine sau aveti alta parere despre ordine,spuneti-mi intr-un comentariu 🙂

UN AN NOU FERICIT! LA MULTI ANI 2014 !