Recenzie: Revolta de Suzanne Collins

Carte oferita de libraria online Libris. Multumesc mult!

Descriere:

Katniss a supravieţuit calvarului Jubileului Pacificării şi, împreună cu familia ei şi Gale, 690778este la adăpost în Districtul 13. Dar, în haosul final al jocurilor, Peeta a căzut prizonier în mâinile Capitoliului, iar preşedintele Snow îi pregăteşte o soartă aparte. În timp ce focul revoltei mistuie întreg Panemul, Katniss este sortită să devină simbol al revoluţiei. Pe măsură ce evenimentele se desfăşoară cu repeziciune, ea realizează însă că a fost mai degrabă un pion mutat pe tablă decât liderul celor asupriţi. Consecinţele devin de negândit pe măsură ce numărul victimelor creşte, iar Katniss trebuie să găsească o soluţie ce pare din ce în ce mai imposibilă.

„Aşteptată cu frenezie, încheierea seriei Jocurile Foamei nu dezamăgeşte nicio clipă. Dimpotrivă, le oferă cititorilor şi mai mult decât ar fi putut spera: acţiune, iubire şi suferinţă la cote de neegalat.”
Booklist

Recenzie:

Cele trei volume din seria Jocurile Foamei de Suzanne Collins au depasit de mult stadiul de trilogie bine scrisa, castigandu-si reputatia de serie reprezentativa genului distopic. In ultima parte a seriei,intrigile politice si actiunea nelipsita din fiecare capitol, sunt imbinate perfect alaturi de constructia personajelor. Ne-am obisnuit sa o vedem mereu pe Katniss in mijlocul actiunii, in rolul de Gaita Zeflemitoare, indragostita nascuta sub o tumblr_nqb89tl0cs1tkqbhfo2_250stea potrivnica,Fata de Foc, luptand pentru idealurile ei. Dar acum,cu Districtul 12 distrus si revolte starnite in intregul Panem, se observa cat de adanci au fost urmele lasate de Jocuri in gandirea lui Katniss.Cred ca Revolta a fost cel mai complex roman dintre cele trei,in functie de constructia personajelor: autoarea aloca mai multe paragrafe personajelor noastre preferate si aflam informatii suplimentare despre trecutul Johannei,al lui Finnick,al presedintelui Snow,etc. Totodata sunt sigur ca imaginile hiperrealiste din carte vor avea un efect incredibil pe marele ecran deoarece mie doar citindu-le mi s-a taiat respiratia. Admir la autoare foarte mult stilul naratiunii – indiferent cat de pregatit m-am simtit pentru o noua rasturnare de situatie,tot am pus cartea jos de cateva ori pentru ca  senzatiile inspirate de lectura erau coplesitoare. Mi-ar placea sa cred ca viitorul distopic prezentat in Jocurile Foamei nu se va apropia niciodata de realitate, dar dupa ce am terminat de citit seria mi se pare o realitate ca oricare alta, atat de convingator fiind scrisul autoarei. Si pentru ca sunt interesat de tot ce contine personaje complexe si actiune,Revolta mi-a depasit asteptarile la ambele capitole.Stiu cat de greu este pentru un autor sa creeze un personaj dur si totusi vulnerabil fara sa alunece intr-una din aceste extreme,dar Suzanne Collins pare sa fi gasit combinatia ideala de sensibilitate si spirit razboinic cand a modelat-o pe Katniss.Si pentru acest fapt, personajul merita toata atentia noastra. Momentele care mi-au placut cel mai mult au fost cele petrecute de Katniss alaturi de Prim,iar dupa ce au fost separate de doua Jocuri,surpriza de la final nu a fost tocmai placuta.. Nu spun ca m-as fi asteptat la un79308b8c5a5f5f37f56b8ddcab734fab
final de basm ,- vorbim totusi de Jocurile Foamei -,dar totusi dupa cat a suferit Katniss,ma asteptam la ceva putin diferit.In orice caz, comediantul Louis C.K. descriere reactia mai bine decat mine. Cu asemenea idei,era imposibil ca autoarea sa nu ajunga la inimile cititorilor si nu ca as indrepta un deget spre alti autori (*tuse* Veronica Roth *tuse*), dar ajuta faptul ca eroina a apucat sa se bucure de libertatea pentru care a luptat atat de mult. Romanul este un exemplu de scriere creativa si a faptului ca nu este necesar sa folosesti excesiv imagini artistice,mai ales atunci cand situatia nu le cere (din nou,sunt complet impartial). Ca la orice serie reusita, m-am simtit melancolic cand am terminat-o- noroc ca mai este inca un film inainte de a ne desparti complet de Katnnis si incredibila ei poveste. E adevarat ca,asemenea multor tineri, am vazut primul film inainte de a incepe sa citesc seria,dar ma bucur ca totusi am citit-o.Nu ar fi fost la fel sa vad numai filmele si recunosc ca am stat putin pe ganduri daca sa-mi cumpar sau nu primul volum. O sa citez o replica deja cunoscuta despre carti „Razi,plangi si te intorci pentru mai mult” – acestea au fost pentru mine romanele din serie. Un rand de aplauze pentru Suzanne Collins si seria Jocurile Foamei.Le merita din plin 🙂

tumblr_nq2r0nIaNq1qhphz2o3_r1_500

Nu pot sa nu scriu putin si despre filme,desi cartile sunt cele pe care vi le recomand. Dupa ce ati citit cartile,trebuie neaparat sa vedeti si filmele (asta daca nu ati facut-o deja). tumblr_nqosjksaqF1ttuib8o1_500Jennifer Lawrence in rolul lui Katniss a fost o alegere de geniu si am vazut acum ceva timp o discutie intre doi critici de film,in care se afirma faptul ca de la Hunger Games incoace,numarul filmelor cu actrite in rolul principal a crescut considerabil,intr-o industrie dominata de barbati. De asemenea, este uimitor cate usi a deschis seria pentru filmele destinate adolescentilor. Ma bucur ca Jocurile Foamei a ajuns atat de departe datorita entuziasmului tinerilor si imi doresc cat mai multe protagoniste hotarate si puternice,asemenea lui Katniss. Astept cu nerabdare urmatoarele ecranizari dupa cartile scrise de Suzanne Collins  si sunt sigur ca nu voi fi dezamagit.Puteti achizitiona cartea online.Recenzie Sfidarea.

Rating: 5/5 

cinci stele

 

 

Hunger Games: Mockingjay Pt I & Pt II Trailer:

 

Anunțuri

3 gânduri despre „Recenzie: Revolta de Suzanne Collins

Spam-ul nu este permis pe acest blog !

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s